Mişcãri studenţeşti unioniste din anul 1918 la Cluj

Anul 1918 a adus împlinirea acelui ideal sfânt al tuturor românilor: Marea Unire. O contribuţie deosebită la aceasta şi-au adus şi studenţii români, poate nu atât de răsunătoare dar cu conştiinţa unui aport pentru care ei n-au aşteptat laude, ci cu convingerea fermă că au făcut ceva din ceea ce trebuia pentru ca marele vis al unirii să fie înfăptuit şi argumentat apoi ca un deziderat al întregii suflări româneşti. Pot fi amintiţi aici studenţii români de la Universităţile din Viena, Budapesta şi Cluj care, încă din anii 1913-1914, desfăşurau o vie şi intensă mişcare studenţească, animaţi de freamătul nerăbdării şi cu speranţa că trebuie să vină şi pentru noi românii, ceasul izbăvirii.

Odată cu izbucnirea războiului orice activitate organizată a studenţilor români încetează; societăţile studenţeşti nu mai funcţionează, nici măcar formal, în condiţiile în care studenţii români sunt înrolaţi fără cruţare şi împrăştiaţi pe toate câmpurile de luptă. Însă activitatea se desfăşoară individual, aproape de către fiecare student, insuflând nădejde tuturor celor cu care intrau în legătură, mai ales ţăranilor cu care se întâlneau pe câmpul de luptă, cimentându-se o legătură naturală, încredere şi dragoste reciprocă între intelectualul şi ţăranul român. Intelectualii în general, studenţimea în special, în calitate de subofiţeri şi ofiţeri, zi şi noapte împreună cu trupa, în lupte şi mizerii, îi ţineau vie soldatului român din armata străină nădejdea că ceasul eliberării este tot mai aproape. Ca ofiţeri şi subofiţeri teterişti, studenţii, făceau mai uşor rost de concedii şi aşa făceau legătura între front şi familiile de acasă. Nu ezitau să-i ajute şi pe alţi camarazi ai lor: sârbi, cehi, slovaci, etc.

În anii 1917-1918 s-au adunat în Cluj tot mai mulţi universitari români, care căutau a se folosi de toate prilejurile pentru a se întâlni, a schimba idei, a acţiona, a pregăti acţiuni în spiritul ideilor de care erau animaţi. Astfel, în cursul lunii octombrie 1918, s-a ţinut o “consfătuire” a unui numeros grup studenţesc, în casa locotenentului dr. Octavian Utalea, ocazie cu care s-a decis ca o delegaţie de 5 studenţi, care dispuneau de mijloace materiale, să ceară sub un pretext oarecare permisie de 3 zile de la unităţile lor şi să meargă la Budapesta unde să se prezinte conducătorilor PNR, lui Vaida Voievod în special şi să-l întrebe ce are de gând să facă PNR, pentru că altfel studenţii sunt decişi să acţionaze din propie iniţiativă. Tinerii universitari nu aveau cunoştinţă de întrunirile PNR şi de redactarea celebrei declaraţii ce urma a fi citită de Al. Vaida Voevod în parlamentul de la Budapesta. Această declaraţie a reuşit să ajungă la Budapesta; unde cu Al. Vaida Voevod s-a întâlnit doar şeful delegaţiei, lt. Utalea, căruia i s-a comunicat că s-a luat contact şi cu Iuliu Maniu şi să transmită celorlalţi că trebuie să ţină legătura cu PNR printr-un curier, care săptămânal să discute cu Al. Vaida Voevod. Tinerii primeau misiunea să facă propagandă printre toţi românii pentru a fi “gata la orice eventualitate”. În Budapesta membrii delegaţiei au luat legătura şi cu alţi studenţi români aflaţi acolo.

Întorşi în oraşul de pe Someş, tinerii studenţi au desfăşurat aproape zilnic “consfătuiri”. La una din acestea, cea din locuinţa locot. Tripa, aflată în casa lui Aurel Isac, s-a subliniat ideea ocupării Clujului cu trupele române aflate sub comanda tinerilor ofiţeri, avându-se în vedere că aproape întreaga garnizoană din oraş era românească, cu excepţia unui regiment de cehi. Planul întocmit prevedea ocuparea cetăţii, poştei şi a altor instituţii importante. Planul nu a fost pus în aplicare, cei “bătrâni” îndemnând la cumpătare şi renunţarea la gesturi aventureşti.

La 30 octombrie 1918, o altă întrunire a studenţilor români cea de la internatul „Petran” a hotărât ce fel de directive urmau a fi date soldaţilor români în cursul “debandadei” care, foarte probabil, urma să se producă.

La 31 octombrie tinerimea studenţească a fost convocată de avocatul Amos Frâncu la banca “Economul” unde se aflau toţi ofiţerii care îndrăzneau să se afirme ca români, împreună cu intelectualii civili din oraş. S-au ţinut cuvântări înflăcărate şi s-a stabilit ca soldaţii români să nu depună jurământul către Republica Maghiară, ci către “Senatul Naţional Român din Ardeal”, ca organ al Marelui Sfat Naţional. S-a convenit ca toţi să contribuie la organizarea consiliilor şi gărzilor naţionale.

În ziua de 2 noiembrie, după o adunare în locuinţa locotenentului Tripa, seara s-au strâns cu toţii, ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi civili din nou la Banca “Economul”. Din cei 200 de participanţi cei mai mulţi erau studenţi. S-a jurat credinţă Consiliului Naţional Român şi cu toţii şi-au pus tricolorul pe chipiu sau pe braţ.

La miezul nopţii şi-a făcut apariţia generalul Ziegler, comandantul trupelor din Ardeal. Acesta a cerut să se formeze o delegaţie care să se prezinte la Senatul Naţional Maghiar, care-şi avea sediul la Primărie, ca acolo să se poată discuta asupra necesităţii păstrării ordinii. O delegaţie – gardă formată din 6 ofiţeri condusă de Amos Frâncu s-a prezentat la Senatul Maghiar. Ungurii, “adânc emoţionaţi”, iau act de hotărârile de la banca “Economul” şi declară că nu vor face nici o piedică la constituirea şi înarmarea gărzii româneşti şi chiar au solicitat sprijinul acesteia spre a evita excesele de orice fel.

La 3 noiembrie s-a constituit garda românească, s-a ţinut un serviciu divin, iar după aceea, s-a luat un steag tricolor care era ascuns la biserica greco-catolică şi s-a sfinţit, iar pe el a jurat întreaga asistenţă. Apoi steagul tricolor s-a arborat pe banca “Economul” de unde nu s-a mai coborât decât după intrarea armatei române în Cluj.

În 4 noiembrie o echipă condusă de Emil Haţieganu s-a deplasat la Gherla, la Dej şi la Bistriţa. Studenţii din delegaţie au informat peste tot despre cele petrecute la Cluj. Misiunea lor era şi aceea de a pregăti românimea pentru “marele plebicist” de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

La 26 noiembrie 1918 tinerimea universitară aflată în Cluj a organizat o mare întrunire în vederea reprezentării ei la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. A fost redactată o “cuvântare” care ar fi trebuit citită la Alba Iulia de preşedintele “Tinerimii Universitare” din Cluj Emil A. Dandea. După ce şi-a exprimat totalul ataşament la decizia de unire, tinerimea universitară şi-a manifestat suprema bucurie a realizării “visului visat atât de mult” şi a încheiat cu urarea “Trăiască Neamul Românesc”. Această “cuvântare” nu a fost citită, întrucât în programul oficial de la Alba Iulia tinerimea universitară n-a fost înscrisă la cuvânt.

În zilele următoare datei de 1 Decembrie 1918, tinerii studenţi nu şi-au încheiat activitatea. În diferite localităţi ardelene studenţii au organizat festivităţile de primire a armatei române, încartiruirea şi informarea ei asupra realităţilor concrete.

De asemenea, studenţii au participat activ la primireea şi informarea misiunilor străine, la primirea generalului francez Berthelot.

La 24 decembrie 1918 armata română a intrat în Cluj. Emil Dandea, în calitatea lui de preşedinte al “Tinerimii Universitare” din Cluj, a avut onoarea ca de pe piedestalul statuii lui Matei Corvin să rostească cuvântul de întâmpinare, în care spunea, printre altele: “Acum, în fine, nu mai stă nimic în calea fericirii neamului; lăcomia ţarului, perfidia austriacă şi oarba trufie maghiară, toate zac în pulbere, zdrobite de paloşul dreptăţii sfinte… După atâtea suferinţe ne-am ridicat din genunchi”.

Începând cu zilele imediat următoare consfinţirii măreţului act al unirii, studenţimea s-a aflat angrenată în aşa zisa operă de “preluare a imperiului”. Aproape că nu a existat vreo instituţie sau autoritate în preluarea cărora studenţii să nu-şi fi dat tributul de muncă.

Ca o adevărată descătuşare a venit pentru studenţime, ceea ce prin glasul tuturor componenţilor ei a numit “Revelionul Unirii”. Chiar şi cu această ocazie s-a organizat o colectă, strângându-se fonduri pentru ridicarea în Cluj a unei statui eroului martir Avram Iancu.

Entuziasmul pentru tot ce era românesc, dragostea adevărată a celor ce simţeau româneşte şi perseverenţa în slujba idealului naţional sunt caracteristici ce şi-au imprimat pecetea pe sufletul tinerimii universitare în preajma şi în cursul acelui unic 1 Decembrie 1918.

Prof. Ioan Muntenu – DacoRomânia

Bibliografie

1. Almanahul Societăţii Academice “Petru Maior”, Tipografia Cartea Românească, Cluj, 1929.

2. Desăvârşirea unificării statului naţional român, Unirea Transilvaniei cu vechea Românie, Edit. Academiei, Buc. 1968.

3. Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Cluj, 1968.