Vadim îl numea pe Ion Cristoiu „Ardei Umplut”. Umplut cu ce? Bănuiți sau știți cu ce putea să spună Vadim. Iată că acum ni se dezvăluie că Ardeiul e umplut cu euro! Numai de la trustul Intact, ne spune directorul Gâdea, Cristoiu a încasat suma de 471, 341. 37 euro! Ce să mai spunem câte sume de la alte posturi sau ziare. E dreptul lui. E munca lui. Dar ce fel de muncă? Și prostituatele trebuie plătite, nu-i așa? Dacă o prostituată nu-și face treaba bine, spunea D.I.Suchianu, nu e plătită. Ceea ce însemană că Ion Cristoiu și-a făcut treaba bine. Bine, poate pentru binele unor escroci ca Voiculescu, fiindcă ”prostituata” și-a vândut munca unor escroci. Evident, Ion Cristoiu e înzestrat de la natură cu arta fandării, el s-a specializat în astfel de mișcări, să umble, vorba românului, „cu curul în mai multe luntre”. Când cu Iliescu, când cu Băsescu, când invers, când contra, când viceversa, cum bate vântul, el e cu toți și cu nici unul. Încă de când îl slujea ca utecist înfocat pe Nicu Ceaușescu a învățat acest joc al fandărilor.
Pe cazul lui se poate face lesne istoria comnismului, cel puțin a neocomunismului post-decembrist, fiindcă e un reper de felul cum un fost slujitor comunist a ajuns să-și bată joc de democrație, de libertate, de presă, declarând sfidător: „Sper să prind prăbușirea capitalismului și revenirea comunismului”. Dar aici greșește, fiindcă el e dovada că în România nu este vorba despre nici un fel de capitalism, deci nu are ce să se prăbușească, iar prin el nu trebuie să revină nici un sistem comunist, fiindcă nici nu a plecat. Prin oameni ca Slinoiu, cum i se mai zice în breaslă, comunismul românesc a fost și a rămas intact. Cu ce l-a schimbat democrația pe Cristoiu? Sau cu ce a schimbat el comunismul? Cu nimic. El este cum a fost și cum nu va mai fi. Cristoiu este un exemplu mai pregnant decât Iliescu, un alt fandist ilustru, pentru a ilustra înțepenirea României în proiectul comunist. El este co-părtaș la fandările politicii de la București, care nu știe cu cine e de fapt, nici cu vestul, nici cu estul, nici cu americanii, nici cu țiganii. Politicienii români sunt o apă și-un pământ, adică sunt cu toți și cu nimeni, exact ca Ion Cristoiu, un om singur și chinuit. Chinuit de la natură, care nu l-a înzestrat nici cu picioare lungi până la gât, nici cu o gură din care să nu iasă clăbuci atunci când își împroașcă gogoșile. Cu gogoși sâsâite el a câștigat un sac de euro! Asta da umplutură, monșer! Pe gogoșile lansate de Slinoiu timp ce 26 de ani, cu perioade zilnice de manifestare pe micile ecrane, s-a consolidat o parte din dezastrul democratic românesc. Ion Slinoiu și-a folosit talentul gazetăresc numai să fandeze. Fiindcă s-a dovedit un monstru al câștigului fără scrupule. Și-a pus toată capacitatea intelctuală în slujba diavolului. E un român „rupt în fund” care l-a slujit numai pe Mamona. Fără să-i pese de nimeni și de nimic. Fără regrete. Uitând că pe lumea asta există și Dumnezeu. Dar el nu a avut nici un Dumnezeu, nu a dat un pas înapoi, nu s-a îndoit niciodată, ci a mers numai înainte, dar în zig-zag, asta e linia lui dreaptă, zig-zag-ul, și a spurcat tot ce a atins. Se poate lua de mână cu Adrian Scârbu, fandatorul ProTV, care, împreună, au emanat cel mai multe dejecții pe capul bietului popor român, bălăcărind tot ce era curat și sfânt în țara românească, demonetizând toate miturile și valorile ei. Ion Cristoiu a fost și cu stânga și cu dreapta, și cu susul, și cu josul, mereu cu hăitașii, cu nulitățile puterii, având de la natură un instinct de slujitor șef. Toată viața el a fost slujitor șef. De aceea nici nu mă mir că se află pe o listă alături de foști ofițeri ai serviciilor secrete. El a vulgarizat și prostituat idealurile naționale, fiindcă are o zestre de țăran bășcălios, de ironic la strecurătoare. De aceea își și zice „analist” (mai potrivit era anarhist, ca Cicikov!), fiindcă face autopsii, despicări politice pe cadavre vii!
Mi-e tare milă de el. Dar mai milă mi-e de cei care l-au plătit cu ochii închiși (păi dacă a ajuns să fie și gâdele unui gâde!). Și și mai milă mi-e de cei care i-au înghițit gogoșile, de cei care i-au luat inconsistențele drept adevăruri.
Cu ce a contribuit vorbăraia lui sâsâită, mereu contradictorie, fără osânză, demonstrațiile lui interminabile, fără coloană vertebrală, la luminarea românilor? Sau nu cumva au contribuit la împingerea căruței României în groapă? El este tribuna ei țățească, mahalagească, porta-vocea liber-schimbistă a țării! Cât a stat el pe micul ecran, fără respiro, nu au stat la un loc toți președinții României. Cred că l-a întrecut și pe Ceaușescu (nici nu era greu, fiindcă pe vremea răposatului exista doar un post de televizune cu program redus!). Slinoiu s-a tot prelins, s-a tot lăț-lungit, nu i-a mai ajuns plapuma. Apărea sincron pe toate posturile, bâlbâia ceva și pac la teșcherea cu euroi! Și i se mai spune și „maestre”. Asta mi-a povestit-o într-o seară Gheorghe Zamfir, care îl imita pe Slinoiu într-un mod incredibil. Zamfir are un har formidabil al imitării oamenilor politici de la noi, așa cum arăt în cartea pe care i-am dedicat-o.
Îmi pare rău că a trebuit să fac o paranteză în corespondența mea de aici, de la New York, unde se desfășoară în prezent mari evenimente culturale, demne de atenția românilor care vor o altfel de Românie, fără alde Slinoiu. Dar m-a șocat această dezvăluire, a sumei încasate de năucul clarvăzător Ion Slinoiu de la Antene! Cineva trebuie să scrie o carte despre fandările unui personaj ca Ion Slinoiu, dacă vrea să cunoască mai bine ce s-a întâmplat în România în ultimii 50 de ani. Cariera lui este cariera politicii românești. Mulți de la putere se pot recunoaște în pielea lui. Cel puțin armata de foști uteciști, care mișună prin parlament. Un om care a fost mâna dreaptă a lui Nicu Ceaușescu, care era în comisia de cenzură a spectacolelor alături de activiștii Suzanei Gâdea, care a introdus în presă politica zig-zag-ului, care a manipulat, prin diversiuni analitice, în limbajul post-decembrist bâlbâiala și hlizeala, nu poate fi decât un reper pentru adevărații analiști. Fandositul Slinoiu a reușit performanța să facă ce mai bună presă pentru a o compromite! El simbolizează cel mai bine balta românească în care nu se mai poate prinde nici un pește viu. Degeaba aruncăm noi puieți din minunile pe care le trăim aici, în vârful artei mondiale, nu se prind, nu se înmulțesc, mor, fiindcă cititorii, cei mai mulți, au fost aburiți, aiuriți, stricați, obișnuiți cu fandările, cu prostituarea adevărului. România de azi arată ca Ion Slinoiu. E posibil ca ea să fie chiar creația lui!
Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York
Nota redacției: (pamflet)
