Când m-am întors din Germania de la o bursă acum mai mulți ani, cu cursa de Hamburg, în spatele meu stăteau patru tineri cu mustaţă, care vorbeau o limbă ciudată. Iniţial am crezut că sunt slovaci, dar nici limbă slavă nu mi se părea graiul lor. La un moment dat am observat că înţelegeau ce vorbeam cu vecinul de scaun din autocar. Aşa că m-am întors şi i-am întrebat franc, ce limbă vorbesc. S-au uitat la mine şi mi-au spus: – Maghiara secuiască! Noi, suntem din Covasna! Le-am spus că limba lor diferă de maghiara vorbită la Cluj-Napoca. Şi mi-au răspuns că da, pentru că ei sunt de la ţară şi vorbesc o limbă maghiară populară, adică secuiasca cu multe regionalisme şi cuvinte vechi de la începutul evului mediu. Un IT-ist român din Brâno a început să-mi spună că secuiasca e comparativ diferită de maghiara, ca şi scoţiana de engleza de la firma lui multinaţională HP Cehia. Acolo englezii şi scoţienii vorbeau două dialecte diferite în firmă, pentru că limba din nord mai are rămăşiţe lexicale galice cum au secuii cele turanice şi româneşti faţă de limba maghiară. În anii 1980 Nicolae Ceaușescu a dispus prin Academia Română o cercetare exhaustivă antropologică în județele Harghita, Covasna și Mureș, cercetătorii ajungând la concluzia evidentă că genetic secuii sunt mai apropiați de români de cât de tipologia etnică maghiară. Studiul antropologic nu a mai putut fi publicat datorită Revoluției din Decembrie 1989. Rezultatele cercetării sunt ținute și astăzi ”la secret”. Ar fi interesant să fie publicată cercetarea Academiei Române despre secui.Sigur secuii vorbind limba maghiară s-au îndepărtat de structura lor antropologică. Dar a apărut un al studiu foarte recent și revelator. Sub conducerea specialiştilor Institutului de Arheogenomică din cadrul Centrului de Cercetare în Științe Umaniste (BTK AGI) al Rețelei de cercetare Eötvös Loránd (ELKH) au fost investigate vechile linii de descendență paternă și maternă în zona Odorheiu Secuiesc, din Transilvania, anunță Infostart.hu citat de Rador. Secuii de azi sunt cu origini locale.În această regiune istoria secuilor merge înapoi în timp până în secolul al XII-lea și există multe teorii științifice despre originea lor. Rezultatele cercetărilor efectuate acum arată o compoziție predominant locală a populației, adică est-central și sud-est european, cu amestecare moderată cu populațiile învecinate.
Cine sunt secuii până la urmă? Nu am înţeles niciodată de ce secuii în ultima sută de ani nu şi-au afirmat identitatea lor naţională şi culturală specifică faţă de unguri şi au acceptat umilirea prin maghiarizare. Ei au devenit portavocea intereselor Ungariei şi maghiarilor, deşi sunt un popor cu o identitate şi tradiţie istorică separată. Secuii au fost un trib aliat cu maghiarii când au venit în Transilvania şi s-au aşezat la început în Bihor şi Hunedoara ca şi grănicieri în secolul XII. Ei şi-au construit prisăci din lemn şi palisade. Când cucerirea maghiară s-a extins în Ardeal ei au fost aşezaţi pe linia Carpaţilor Orientali în sud-estul Transilvaniei. Aici şi-au construit cetăţi şi târguri şi s-au amestecat cu populaţia românească. Ei au fost mândri grănicieri şi iubitori de libertate. Pentru că apărau graniţele Ardealului erau scutiţi de impozite. Din această cauză au intrat deseori în conflicte armate cu nobilimea maghiară care dorea să-i supună. Nu de puţine ori s-au aliat secuii cu domnii Moldovei şi Ţării Româneşti împotriva abuzurilor nobilimii maghiare. Secuii l-au dat pe trădătorul Petru Aron pe mâna lui Ştefan cel Mare. Secuii lui Moise Secuiul au luptat alături de Mihai Viteazul împotriva nobililor maghiari şi a turcilor la 1599-1600. Secuii au fost aliaţi mândri cu românii şi fraţi în luptele împotriva turcilor şi maghiarilor.E clar că secuii sunt reprezentanţii unui alt popor decât cel maghiar. Secole de-a rândul regalitatea de la Budapesta şi nobilii maghiari au încercat să-i maghiarizeze pe secui. S-a dovedit istoric că secuii sunt un melanj etnic huno-avaro-român. Ei s-au simţit cultural și spiritual de-a lungul istoriei altceva decât ungurii. De aceea au avut relaţii excelente cu domnii valahi ai Moldovei şi Ţării Româneşti. Nu de puţine ori au fost aliaţi cu Petru Rareş sau cu Mihai Viteazul împotriva nobilimii maghiare opresoare. Moise Secuiul a fost un aliat de onoare şi nădejde al lui Mihai Viteazul împotriva Bathorestilor, aceşti nobili unguri infatuaţi. Onomastica, toponimia şi hidronimia din scaunele secuieşti dovedesc că secuii s-au contopit cu masa majoritară românească, în 900 de ani de existență în sud-estul Carpaţilor.
Să urmărim ce spun istoricii de originea secuilor: „Gestele unguresti (Anonymus, Simon de Keza, Chronicon Pictum etc.) au acreditat ideea ca “Zaculos” – secuii ar fi “ramasite ale hunilor” care ar fi continuat sa vietuiasca dupa dezagregarea imperiului lui Attila în N-E Ungariei actuale si N-V Romaniei actuale, “în campia de la Cigla”. Prea putin numerosi pentru a organiza ei însisi expeditii de prada în “ducatele” romanesti sau slave vecine, ar fi iesit în întampinarea valului maghiar, trecand prin nordul Transilvaniei în Galitia. O optiune dictata de interes, considerata un motiv suficient de catre unii cercetatori, la fel de interesati, în domeniul istoriei, pentru a acredita ideea unei apropieri dictate de “vocea sangelui” între secui si cei ce aveau sa intre în istorie sub numele slav de “unguri”. Desi gestele timpurii si istoricii unguri – care le-au preluat unele opinii de interes practic, politic – atribuie ambelor popoare aceeasi origine “hunica”, secuii fiind astfel un fel de precursori ai valului maghiar, la o cercetare mai atenta a izvoarelor, Clio restabileste adevarul: ungurii de astazi sunt maghiari, în aceeasi masura în care francezii pot fi considerati gali sau romanii – daci, iar maghiarii au fost o populatie asiatica evident deosebita de huni. Cum ramane însa cu secuii? Au fost sau nu “ramasite ale hunilor” înainte de ungurizare, ca urmare a actiunii politice sau religioase a regalitatii de la Buda, pana în veacul XVI, si ulterior, dupa “Mohacs Vesz” (“Pieirea de la Mohacs – 1526), de catre ungurimea întarita (prin refugiati) în Transilvania? In consens cu gestele unguresti, unii autori, în general umanistii, i-au considerat “de neam hunic” (ex.: A. Verancsics). Altii însa au apreciat, datorita sonoritatii numelui, ca sunt “mai vechi decat hunii, si de aceea se numesc scituli, adica sciti mici” (Antonio Possevino), fiind deci “un neam al scitilor” (G. Reicherstorfer, Stephan Taurinus, etc.), de unde numele, des folosite ca derivate din “zekel” – “siculi”, “ciculi”, “scituli”. Pentru toti însa, cu exceptia lui Petrus Ranzanus (1420-1492) – calugar dominican de origine siciliana care vede în ei antica populatie a siculilor din Sicilia -, secuii au venit din stepele nord-pontice, “scitice”, pe calea folosita de toate populatiile izvorate din îndepartata Asie, inclusiv de catre huni. Potrivit numelui, “szekelyek” derivat din “szkil-sikil” cu semnificatia, în “Eski Tukce” (“limba turca veche”), de oamenii “de neam ales”, ne-am gandit candva ca ar fi vorba de un grup minor de migratie anterioara maghiarilor, poate un trib al avarilor sau mai curand un grup eterogen de elemente turco-asiatice, ramas sau infiltrat în secolele V-VIII în zona de hotar a Transilvaniei, prea putin important pentru a fi amintit de cronicarii timpurii în randul locuitorilor si stapanitorilor Pannoniei la venirea maghiarilor: “Slavii, Grecii, Teutonicii, Mesianii si Vlahii”. Astazi însa, suntem în masura sa afirmam, dupa sursele germane ale secolelor IX-XIII (Annales Regni Francorum, Poeta Saxo, Analele Fuldense etc.), ca secuii sunt cu certitudine urmasii avarilor, neam turcic originar din Mongolia si înrudit lingvistic cu hunii, pecenegii, uzii, cumanii, tataro-mongolii, turcii etc., total diferiti de maghiarii finici. Si este imperios necesar sa o facem în conditiile în care tot mai multi pseudoliterati si pseudoistorici, servind constient sau nu, dintr-un patriotardism hilar, care nu are legatura nici cu stiinta, nici cu logica, interese… de peste Nistru, îi prezinta drept “daci” puri stimulandu-le dorinte de bantustanizare! Avarii si-au facut aparitia în spatiul etnogenetic romanesc în cadrul marii migratii rasaritene de la jumatatea veacului VI. Atrasi initial de Dunarea maritima, colaboreaza, avand rolul predominant, cu slavii (sclavinii), kutrigurii hunici si cei pe care istoriografia stalinista ne-a obligat sa-i consideram slavi si pe care, studii mai vechi sau mai noi (Igor Gorman, Nico Zupanici, O.N Trubacov, F.P. Falin, Gh. Bratianu etc.), i-au identificat ca fiind sarmati, rude bune cu alanii – antii (urmasii lor, osetinii, traiesc si astazi în Caucaz). In timp ce slavii, antii, kutrigurii s-au concentrat asupra drumurilor imperiale spre Bizant, încercand sa forteze Dunarea, avarii au fost atrasi, pe calea nordica, de longobarzii germanici, pentru zdrobirea puterii gepizilor stabiliti în Pannonia. Oferta longobarda venea la timpul potrivit intrucat cererile avarilor adresate Imperiului Roman de Rasarit de a se stabili la sud de Dunare (558, 561) fusesera respinse. Condusi de Baian (558-605), îi zdrobesc pe gepizi, dar nu în folosul neamurilor rasculate. Se instaleaza ei însisi aici, fondand un kaganat între Alpi, nordul Carpatilor si Adriatica, în anul 567. Cuceresc Boemia, Moravia si Slovacia (570-580), Dalmatia si Illyria în 583, impunand Bizantului plata tributului, apoi, alaturi de slavi, devasteaza Dunarea pe ambele maluri (587) pana la Silistra si întreaga Peninsula Balcanica (592-598). Sunt momente care înscriu în istorie primul monument de limba romana, îndemnul “Torna, torna fratre” (vezi T. Simocatta si T. Confessor). Abia în 601 armatele imperiale reusesc sa-i opreasca, iar în Occident sunt opriti de regatul franc reunificat de Clotar al II-lea (584-629). Slabind dupa moartea lui Baian, primul kaganat se va prabusi sub loviturile slavilor din Pannonia care se rascoala în 623 sub conducerea lui Samo. Intrati sub controlul slavilor, avarii vor suferi pierderi grele la asedierea de catre acestia a Constantinopolului (626). Samo îi învinge în schimb pe francii lui Dagobert I (629-639), la Wogattisburg (631), consolindandu-si stapanirea în Pannonia, dar, la moartea sa, statul se destrama. Este o sansa pentru avari care primesc noi întariri din Asia, astfel ca, pe fundalul invaziei bulgare la Dunarea de Jos, kaganatul avar se reîntemeiaza în Pannonia (675-680), ajungand principalul rival al regatului franc, apoi al Imperiului carolingian, în Europa Centrala. In tot acest timp, avarii au fost în contact cu protoromanii din teritoriile supuse dar si cu cei de la est de Tisa, deoarece, în cautarea sarii, si-au extins controlul asupra lor. Arheologic, prezenta lor a putut fi identificata izolat la Felnac, Sanpetru, Socodor (jud. Arad), Dumbraveni sau Teius (jud. Alba). Lingvistic, marturie a coabitarii, ne-au lasat mostenire cuvantul zoapan (dregatorul însarcinat cu strangerea impozitelor de la comunitatile locale) care a dat romanescul jupan, jupan (Mircea Rusu), preluat ulterior si de slavi – pan, si de maghiari – ispan si probabil cuvintele kende (rom. Candea) si khan, khagan (kean, kan), preluate ulterior si de unguri. Simtindu-se puternici, avarii au atacat statul franc, fapt ce a dezlantuit razboiul condus împotriva lor, pana al zdrobirea completa a kaganatului avar de catre Carol cel Mare (768-814). Potrivit Analelor Regilor Franci, izvor contemporan, dar si unui izvor german ulterior (Poeta Saxo), acestia întemeiaza ca baza împotriva lor, înca din 782, marca de granita Ostmark (Austria). Tentativele avarilor de a desfiinta “Marca de Est” (Austria) esuand în 788, Carol pregateste contraofensiva si, în razboiul din anii 791-796, nimiceste statul avar, largind frontiera franca pana la Dunarea de Mijloc, în Pannonia. Trecand fluviul, armatele sale îi fugaresc pe avari pana la Tisa, astfel încat avarii “transTiszam fluvium fugatis”. Noi expeditii au fost organizate în anii 800 si 805, cand se consemneaza în sursele germane ale anului 1277 ca “ungurii” ar fi fost alungati peste Tisa “unz in Walahen”. Cum de sunt numiti “unguri” pentru anul 805, de catre un izvor tarziu? Fiindca, între timp, debusand maghiarii la Muncaci si cucerind Tara Ungului (de unde numele de “unguari”), ramasitele avarilor s-au pus sub protectia lor. De aceea Analele Fuldense vorbesc la anul 895/896 despre “avarii care îsi zic unguri”. Momentul (895-896) coincide cu acela al plecarii de la “Cigla” si iesirii în calea lui Arpad, dupa gestele maghiare, a populatiei care îsi spunea, ea însasi, “szkil-sikil” adica “de neam ales”. Si, ca ramasite ale avarilor, care supusesera la bir Imperiul de Rasarit si-l înfruntasera în Occident pe Carol cel Mare, dominand Europa Central-Rasariteana un sfert de mileniu, pretentia era justificata! Sunt si voci care pretind ca numele ar deriva de la “scaunul” de judecata, secuii fiind organizati din momentul stabilirii lor definitive în Carpatii Orientali pe “scaune”. De unde “scaun” însa la populatii traind în corturi si obisnuite sa împarta dreptatea din saua calului? In “scaun” statea cneazul, voievodul (duca) adica “judex”-ul (jude) roman, apoi domnul, cand facea “judetul”, deci termenul a fost împrumutat de la romani. Acesta si multe altele deoarece, împinsi de germani dincolo de Tisa, la “salbaticii vlahi”, secuii au convietuit cu acestia în si “dincolo de muntii de zapada” (Rudolf din Ems). La venirea maghiarilor ei traiau “amestecati”, confirma gestele unguresti, “cu romanii, vecinii lor din munti”, de la care au învatat scrisul cu caractere runice (preluate de la varegi si kazari) si alaturi de care împartaseau “aceeasi soarta” (Simon de Keza, Chronicon Pictum). In 896 asadar, si-au parasit salasele si au plecat în Tara Ungului spre a i se închina lui Arpad, duce nu numai peste maghiarii finici, dar si peste multimea de triburi turanice, înrudite cu avarii. Este momentul în care, confirmand înca din 1956-1958 cercetarile arheologice, ca o dovada în plus a originii avare a secuilor, faza de declin a culturii avare a obiectelor turnate si ornamentate cu grifoni îsi înceteaza existenta în N-V Romaniei (Kurt Horedt). Aliati, dar neinclusi în conglomeratul de populatii care va duce la geneza ungara, secuii au fost utilizati de maghiari, apoi de unguri, ca în orice alianta între unul mai tare si altul mai slab: în avangarda, cu ocazia ofensivelor, si în ariergarda, la retragere! Se vor bucura insa de privilegii în schimbul slujbei lor militare si vor fi utilizati ca element înaintat împotriva mult prea numerosilor autohtoni pe care regalitatea ungara nu va putea niciodata sa-i înghita cu totul – românii. Arheologia, toponimia, izvoarele scrise îi plaseaza în veacul X în Bihor, pe Aries, în centrul voievodal romanesc de la Moldovenesti, în (XI-XII), între Turda si Aiud, în Tara Barsei si în fine, în Carpatii Orientali unde vor fi colonizati definitiv printre români si organizati pe “scaune” (szekek-sedes): Ciuc (zonele Miercurea Ciuc – Csikzeredda, Giurgeu – Gheorgheni – Gyergyö si Casin – Kaszon); Trei scaune (Haromszek: Sepsi, Kezdi, Orbai); Odorheiu (Szekelyudvárhely) si Mures (Mároszek).
Astazi, considerabil întariti prin deznationalizarea romanilor, ei însisi maghiarizati, secuii vietuiesc în zone de concentrare în centrul si estul judetului Mures (parte din valea Muresului, Valea Nirajului, cursul superior al Tarnavei Mici, în Harghita – (Odorhei, Ciuc, Gheorghieni) si Covasna – (Sfantu Gheorghe, Covasna, Targu Secuiesc). In tot cursul Evului Mediu însa si o buna perioada de timp sub ocupatia romano-germana (1699-1806) si austriaca (1806-1867), datorita centurii etnice romanesti care i-a protejat, ca si mediului montan de adoptie, “s-au pastrat mai neatinsi decat orice alt popor – releva cu uimire umanistul Antonio Possevino (1533-1611) – în acea tara întarita de la natura, multumita pozitiei sale inaccesibile în multe locuri. Sunt totusi amestecati printre ei”.
Secuii – “neam aparte” de unguri. Catolicizati de unguri, acceptati ca aliati, în calitate de “natiune” medievala, urmasii avarilor au continuat sa fie, etnic, altceva. Pentru ca, în afara de rune (la care romanii, învatatorii lor, renuntasera în momentul adoptarii slavonei, ca limba liturgica si a alfabetului chirilic), secuii au continuat sa aiba o limba a lor, un port si obiceiuri proprii, înca vizibile în secolul XVI, pe cale de disparitie în veacurile XVII-XIX si de care numai unii batrani îsi mai amintesc astazi, în zona Ciucului, într-atat de eficace a fost procesul de ungurizare, sustinut în primul rand de biserica, atat cea catolica, cat si, ulterior, cea reformata. Faptul ca ei însisi se numesc înca, astazi, secui atesta însa persistenta constiintei unei deosebiri fundamentale fata de populatia ungureasca, a unei etnii originare distincte.
In veacul XVI, desi la prima vedere “limba, ca si toate obiceiurile” îi apropiau de unguri (Georg Reicherstorffer), cunoscutul medic padovan Francesco della Valle (?-1545) nu se putea împiedica sa nu remarce ca “totusi sunt un neam barbar”, altceva “decat ungurii”. Cunoscator profund al realitatilor transilvane, marele carturar umanist Antonius Verantius (Anton Verancsics) (1504-1578) concluziona, în urma unei analize obiective, ca secuii “se deosebesc de unguri în aproape toate obiceiurile, legile si felul lor de a trai; afara de religie, si nu se aseamana nicidecum, nici ca limba, cand vorbesc dupa chipul stramosilor”. Pe aceeasi linie, Nicolae Romanul (Nicolaus Olahus) (1493-1568), contemporanul sau, observa la secuii supusi ofensivei ungurizarii ca au înca “unele cuvinte proprii neamului lor”. Carturarii umanisti îi defineau în unanimitate drept oameni facuti pentru razboi, un “neam de oameni crunti” (P. Ranzanus), “aspru si aprig, ca si nascut pentru lupta” (Georg Reichertorffer), cu “oameni cranceni si razboinici” (Stefan Brodarics), fapt care motiva rezistenta îndelungata în fata ungurizarii si pastrarea privilegiilor pe care regalitatea si marea nobilime ungureasca au fost silite sa li le recunoasca permanent. Practic, pana tarziu, în epoca moderna, împletindu-si istoria cu aceea a romanilor autohtoni si majoritari în Transilvania, împotrivindu-se ofensivei regalitatii magnatilor unguri si patriciatului sasesc, secuii s-au bucurat “de legi si obiceiuri cu totul deosebite de ale altora”, împartindu-si “între ei mostenirile si slujbele pe triburi si spite de neam” (A. Possevino). Folositi exclusiv în slujbe militare, si-au pastrat calitatea de oameni liberi, traind în continuare “dupa legile si moravurilor lor” (Georg Reichertorffer). Si aceasta perpetuare a unor caracteristici ale organizarii primare, gentilico-tribale, a constituit un real suport al pastrarii individualitatii lor fata de mai puternicul aliat maghiar, al continuitatii secuiesti si evitarii procesului de topire etnica în procesul de formare în secolele X-XVI a poporului modern ungar. Situatie de exceptie la care o contributie de cea mai mare importanta si-a adus-o si marginalizarea lor, plasarea geo-politica “la marginea” (Francesco della Valle) teritoriilor controlate politico-militar de sefii uniunii tribale dominate de maghiari, apoi de regalitatea ungara. La baza colaborarii lor militare cu maghiarii, apoi cu ungurii au stat de la început, potrivit lui Simon de Keza, relatii de inechitate, întrucat prioritatea în teritoriile cucerite a alegerii zonelor de pasunat o aveau capeteniile maghiare si abia dupa aceea “si celelate neamuri si-au ales locuri unde le-a placut”. Trăind alaturi de romani, initial în Maramures si Bihor, apoi în teritoriile central si ulterior est-transilvane în care locuiesc si astazi, secuii au împrumutat de la acestia numeroase elemente de limba, port cultura materiala si spirituala, identificandu-se permanent în confruntarea cu regalitatea, apoi cu principii de origine ungara ai Transilvaniei, care au cautat sa le anuleze privilegiile initiale, atentand la libertatea lor, cu interesele poporului român.”
Pentru păstrarea adevărului istoric şi a unei corectitudini privind minorităţile din România este necesar ca secuii să se declare la rubrica „etnia”: secui şi nu maghiari. E dreptul acestei minorităţi istorice să-şi depăşească complexul de inferioritate faţă de maghiari şi să-şi afirme identitatea secuiască în ţara lor: România şi într-o Europă unită. Ca român apreciez minoritatea secuiască, care îşi afirmă identitatea culturală proprie în România, nu ascunzându-se după o pastişă spirituală a cuceritorilor maghiari. Secuii nu sunt maghiari. Nu e nicio rușine ca locuitorii din Covasna și Harghita să recunoască acest fapt etno-istoric și cultural.Numai atunci când secuii se vor respecta pe ei însişi, ca minoritate specifică şi separată de cea maghiară, românii îi vor respecta şi le vor recunoaşte drepturile lor cultural-identitare specifice, ca o zestre populară ce îmbogăţeşte statul nostru, România. Atât timp cât secuii acceptă în continuare ca magnaţii politici să le taie pădurile, să le interzică folosirea limbii secuieşti în şcoli şi viaţa publică, să le exploateze turistic frumuseţile deosebite ale arealului transilvan, românii îi vor trata în continuare ca pe nişte slugi ale intereselor liderilor maghiari puşi pe căpătuială şi nişte unelte folosite de Budapesta. Sloganul populaţiei din zona Harghita şi Covasna trebuie să fie de mâine: Secuii nu sunt unguri? Şi starea lor de minoritate specifică se va îmbunătăţii considerabil din punct de vedere cultural şi legal.
Ionuţ Ţene
Fara comentarii la “Secuii nu sunt unguri? Cercetările antropologice îi apropie tot mai mult de români?”
Nea Tene JUMATATE ai dreptate , dar exista conica unui calugar NESTOR din anul 1100 care era grec dar a scris pentru regii germani varengieni .El spune clar ca la venirea hunilor hunguri din zona Mongoliei ,acestia au atacat varegii in zona Khievului in Ucraina de azi, apoi au ajuns in nordul Romaniei si au trecut apoi muntii prin sudul Ceho-slovaciei aducand cu ei multi slavi ucrainieni care erau luati ca SCLAVI. hungurii s-au batut cu SECUII undeva in Croatia de azi unde locuiau secuii si apoi le-au luat copii ostatici si i-au obligat pe secui sa atace pe romani la cetatea BIHARIA adica ORADEA de azi in BIHOR.
Concluzia ca SECUII nu aveau pamntul de azi si au venit din zona CROATIA .
Cronica lui NESTOR se poate citi pe internet.
http://remacle.org/bloodwolf/historiens/nestor/chronique.htm
VIII. — Invasion des Bulgares, des Ougres et des Obres.
Quand les Slaves, comme nous l’avons dit, vivaient sur le Danube, de la Scythie, c’est-à-dire, de la Kozarie arrivèrent les peuples appelés Bulgares: ils s’établirent sur le Danube et opprimèrent les Slaves; puis vinrent les Ougres blancs qui s’emparèrent de la terre slave, après avoir chassé les Vlakhs qui avaient occupé cette terre avant eux.
si…
Les Ougres passèrent auprès de Kiev, près de la montagne qui s’appelle encore aujourd’hui la montagne des Ougres. Arrivés aux bords du Dnieper, ils y établirent leurs tentes; car ils étaient nomades, comme sont encore aujourd’hui les Polovtses. Ils venaient de l’Orient; ils franchirent de grandes montagnes qu’on a appelées montagnes des Ougres et se mirent à combattre avec les Vlokhs et les Slaves qui vivaient dans ces contrées: car les Slaves s’y étaient d’abord établis; puis vinrent les Vlokhs qui soumirent la terre slave; puis les Ougres ayant chassé les Vlokhs, et ayant conquis cette terre s’y établirent avec les Slaves après les avoir soumis: de là vint au pays le nom de Ougrie (Hongrie). Et les Ougres se mirent à faire la guerre aux Grecs, et ils ravagèrent la Thrace et la Macédoine jusqu’à Thessalonique. Puis ils se mirent à faire la guerre aux Moraves et aux Tchèques; car il n’y avait qu’une seule race slave, à savoir: les Slaves établis aux bords du Danube et que soumirent les Ougres, les Moraves, les Tchèques, les Lekhs et les Polianes appelés aujourd’hui Russes. C’est pour eux qu’ont été d’abord écrits des livres en Moravie, avec des caractères slaves qui subsistent en Russie et chez les Bulgares danubiens
(888-98).
FOLOSITI TRANSLATE si vedeti ce srie NESTOR.
ve deti cine locuia in Hungaria de azi:
Ungurii (UGRII ) …Ils venaient de l’Orient;…. et se mirent à combattre avec les Vlokhs et les Slaves .
adica ungurii in ungaria de azi au venit din ORIENT si s-au batut cu VALAHII si SLAVII.
Adica valahii ROMANII erau acolo in UNGARIA inainte de venirea nomazilor.
Domnule Ionut Tene,
Cu tot respectul,as dori sa fac niste precizari la articolul dv.Nu sunt un istoric autentic,dar adevarul poate fi descoperit ,uneori,si de oameni care nu au diplome ci doar cunostinte temeinice in unele domenii.
Ca o concluzie generala,in analiza unor aspecte legate de istoria neamului si de limba romana,este periculos sa se abuzeze de surse occidentale,care se dovedesc,cel mai adesea,extrem de superficiale,atunci cand nu sunt de-a dreptul rauvoitoare privitor la istoria poporului si limbii romane.
Sustineti ca avarii ne-au lasat mostenire cuvantul zoapan,din care deriva jupan,slavul pan,maghiarul ispan,precum si khan,kan,kean,etc.Sursa acestor afirmatii indraznesc sa afirm ca este :C.T.ONIONS et al.(Edited by)The Oxford dictionary of English etimology,Oxford,At the Clarendon Press,1966,1026 p.
De aici se inspira si Mircea Rusu,pe care-l pomeniti.Conform acestui dictionar “etimologic”:
“ban governor of military district in Hungary,etc.XVII.-Pers.ban lord,master;brought to Europe by the Avars”. (ban=guvernator al unui district militar in Ungaria etc.,sec.XVII.–Persanul ban=domn,stapan,adus in Europa de catre avari).
Un alt dictionar etimologic ,francez,adauga urmatorul sens: “geogr. (“terme geographique ou special a une region”),gouverneur (de Croatie,etc.),mot croate”.
Un al treilea scrie:”Ban,mot d'origine germanique.Un ban ,c'est proprement une proclamation (francique bannjan,proclamer)”.
Dictionarele frantuzesti se refera la sensuri derivate ale cuvantului,copiindu-se unul pe altul sau reproducand toti o sursa mai veche,probabil Littre,nici unul neexprimand vreun adevar cu privire la originea cuvantului.
Ce surprinde la acesti “etimologi” este siguranta cu care afirma fapte si lucruri pe care nu le-au studiat,despre care nu au nici o dovada.Cum ar putea ban sa fie “mot croat” daca a fost “adus in Europa de catre avari”,care dispar inainte de aparitia croatilor?
Cum ar putea fi relevant ban ca “guvernator al unui district militar in Ungaria,etc.XVII”,cata vreme cuvantul ar fi fost adus de avari,prezenti in Europa cu sute de ani inaintea ungurilor?
Ce importanta are mentionarea cuvantului in Ungaria in sec.XVII,cata vreme este mentionat la romani la 1240:”Medicul Fazel-Ullah-Rasid compileaza o cronica dupa fragmente de cronici mongole si sub anul 1240 (intimpul ultimei navaliri tatare)scrie ca <<lui Orda ,dupa ce a trecut tara Aluta,ii iesi inainte Bazaram-ban (Basarab-ban) cu o armata,dar e batut>>.
Mai grav este ca desi autorul stie ca dregatoria de ban figureaza in persana,nu are rabdarea,necesara omului de stiinta,pentru a afla ca,in urma unor studii documentate,profesori fara repros de la Universitatea din Cambridge arata ca indo-iranienii provin din leaganul primar al arienilor (The Aryens),situat in spatiul Carpatic,de unde au roit in jur de 2500 I.e.n.,evident,cu limba comuna vorbita “acasa”.Daca ar fi studiat putina istorie,,autorii s-ar fi scutit de ingrata sarcina de-a “aduce bufnite la Atena”,de a-i pune,fara nici o dovada,pe niste avari,care nu stim cine vor fi fost,sa aduca in Europa un cuvant originar din Europa si unde se gaseste din belsug,mentionat in diverse perioade istorice,de numeroase ori.
Ca sa inlaturam cu totul chiar si vreo banuiala ca ban ar fi putut fi adus de niste discutabili avari din Asia in Europa,sa mai aratam ca:
Panonia,provincie cunoscuta din vechime,,nu inseamna altceva decat provincia pan-ilor = ban-ilor.Toti ban-ii si toate ban-aturile timpurii apar in provinciile romanesti si in cele limitrofe.Este un alt argument ca ban exista in acesta zona cu mult inainte ca “avarii” sa fie mentionati.(Ce fel de popor e acela care dispare in urma unei batalii?).
Tot ce am scris pana aici este redat dupa articolul lui Gabriel Gheorghe,”O realitate ignorata:In vechime FRANTA A FOST ROMANOFONA!”,publicat in revista Getica,nr.1-2 din 1992.Articolul prezinta mult mai multe aspecte si recomand calduros citirea sa.
Ca o contributie personala,vreau sa adaug ca am cautat cuvantul BAN in traducerile scrierilor cuneiforme sumeriene si am gasit urmatoarele:
sumerian bàn (cf.bànda)–>suport,stalp,reazem,tanar,viguros,impetuos,feroce.
Sumerian bán –>masura de capacitate sau volum de 10 litri (echivalent cu banita romaneasca!)
Nu am cautat mai departe,dar sunt convins ca exista un echivalent si pentru ban ca unitate monetara.La asa potrivire sintactica si semantica,mai exista dubii de unde au ajuns aceste cuvinte la sumerieni,acum 6000 de ani?