Președintele suspendat al FIFA, Joseph Blatter, și șeful UEFA, Michel Platini, au fost suspendati pentru opt ani de Comisia de Etică a FIFA, informează Reuters.

Atât Blatter, cât și Platini, cei mai influenți oameni din lumea fotbalului, pot face apel la FIFA, apoi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Dar calendarul recursurilor îl poate împiedica pe Platini să se prezinte la alegerile pentru funcția de președinte al FIFA pe 26 februarie, titrează Cotidianul.

Suspendarea vizează orice activitate legată de fotbal, iar verdictul a fost dat de justiția internă a FIFA în contextul afacerii legate de plata controversată de 1,8 milioane făcută de Blatter către Platini, potrivit AFP.

Blatter și Platini au mai fost suspendați, în octombrie, pentru 90 de zile.

NapocaNews