Moseniorul Michel Dubost – arhiepiscop de Evry și președintele Consiliului pentru relații inter-religioase al Conferinței episcopilor din Franța – nu s-a sfiit, într-o țară care își flutură laicitatea pe post de stindard sfânt, să facă dovada credinței sale, declarând public: “Prefer, mai de grabă, ca bisericile să devină moschei, decât restaurante.”
Mai mult, ca un bun credincios ce este, prelatul francez nu rămas indiferent în fața prigoanei și a martiriului la care au fost supuși creștinii sirieni și irakieni de către musulmanii porniți la jihad, așa că a scris și o carte, pe care a intitulat-o: “Catholiques, musulmans, une fraternité critique”.
Cartea a apărut chiar în 2014, atunci când în Irak, la Mossul, frații musulmani ai moseniorului Dubost îi răstigneau pe cruce, așa cum făcuseră și în Siria, pe irakienii care au preferat să moară decât să renunțe la Isus, în loc să trăiască și să-i sarute botforii lui Allah.
Niște fundamentaliști creștini care, orbiți de fanatism, nu au înțeles că ori Dumnezeul lor, ori Allah-ul ălora e tot una, din moment ce Biserica Catolică a băgat religiile în colhozul progresist, unde Evanghelia și Coranul sunt compatibile la orele de învățământ ideologic. Niște eretici care nu au vrut să creada în vorbele papei Francisc, care a spus: “Musulmanii, declarând că țin credința lui Abraham, îl adoră împreună cu noi pe Dumnezeul unic, milostiv, care îi va judeca pe oameni în ziua de apoi.” Așa că, milostivul Dumnezeu al musulmanilor, al Papei și al episcopului Dubost i-a țintuit pe cruce. Și-au meritat soarta!
Așa-i la jihad: Judecata de Apoi e ceva cotidian. Poate din cauza asta, arhiepiscopul Michel Dubost vorbește atât de frumos, în cartea sa, despre “războiul sfânt”:
“În toate privințele, jihadul este un răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Jihadul are ceva în comun cu primirea în inimile mărginite ale oamenilor a absolutului divin. El este manifestarea umană a unei credințe care proclamă: ‘Nu este alt Dumnezeu, decât Dumnezeu.’ Jihadul este un efort continu pentru primirea binelui și, deci, a luptei contra răului, atât în sine cât și în întreaga lume. Pentru mulți această luptă este una interioară, cu sine însuși, pentru a ieși din păgânism și a-și educa inima să trăiască pentru Dumnezeu. Această luptă este dusă cu scopul de a construi o societate fraternală, unde barierele sociale și rasiale să fie abolite și toți să fie egali în fața lui Dumnezeu. Jihadul este purtat cu scopul de a aduce fericirea în intreg universul. El se bazează pe importanța Coranului (și a hadhiturilor) pentru a reface unitatea umană, voința de a-l urma pe Profetul Mohamed, pe credința în existența ingerilor și a certitudinii vieții veșnice, unde martiriul reprezintă poarta de intrare a unora: primul său loc este sufletul credinciosului, scopul principal fiind de a lupta contra lui Satan și de a asigura libertatea musulmanilor…Dacă jihadul este făcut pentru a edifica unitatea mondială, el poate provoca război.”
În urma cu patru decenii, o anchetă dezvăluia că 66% dintre episcopii francezi acceptau temeiul analizelor marxiste și erau favorabili unei colaborări cu Partidul Comunist Francez. Atunci, manualele școlare îi învățau pe copiii francezi despre mărețele realizări ale URSS, despre superioritatea agriculturii sovietice, sau că Germania Federală a construit Zidul Berlinului. Acum, când monseniorul Michel Dubost vorbește atât de frumos despre jihad, cardinalul Philippe Barbarin le cere creștinilor irakieni să rămână, ca mieii cu lupii, și să trăiască împreună cu jihadiștii, iar cardinalul Jean Louis Tauran condamnă “ignoranța oamenilor care sunt contra islamului” și faptul că “aceștia n-au deschis niciodată un Coran”, marxiștii prelați francezi colaborează cu islamul. Pentru că, azi, în învățământul francez se predă istoria islamului, a “Religiei Păcii”, iar universitățile au deschis catedre de islamologie. Așa că, și în inima Bisericii era normal să se producă schimbări: locul URSS si al ideologiei comuniste, a fost luat de Islam și de ideologia progresistă. Marxiștii sunt acum islamo-progresiști.
Si când la Vatican, un papă progresist vorbește, deseori, ca o ulemma, trebuie să-l înțelegem și pe monseniorul Dubost care, decât să ajungă chelner, a ales să fie imam.
2 comentarii la “Arhiepiscopul catolic imam”
Așa se zicea și înainte de căderea Constantinopolului, „mai bine turbanul sultanului decât mitra papei”.
Ce nu s-a înțeles atunci și nu se înțelege nici acum, e că din restaurant mai poți face din nou biserică creștină, dar din moscheie, mai greu.
la fel ca si la referirea la utopia comunista, a egalitatii intre oameni SI ALTE ATATEA PERCEPTE SEDUCATOARE ………..,care, ca in orice utopie nu pot fi puse in practica,asa si coranul, nu reuseste sa puna in practica decat rarisim si doar la nivel individual, izolat(ca si crestinismul nostru,unde doar unii pustnici traesc divinul,pe cand „popimea” o da cu „baraimul si vinul” )acest pasaj cheie, din declaritiilor catolicilor de care ati amintit,pasaj pe care l ati neglijat a-l dezvolta si ati trecut peste el in fuga”__________Pentru mulți această luptă este una interioară………..[INTERIOARA]……., cu sine însuși,…..[CU SINE INSUSI]…….. pentru a ieși din păgânism și a-și educa inima să trăiască pentru Dumnezeu.”!