Premiera de luni, 18 ianuarie, ora 18.30, de la Opera Naţională Română Cluj readuce pe afiş un titlu absent de decenii, o capodoperă a marii muzici romantice ruse: Evgheni Oneghin de P.I. Ceaikovski, al cărui libret pleacă de la romanul omonim în versuri al lui Puskin.

Eram fascinat de mult timp, nu exagerez dacă spun că de vreo 12 ani mă aflu sub magnetismul acestui titlu, al muzicii şi al poveştii şi mă refer la textul lui Puskin, aşa cum a apărut el revizuit chiar în anul morţii poetului în 1837. Avem de a face cu un roman în versuri scris în mai mulţi ani. Două lucruri atrag atenţia: primul e situaţia simetrică de la începutul operei şi de la sfârşit, iar Ceaikovski a simţit foarte bine acest lucru dând, practic, teme aproape identice personajelor, Tatianei şi lui Oneghin. Acestea au fost două elemente care din start au stârnit mirarea pentru că era vorba de capitole scrise la ani distanţă de Puskin, vreo doi ani şi ceva. Al treilea lucru foarte important este mult dezbătuta premoniţie pe care avut-o Puskin. El a murit exact aşa cum moare Lenski, în duel, apărând onoarea Nataliei Gongearova, soţia sa. Asemănările sunt izbitoare şi toţi cei care au mers pe tradiţia şcolii ruse de interpretare, nu numai literară, ci şi muzicală, toţi cad de acord că Lenski este Puskin.(dirijorul Tiberiu Soare)

Primele două reprezentaţii, premiera de luni, 18 ianuarie şi cea de miercuri, 20 ianuarie au o distribuţie cu invitaţi pe care îi ascultăm doar în aceste ocazii. În rolurile principale (rolul Tatiana), Florin Estefan (rolul Evgheni Oneghin), Marius Boloş, Sergiu Coltan şi dirijorul Tiberiu Soare.

Puskin în roman scrie despre o fată de 13 ani care se îndrăgosteşte pentru prima dată. Oneghin o respinge iar în actul III ea este deja o femeie măritată, din înalta societate. Pentru un solist e foarte greu ca în aceeaşi seară să construiască un personaj tînăr, de 13 ani, şi să creeze apoi un personaj matur, să arate diferenţa aceasta de vârstă şi mai mult, diferenţa psihologică. Volumul partiturii e foarte mare, e mult de cântat şi e greu să nu te deconectezi de personaj concentrându-te pe muzică. (soprana Nadejda Cerchez, interpreta rolului Tatiana).

Considerată printre cele mai reprezentative opere din repertoriul romantic, Evgheni Oneghin este și una dintre lucrările muzicale simbolice pentru specificul naţional rusesc. Iată ce spunea în eopcă Ceaikovski despre oprea sa: Cei care caută în operă redarea muzicală a unor sentimente obişnuite, simple, omeneşti, lipsite de tragism şi de grandilocvenţă, vor rămâne mulţumiţi (şi sper că aşa va fi) de opera mea. Într-un cuvânt, e scrisă sincer şi în această sinceritate îmi pun toate nădejdile. (Piotr Ilici Ceaikovski, din scrisoarea către N.F. von Meck, datată 30 august 1877)

Dacă ne gânduim la faptul că titluri ca Spărăgătorul de nuci sau Lacul lebedelor, ultimul scris cu doar un an înainte de Evgheni Oneghin, deci din aceeaşi perioadă de creaţie şi de gândire muzicală, putem spune că orchestra are o anumită familiaritate cu discursul acestei muzici. Pentru mine e un titlu special, care îmi provoacă foarte multe amintiri, deşi îl fac pentru prima data pe scenă. Două lucruri particularizează această partitură, în primul cantabilitatea. Părţile vocale au fost concepute de Ceaikovski pentru voci tinere, pentru studenţii din Moscova care la acea vreme au cântat premiera absolută în 1879. Ţesătura nu este una neapărat socilitantă dar dă posibilitatea exprimării foarte multor afecte. (dirijorul Tiberiu Soare)

Oana Cristea Grigorescu – Radio Cluj