Germania este pregatita sa adopte o lege care va afecta mii de romani si nu numai. Aceasta reglementare va fi menita sa conditioneze primirea alocatiei pentru copii de prezenta acestora in tara unde au drept de rezidenta parintii.
Se intampla ca tatal si mama sa lucreze in Germania iar copilul sa locuiasca cu bunicii in tara de bastina a parintilor. Strainii din toate tarile membre UE, care lucreaza in Germania, pot primi alocatii pentru copii de la statul german, chiar daca odraslele acestora traiesc in alta tara. In decembrie 2015, numarul copiilor care primeau alocatie de la statul german, dar locuiau in afara tarii, era de 120.000.
Germania este pe cale sa impuna o astfel de lege ca urmare a promisiunilor facute de UE Marii Britanii in acest sens, ca parte a unor reforme mai ample menite a evita Brexitul, noteaza Deutsche welle.
In pachetul de reforme discutat cu David Cameron se precizeaza ca alocatia copiilor sa fie platita la nivelul celei primite in tara de rezidenta a copiilor. S-ar putea ca Germania sa fie obligata sa plateasca alocatii mai mari copiilor aflati in alte tari, care platesc sume lunare mai mari in acest scop. Masurile insa vizeaza, mai ales, rezidentii din tarile est-europene, unde alocatiile pentru copii sunt extrem de mici. Daca ne referim strict la Romania, alocatia platita unui copil in tara noastra este de aproximativ 20 de euro.
Polonezii sunt pe primul loc la acest capitol, in 2014, aproape 60.000 de copii polonezi care locuiau in afara Germaniei primind alocatii de la nemti.
Pe locul trei se gasesc francezii, cu 16.900 de alocatii platite, iar pe trei se afla Romania cu 9.000 de copii care primesc alocatii de la statul german, desi nu locuiesc acolo. In Germania, alocatia pentru primul si al doilea copil este de 190 euro pentru fiecare.
Pentru al treilea copil se platesc 196 euro iar pentru al patrulea si pentru toti cei care urmeaza dupa el cate 220 de euro. In 2014, est-europenii care munceau in Germania au primit un total de 850 de milioane de euro, atat pentru copiii aflati in Germania, cat si pentru cei din afara tarii.
Toate tarile membre UE, care platesc alocatii in alte tari ale Uniunii, vor putea plafona suma la cea stabilita acolo unde locuieste copilul. Aceasta noua regula europeana face parte din pachetul de reforme creat la presiunea premierului Marii Britanii, David Cameron. Masura este sustinuta chiar de coalitia de guvernare a cancelarului Merkel.
NapocaNews
Fara comentarii la “Germania lovește în români: Merkel suspendă alocația nemteasca pentru copiii care locuiesc în Romania iar părinții în Germania”
In Italia primesti doar daca ai copilul cu tine asa ca bine va face Merkel mai puneti mana pe munca nu numai jmecheri ca din cauza asta se pun probleme cand unul are dreptul adica se controleaza mai mult pt cei dinainte au facut fraude. In Anglia se inscriau la facultati sa primeasca bani acum cei ce isi doresc o pot face dar demostrand cu acte nu vorbe si minciuni. Toti romani tre sa invete sa fie cinstiti macar cand se afla in alta tara pt ca la noi nu le permite guvernul sa stea in opozitie adica sa fie ei cinstiti caci guvernul de caca
La noi sint de mult timp saracii pe reritoriu!!
De ce spui ce nu stii,in cazul meu ,doar sotia lucreaza in Italia si fiul din Romania a primit alocatie pana la 18 ani,215 euro / luna.Fiul si cu mine am locuit in Romania.
Consider că e foarte justă ideea; copilul trebuie să primească alocație de la statul unde trăiește, unde își pregătește cariera profesională și viitorul în general. Cum adică să primească bani de la statul german, cînd habar nu are de limba oficială, de istoria națională și de viața actuală a germanilor??
Eu nu înteleg ce fel de parinti sînt astia ce-si lasa copii în paragina si pleaca la munca în strainatate? Asa ceva numai în România se întîmpla si…. ca ce chiestie sa plateasca neamtu alocatie pt. un copil ce nu e în tara lui ca doar nu-i….. CARITAS-ul nimanui. Parintii ce merg la munca în Germania, sa faca bine sa-si ia copii cu ei. Copii pot merge la scoala si în Germania. Exista suficiente scoli internationale unde se preda chiar si în limba Româna.
Bai , fraiere, noi muncim cinstit si nu sintem la furat si cersit ca altii ,nu ne baga in aceeasi oala cu toti derbedeii si infractorii si noi meritam sa primim alocatii la copii atita vreme ce muncim legal si cu contract de munca
Valabil si pt. invidiosul de Haary Plotter
Ce parinti sunt aceea care isi lasa copii acasa si ei umbla creanga?
Iau alocatie pe toate meridianele si se dau in spectacol.
Copii au probleme acasa (singuri) in tim ce mamele si tatii lor freaca menta pe banii lor de alocatie. Foarte bine face Merkel.
Ovidule. Parintii aia au plecat de acasa ca randunica sa caute de mancare pentru pui.
Totusi nu poti obliga alt stat sa faca legea cum vrei tu.
"Si-acum il mai si da la scoala pe banii nostri"
De ce trebuie sa fim toți băgați în aceeași oala….Dacă plecam din noastră,plecam tot k nu avem un venit k sa trăim după o zi pe alta…nu este ușor nici pentru noi k sa ne lăsăm copii acasă și sa plecam k sa le oferim un viitor….cine nu știe ce înseamnă k sa te zbați sa stai departe de fam și de copii mai bine sa tacă din gura…referitor la cei care au comm mai sus..Și noua ne oprește impozite și așa mai departe….