„Din toata inima – Simfonic”, mega-concertul pe care l-a sustinut Voltaj in Cluj-Napoca, in data de 3 decembrie, mai aduce o premiera in Romania – este primul concert al unei trupei filmat la o rezolutie 4k.

Show-ul exploziv in care hiturile trupei au fost interpretate intr-o maniera inedita si plina de emotie, alaturi de orchestra Simona Strungaru Symphonics, a fost completat de un adevarat spectacol de lumini si lasere, ritmuri de vioara, clarinet, flaut, viola.

Cea mai mare productie a unei trupe romanesti inseamna o imensa desfasurare de forta si resurse: 45 de instrumentisti, 430 de metri de schela, 300 de aparate de iluminat, 50 de motoare electrice, 3 console de mixaj audio, 146 de canale audio, 60 de microfoane, 17 camere de filmat 4k, 9 lasere, 3 tunuri de confetti, 25 de operatori pe timpul spectacolului si 55 de membri in echipa tehnica.

A fost un spectacol „Din toata inima” plin de emotii la momentele individuale avute de catre fiecare dintre membrii trupei, care a culminat cu interpretarea piesei „Eu cu mine” in memoria celor care si-au pierdut viata in Colectiv. In acelasi timp, pe ecrane au rulat
imagini cu cei care si-au pierdut viata in noaptea de 30 octombrie.

Toate incasarile concertului „Din toata inima Simfonic” vor fi donate prin intermediul Crucea Rosie celor aflati in suferinta in urma tragediei din clubul Colectiv.

NapocaNews