Pe fondul sosirii imigranţilor musulmani în Europa, tot mai multe ţări tranformă Crăciunul într-o sărbătoare interzisă, ca în ţările comuniste. Asistăm la o complicitate între stânga politică şi fundamentaliştii islamişti din Europa împotriva sărbătorii Crăciunului.
În mai multe ţări, în loc de urarea Crăciun Fericit mai mai potrivit ar să se spună Sărbători Fericite, o modalitate prin care să fie incluşi şi cei care au alte sărbători în această perioadă precum: Hanukkah, la evrei, Ramadam şi Ashura, la musulmani, Omisoka la japonezi sau Bodhi Day la budişti.
De exmplu, La Bruxelles, Târgul de Crăciun a fost redenumit în ”Plăcerile iernii”, iar oficialii europeni au înlocuit urarea „Crăciun Fericit” cu „Felicitări de Sezon!”, scriu cei de la news-republic.com.Între timp, Parlamentul European a tipărit felicitări cu urarea Felicitări de Sezon.
Şi în Statele Unite, la Universitatea din Tennessee, şefii istituţiei au elaborat un plan pentru suprimarea Crăciunului care interzice apariția lui Moș Crăciun, urările, felicitările și mâncărurile tradiționale. În Statele Arabe, Crăciunul a fost interzis, iar cei care nu respectă acest lucru vor fi pedepsiţi cu ani grei de închisoare.
Crăciunul a mai fost interzis în perioada comunistă în Europa de est. Poetul Adrian Păunescu în anii `80 l-a readus pe Moş Crăciun prin cenaclul Flacăra în atenţia românilor care se obişnuiseră cu Moş Gerilă impus de regimul comunist ateu.
Marius Sălăjean
10 comentarii la “S-a interzis Crăciunul la Bruxelles. „Felicitări de sezon” în loc de „Crăciun Fericit””
Molenbeek fericit!
da mah..da faza comica ii ca Ramadanul anul asta o fost in iulie…:P
SA luam aminte-sinoadele ecumenice din primele veacuri nu pomesc nimic de MOS CRACIUN allias SANTA CLAUS-Noi crestini conform sinoadelor din primele veacuri pe 25 decembrie trebiue sa celebram NASTERTEA DOMNULUI NUSTRU Iisus Hristos din pururea Fecioara MARIA si nimic altceva.AMIN
astai caterinca pt uniune
Daca asta e Uniunea Europeana, eu votez ptr.iesirea din U.E.
Nu-mi trebuie asa ceva!
Uite așa se duc tradițiile. Și așa ca în zilele noastre copiii știu de Moș Crăciun nu de nașterea Mântuitorului. Să vină musulmanii să sărbătorim ramadanul împreună, și să interzicem Sfintele sărbători! Doamne ferește ca nu cumva cei de la Bruxelles o să ne impună să le urmăm exemplul!
Vai de capul vostru Napoca News si vai de capul sarmanilor cititori care intra pe asemenea aberatii de articole. Sper sa dati faliment
Vai amar voua ca sunteti precum irod care in blestem de norod a murit
” O tirane crud irod
Mori in blestem de norod
Nefiind tu bucuros
De Nasterea lui HRISTOS ”
Asa s a si intamplat caci in chinuri groaznice a murit irod ,cel care 14 ooo de prunci a taiat pentru a taia si pe HRISTOS
…Si toti cei care va asemanati lui irod fie om , fie tara ,fie oras , fie popor vrand a omora pe HRISTOS ,asemeni ca irod veti pati
Amin.
De! Un vechi proverb latin spune: Quod Jupiter vult perdere,demantat pius! Pe care Dumnezeu vrea sa-l piarda, mai intai ai ia mintile!
Astia chiar sunt nebuni!Eu ca si crestin voi zice tot Craciun Fericit,aceasra sarbatoare ce reprezinta nasterea Lui Isus Hristos reprezinta mult pentru mine!Binenteles altui crestin! Nu o sa spun aceasta urare unui musulman,budist sau etc….Chiar sunt curios sa vad cand un politist roman ma va amenda pentru aceasta!