CFR Cluj îşi continuă seria rezultatelor pozitive din 2016. Vişiniii s-au impus în Moldova, în faţa formaţiei CSMS Iaşi cu scorul de 2-0 şi a răsucit şi a mai dat „o palmă” simbolică celor care le contestau meritele.

Victoria din Copou este prima pentru CFR în faţa alb-albaştrilor lui Nicolo Napoli. Ardelenii au eliminat trupa din Iaşi atât din Cupa României, cât şi din Cupa Ligii, dar în Liga 1 au pierdut în Moldova şi au scos doar o remiză pe teren propriu.

Cristian Bud a deschis scorul la Iaşi, în minutul 20 cu o execuţie superbă de la marginea careului, după o eroare uriaşă a lui Ciucă. Gazdele au avut două ocazii bune de a restabili egalitatea până la pauză şi alte trei în actul secund, dar cei care au dat lovitura au

fost tot ardelenii, în minutul 93 când Farila Coelho a prins un şut perfect de la marginea careului şi l-a învins pentru a doua oară pe Caparco.

CFR Cluj obţine astfel prima sa victorie în faza play-out şi se anunţă o candidată ideală la ocuparea locului 7, cea mai înaltă poziţie în această fază a competiţiei.

Paul Panait