Distribuie articolul

A mai trecut un an din viața noastră, cu bune și cu rele. Acum la cumpăna dintre ani m-am retras la o cabană de la poalele Muntelui Mare, mult iubit de Avram Iancu, în așteptarea Noului An. 2015 a fost un an cu multe provocări, în care poporul român a pierdut și mai mult din suveranitate, iar România a devenit o subcolonie la cheremul marilor puteri. Am trecut de la un guvern politic la unul ”tehnocrat”, adică de la un guvernământ ales politic și votat de români, deci legitim, la unul de miniștri numiți cu un premier fără legitimitatea electorală, care nu reprezintă poporul, ci doar interesele multinaționalelor, eurocraților și Bruxellului. A continuat în 2015 scăderea dramatică a demografiei românești și continuarea disperată a exodului românilor spre Diaspora. Geopolitic, țara noastră e vânat în calea lupilor, cu vecini pofticioși care atentează la unitatea granițelor noastre istorice. Rusia e gata să declanșeze războiul asimetric în România, care va duce la destabilizarea frontierei de est și a Ardealului, în special în secuime. SUA se poartă ca și cum ne-ar fi vândut de mult la taraba intereselor internaționale ca la Ialta. În anul 2016 nu se întrevăd mari semne de speranță pentru o țară fără președinte, Iohannis preferând să petreacă mai multe zile de concediu și delegații în străinătate și în exotica Florida decât în țară și alături de românii care l-au votat. Românii se simt orfani. Dar totuși de Revelion 2016 și de Anul Nou să ne bucurăm, să ne veselim și să petrecem cu speranța în suflet că Dumnezeul românilor nu ne-a uitat. Să le transmitem urările noastre de bine tuturor celor dragi și să ne bucurăm de magia nopții trecerii dintre ani. Pentru cei care au o biserică lângă locul, casa, restaurantul, cabana unde petrec Revelionul să meargă la ora 12 noaptea la slujbă să se roage pentru familie, poporul român și România. E vremea să ne întoarcem cu fața la Dumnezeu, tradiții și Biserica noastră strămoșească, la reperele fundamentele culturale ale poporului român. Numai așa vom învinge noile provocări din anul 2016. Anul care vine să ne aducă pacea politică și socială în țară, noi conducători aleși nu numiți, guvernanți patrioți, nu cetățeni străini. Românii din Diaspora să se întoarcă în sfârșit acasă în Noul An. Cele bune să se-adune, cele rele să se spele! Să avem parte de prosperitate și bucurii cât mai multe, iar visul unirii României cu Republica Moldova să se împlinească, în ciuda opoziției Ungariei, Ucrainei și indiferenței occidentale. Dacă anul trecut i-am greșit cuiva îi cer iertare. Mulțumesc cititorilor NapocaNews pentru fidelitate și încurajare și le urez tot binele din lume, transmițându-le un inimos La Mulți Ani!

La mulți ani, români! România să înflorești în Noul An! Sus inimile români! Patrioți până la moarte!

Ionuț Țene