UCDR dezaprobă total atitudinea brutală și polițienească a Barnevernet (Direcția pentru protecție a copilului din Norvegia) față de familia Marius și Ruth Bodnariu.

„Dezavuăm atitudinea Barnevernet, care, sub pretenția de bine suprem al copilului, produce acestora traume emoționale, ce vor afecta creșterea și dezvoltarea lor” declară Dr. David Ille, vicepreședinte UCDR.

Uniunea Creștin Democrată din România (UCDR) dezaprobă atitudinea brutală și polițenească a Barnevernet (Direcția pentru protecție a copilului din Norvegia) de separare a copiilor de părinți. Preluarea în forță a copiilor și transportul lor în secret spre locații necunoscute și inaccesibile părinților este mai degrabă o răpire, decât un act de protecție pentru copii. În fond, este un act barbar, care nu are nimic în comun cu o societate democratică și transparentă.

„Secretomania și atitudinea conspirativă a Barnevernet față de părinții Bodnariu trimite mai degrabă la dictatură, decât la societate democratică și UCDR dezaprobă această atitudine.”, afirmă Valentin Licxandru, președinte UCDR.

Presupoziția că orice alt cetățean norvegian, care slujeste interesele Barnevernet, putea face mult mai bine pentru copiii familiei Botnariu, decât părinții naturali, este un alt abuz, care trebuie imediat corectat.

NapocaNews