Valeriu Gafencu presimțindu-și moartea și vorbind despre ziua trecerii sale la cele veșnice în februarie 1952 la Sanatoriul Târgu Ocna a întocmit împreună cu prietenul său de suferință Ioan Ianolide un Testament spiritual pentru mirenii sau laicatul ortodox, un fel de ”cin” după modelul călugăresc, dar pentru creștinii care trăiesc în lume. Documentul rămas ca o moștenire orală la camarazii din închisoare este de o valoare inestimabilă. Este primul document care atestă în realitate Testamentul spiritual al lui Valeriu Gafencu, supranumit din timpul vieții ca Sfântul Închisorilor. La o analiză atentă Testamentul confirmă anumite interpretări ale vieții spirituale legate de Mișcarea Legionară, o forță politică revoluționară care ar fi fost mai degrabă un fel de ”ordin” creștin al laicilor, după model monahal, ce dorea implementarea unui model de viață superioară, ortodoxă și idealistă în societatea și politica românească. Valeriu Gafencu a fost membru și conducător de Frăție de Cruce la Iași în 1940 și influența organizării cvasimilitare a organizației era de fapt o expresie a unui ordin misionar cu conotații secrete al mirenilor ortodocși porniți în lupta directă cu păcatul, atât pe plan duhovnicesc, cât și pe plan social-politic, cu inflexiuni religioase de transfigurare a actului cultural suis generis. Mișcarea politică din care a făcut parte pasager Valeriu Gafencu își trăgea originile spirituale dintr-o trăire mistică ”de gardă la Icoană”, ce putea fi interpretată de critici ca un ordin călugăresc implicat în lumea social-politică. În acest sens nu întâmplător Valeriu Gafencu a lăsat Testamentul său precum o moștenire spirituală, ce reprezintă o forma de luptă religioasă împotriva ateismului impus cu forța de regimul comunist, cu ajutorul tancurilor sovietice.

În anul 2010 Adina Georgiana Barbu editează pe un CD la Editura Sfântul Ierarh Nicolae disertația sa de la Facultatea de Teologie din București: ”Valeriu Gafencu un sfânt al închisorilor comuniste” în care publică testamenul martirului de la Târgu Ocna. ”În ultimele luni ale vieţii sale, Valeriu Gafencu a elaborat împreună cu Ioan Ianolide, planul unui „ordin” sau „cin” laic, numit al Servilor”. Acest testament spiritual devine o forma mentis pentru generații de sacrificați în pușcăriile comuniste, un îndrumar spiritual de supraviețuire în gulagul comunist și în viața civilă din perioada dictaturii. Valeriu Gafencu propune o trăire a mirenilor ortodocși în lume, un fel de oglindă spirituală după viața monahală, o formă de rezistență morală creștină în fața ateismului care este perfect actuală și astăzi în fața globalismului și consumerismului nivelator.

Principalele caracteristici care se deosebesc de ordinele monahale sunt:

”1. Trăirea în lume, fără a fi din lume.
2. Respectarea primelor două voturi monahale: ascultarea şi sărăcia de binăvoie.
3. Înlocuirea celui de-al treilea vot, al castităţii, cu votul „servirii” sau slujirii lui Hristos. Trăirea în lume face deosebit de dificilă, uneori aproape imposibilă păstrarea purităţii trupeşti şi sufleteşti.

Scopurile principale ale acestui ordin ar fi:
1. Activitatea de apostolat, de răspândiore intensă a învăţăturii creştine.
2. Ridicarea membrilor ordinului şi a celor care se află în sfera sa de influenţă, la o trăire creştină adevărată, în conţinut, nu în formă.
3. Conferirea unei expresii creştine tuturor activităţilor publice, obşteşti: sociale, culturale, medicale, economice, etc., prin membrii ordinului care fac parte din aceste corpuri
profesionale.

4. Exercitarea unei acţiuni binefăcătoare, în sensul măririi independenţei Bisericii Ortodoxe faţă de Stat şi al restituirii tuturor bunurilor ecleziale, confiscate sau distruse de regimul comunist.
5. Reconstiuire imaginii obişnuite cu privire la „tipul de creştin”, imagine în care acesta este socotit numai un om blând, milostiv, iertător, tolerant, supus, un fel de naiv, uşor de păcălit de oricine. Această imagine parţială ar trebui completată după cuvintele lui Iisus, cu calităţile de îndrăzneală întru Hristos: înţelepciune, dârzenie în apărarea credinţeişi, în condiţiile particulare ale epocii noastre, participarea la evenimentele istorice prin care planul lui Dumnezeu, „mersul lui Dumnezeu pe pământ” (Soloviov), se poate înfăptui. Înreaga activitate a ordinui s-ar desfăşura sub ascultarea şi îndrumarea Bisericii”.

Adina Georgiana Barbu consideră că ”o asemenea reactualizare a proiectului lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide s-ar înscrie în acţiunea de revigorare a ,laicatului, la antrenarea cât mai multor credincioşi pentru buna stare şi dezvoltare a întregii Bisericii (Ecclesia), care cuprinde atât cinul preoţesc şi cel monahal, cât şi totalitatea enoriaşilor”. Este interesant că proiectul testamentar de transfigurare a unei societăți laice ortodoxe românești a fost revigorat de A. Virgil Ioanid şi Traian Popescu în anul 1983. Modelul hristic propus pentru o societate civică ortodoxă este preluat în anii 80 de către părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa în disidența sa spirituală de la Seminarul Ortodox ”Radu Vodă” din București. Părintele Calciu impune modelul civic creștin în cele șapte prelegeri ale sale către tinerii ortodocși devenite celebre. Acestea sunt parcă izvorâte din Testamentul lui Valeriu Gafencu: ”Îndemnul de a goni materialismul şi ateismul din sufletele credincioşilor, formulat în mod direct, cald, nedidacticist, şi cu un cert talent literar, precum şi insistenţa asupra necesităţii întoarcerii la credinţă, singura care poate asigura adevărata libertate, răzbat ca un fir roşu din cele şapte „cuvinte” adresate tinerilor de către părintele Calciu Dumitreasa.În Întâiul Cuvânt Către Tineri din 8 martie 1978 părintele Calciu susține că ”conştient de imposibilitatea victoriei totale a materialismului asupra sufletelor, părintele Calciu Dumitreasa li se adresa astfel tinerilor, în cel de-al cincilea „cuvânt”: Te-ai întrebat, tinere, care este rostul tău în lume şi dacă rostul său se reduce la ea? Dacă ne-am născut să fim robii materiei, ba încă printr-o justificare filosofică, atunci finalitatea vieţii este sclavia. Dacă libertatea noastră se reduce la necesitate sau la logică, atunci libertatea noastră este sclavie […]. Dacă iubirea noastră se reduce la lupta pentru existenţă, iar sacrificiul nostru la perpetuarea speciei, atunci ele nu sunt decât sclavaj. În sfârşit, dacă toate convingerile noastre izvorăsc dintr-o doctrină oficial impusă, atunci ele nu pot fi decât sclavie. Şi în toată această înşiruire, tinere prieten, unde este locul sufletului tău? Tu simţi că dincolo de materialismul cu care ai fost intoxicat, dincolo de ateismul care îţi este impus cu violenţă ideologică, există ceva mult mai vast, mult mai autentic şi mult mai aproape de tine decât tot ceea ce te-a sufocat în această baie materialistă. Spre acel ceva, ca spre o lume visată şi bănuită, te împinge duhul din tine […]. Să ştii, prietene, că nicio ideologie ateistă, nicio regulă materialistă, oricât de autoritar ţi-ar fi impusă, nu este în stare să ridice un zid total impenetrabil între tine şi lumea spirituală. Sufletul nu poate fi făcut prizonier. Este o lege pe care materialiştii o ignoră, spre pierzania lor. În plan spiritual, nu există prizonierat fără speranţă” (Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Războiul întru Cuvânt. Cuvintele către tineri şi alte mărturii, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Răzvan Codrescu, Bucureşti, Editura Nemira, 2001, pp. 44-45).

Parintele-Gheorghe-Calciu-la-Parintele-Cleopa-pe-prispa-Doxologia-Marturisitorii-Ro

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a continuat și implementat de fapt Testamentul lui Valeriu Gafencu de la Penitenciarul Târgu Ocna. Dar să citim testamenul lui Valeriu Gafencu la fel de actual și astăzi pentru crearea unei Frății Ortodoxe române:

”Principii Pentru o revitalizare a credinţei creştine

1. Domnul Iisus Hristos ne-a lăsat sarcina străduinţei pentru înfăptuirea Împărăţiei Sale pe pământ. În primele secole ale eri creştine acesta era un obiectiv firesc, de la sine înţeles.

2. De-a lungul secolelor însă, omenirea a urmat un proces de încreştinare în formă darde descreştinare în conţinut. În prezent, masele creştine se află într-un grav impas, în derută, iar perspectiva istorică a înfăptuirii reale a Împărăţiei lui Dumnezeu s-a îndepărtat mult de gândurile oamenilor. Deşi Biserica a evoluat sănătos din punct de vedere organizatoric şi are asigurată stabilitatea şi continuitatea instituţională, totuşi, începând de la aşa zisa Renaştere, s-a produs o slăbire continuă a legăturii dintre masele de creştini şi Biserică. Rolul Bisericii în îndrumrea vieţii publice a scăzut considerabil. Cu excepţia unor cazuri izolate, creştinii care au căpătat această calitate prin botez nu mai trăiesc viu valorile religioase, îşi reduc aparenţa la Biserică la câteva ritualuri formale, sau manifestă o profundă indiferenţă faţă de credinţă, atunci când nu adoptă o atitudine de ostilitate deschisă împotriva ei. Foarte mulţi cad pradă îndoielilor, pasivităţii religioase, angajării excesive în viaţa materială, în detrimentul celor spirituale.

3. Continuarea acestei evoluţii ar putea pune în pericol întreaga spiritualutate creştină, în timp ce alte orientări, care nu se situează pe linia adevărului divin şi au un nivel valoric inferior, dezvoltă adevărate imperii religioase, iar ateismul tinde să cuprindănu umai păturile de intelectuali cât şi marile mase populare.

Nu putem accepta o asemenea perspectivă şi nu ne putem resemna, fiindcă Mântuitorul Hristos ne-a lăsat o Biserică pe care porţile iadului nu trebuie să o învingă şi ne-a dat îndemnul să luptăm pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

4. Pentru înfăptuirea acestei sarcini, ideal care s-a estompat în ultimele secole, este nevoie de o revitalizare a credinţei, de o redobândire a întregii demnităţi omeneşti evoluate şi o renaştere a spiritului activ, dinamic, în sufletele celor ce alcătuiesc Biserica.
5. Un astfel de reviriment trebuie să aibă loc în sânul păturilor largi de creştini şi să le cuprindă. Nu sunt suficiente stăduinţele clerului. Îndatoririle sacramentaleale preoţilor nu le lasă suficient timp şi energie pentru a interveni direct în problemele sociale, economice, ştiinţifice, artistice etc. Aceste sunt domenii în care orientarea creştină, spiritul creştin, trebuie să fie introduse de persoane cu calificarea de specialitate respectivă. Este necesar ca laicii care alcătuiesc Biserica luptătoare să dea expresie creştină tuturor sectoarelor particulare în care activează.

6. Această misiune ar putea reveni unui corp de mireni, unui „cin al servilor lui Hristos”, ordin laic de tip special, alcătuit din creştini cu trăire vie, care, în asemănare dar nu în identitate cu membrii ordinelor monahale, ar depune trei voturi (legăminte) ireversibile:

a) al ascultării de bună voie,
b) al sărăciei de bună voie,
c) al slujirii lui Hristos (în locul votului castităţii)

7. „Ordinul servilor” ar fi călăuzit de viziunea istorică a realizării Împărăţiei lui Dumnezeu şi şi-ar desfăşura activitatea în toate domeniile vieţii publice: educaţie, ştiinţă, filisofie, economie, organizare socială, literatură, arte, presă, justiţie etc., în care se simte nevoia imprimării unei orientări creştine.
8. Activitatea acestui corp laic s-ar desfăşura cu binecuvântarea şi sub îndrumarea şi controlul Bisericii, dar din punct de vedere organizatoric ar putea dispune de oarecare autonomie.

9. În vârtejul şi complexitatea vieţii publice, membrii servilor ar avea ca linie directoare de conduită „dreapta judecată”, dreapta măsură a tuturor lucrurilor şi faptelor, astfel încât neprihănirea lor să fie însoţită permanent de înţelepciune şi, în toate împrejurările, să urmeze firul de aur al unui echilibru prin care să înainteze treptat spre împlinirea istorică a Împărăţiei lui Dumnezeu, ferindu-se de excese care ar putea compromite seriozitatea şi împortanţa misiunii ce le revine.

10. Modelul de om nou, creştin adevărat, către care vor tinde servii lui Hristos, nu va fi numai acela, incomplet şi doar parţial valabil, de om bun, blajin, iertător, supus, smerit, răbdător, ci acela integral, după modelul Domnului Iisus Hristos, la care virtuţile pasive şi contemplative sunt însoţite de cele ale persoanei cutezătoare, puternice, active, realiste, drepte, chiar severe la nevoie, cu mare capacitate de afirmare şi cu conştiinţa răspunderii faţă de comorile spirituale încredinţate omenirii de Dumnezeu. Un astfel de om nu trebuie numai să se abţină de la a face răul, ci trebuie să urmărească a face binele în toate împrejurările vieţii sale.

11. Ordinul servilor ar lucra prin organisme specializate pe domenii de activitate. Aceste organisme, la rândul lor, ar exercita influenţă asupra maselor creştine şi a celor de încreştinat. Misionarismul servilor s-ar inspira din activitatea diaconilor, care la începuturile Bisericii se ocupau cu problemele materiale, economice, sociale ale comunităţii creştine.

12. Date fiind condiţiile actuale, ideea „ordinului servilor” ar putea să pară nerealizabilă pentru moment. În prezent, ea se află într-un prim stadiu, acela de a se face cunoscută, aşteptând împrejurările şi momentul când ar putea fi transpusă în viaţă. Deocamdată este necesar ca aceste gânduri să fie comunicate unor persoane şi cercuri ce ar putea pregăti terenul pentru realizarea sa într-un viitor probabil mai îndepărtat. De menţionat că întreaga activitate a ordinului servilor nu trebuie să aibă caracter ascuns, subversiv, ci trebuie să fie deschisă, publică şi legală, adică recunoscută de autorităţile bisericeşti şi de cele statale”.

Se ridică acum fireasca întrebare: când se vor împlini prevederile testamentare ale lui Valeriu Gafencu pentru înființarea ordinului mirenilor ortodocși români într-o societate în care materialismul, globalismul nivelator, ateismul și consumerismul revin cu alte metode, mult mai perfide, decât în întunecatul și obsedantul deceniu 50?

Ionuț Țene

 

valeriu-gafencu-sfantul-inchisorilor-comunism-ceausescu-urss-basarabia-romania-moldova-ortodox-hristos-iisus-martir-crestin-poem-poet