Cele mai mari scumpiri ale locuinţelor noi şi vechi s-au înregistrat, în luna ianuarie, în oraşele Iaşi şi Cluj Napoca, unde preţurile apartamentelor au înregistrat un avans de 3,5% şi respectiv 3,1%, în timp ce în Bucureşti şi Constanţa valoarea medie de listare a scăzut cu 1,4% şi respectiv 0,2%.
„Potrivit indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-a majorat cu 2,1%, de la 951 la 971 de euro pe metru pătrat util; valoarea actuală este cu 6,7% mai ridicată decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 910 euro pe metru pătrat util. În ciuda tendinţei generale, nu toate marile oraşe analizate s-au înscris pe un trend crescător al preţurilor în luna ianuarie, Bucureştiul şi Constanţa făcând excepţie de la regulă. În mod interesant, cel mai mare avans a fost înregistrat în Iaşi, Cluj-Napoca situându-se pe locul secund”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.
NapocaNews
Un comentariu la “Apartamentele s-au scumpit cel mai mult în ianuarie la Cluj-Napoca”
Doar speculanții și cămătarii (intră desigur și bancherii) au de cîștigat de pe urma scumpirii caselor.