Nu am crezut că voi prinde vremurile, când învățam la istorie despre imixtiunile brutale ale ambasadorilor sovietici în viața internă a României din perioada 1945 – 1958. În acei ani, România era o țară ocupată de trupele sovietice și ambasadorii trimiși de Moscova dictau politica internă, economică și de siguranță a României. Azi, de când SUA și-a trimis un nou ambasador la București, după o pauză de circa doi ani, vedem cum se întorc vremurile din anii 50. Noul ambasador american Hans Klemm este o pastișă fidelă a trimișilor sovietici Susaikov, Vinogradov sau Vîșinski la București. Acum nu se mai sprijină sovromurile mixte româno-sovietice, ci multinaționalele americane, iar Hans Klemm se implică nepermis de mult, pentru un diplomat, în treburile interne ale țării noastre, de parcă ar fi guvernatorul României, nu doar ambasadorul SUA la București. România e percepută de ambasadorul Hans Klemm ca o țară bananieră sau o subcolonie latino-americană. Hans Klemm simte nevoia să se implice absolut în toate problemele țării și societății noastre, oferiind sfaturi cu condescendență superioară de parcă ar trimisul lui IV Stalin, nu a lui Obama. Hans Klemm dă lecții agricultorilor români cum să cultive pământul și cum să-l vândă repede și ieftin la străini. Nu de mult, Hans Klemm a început un război, la o întâlnire la Mănăstirea Tismana, cu Biserica Ortodoxă că nu recunoaște că a avut în stăpânire robi țigani și nu-și pune acum cenușă în cap și de ce ierarhia ortodoxă nu sprijină căsătoriile gay și stilul de viață LGTB. Hans Klemm a devenit un guru al economiei românești cerându-le românilor să satisfacă pretențiile lacome ale multinaționalelor americane și dă sfaturi ANAF-ului pe cine să amendeze sau cum să aplice o decizie de impunere la o firmă cu capital românesc. Hans Klemm are o gândire sovietică perfecționistă, el intră în detalii privind guvernarea subcoloniei România, ca pe timpurile comunismului bolșevic (diavolul stă ascuns în detalii). Mai nou, ne și spune cum să-i primim pe imigranții musulmani în țară, să-i cazăm, să-i hrănim și să le oferim îndemnizații mai mari decât salariul minim al unui cetățean român care muncește și plătește taxe și impozite. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, consideră că România ar putea fi ţara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranţă şi incluziune, primindu-i pe aceia care îşi doresc un viitor mai bun. ”Cei care îşi caută o nouă casă aduc cu ei energie şi idei, spirit antreprenorial şi entuziasm. Nu consideraţi acest lucru o potenţială povară pentru societate, ci o potenţială resursă. Lăsaţi-i pe aceşti imigranţi să devină parte a acestei noi Românii pe care o creaţi, una lipsită de corupţie, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetăţenilor şi fiecăruia în parte şi în care fiecare membru al societăţii are ocazia de a contribui la vibranta cultură şi economie a României. Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, preşedintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: ‘Nu sunteţi musulmani sau americani, sunteţi musulmani şi americani’. Îi încurajez pe toţi locuitorii acestei minunate ţări, cu o îndelungată istorie şi o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranţi şi să-i ajute să fie musulmani şi români”.

Ambasadorul american îndemnă pe români cu un cinism înfiorător, demn de Andropov la Budapesta: ”Lăsaţi-i pe imigranţi să devină parte a noii Românii”. Sunt curios ce părere au despre aceste declarații de tip bolșevic, naționaliștii obsedați de modelul sovietic impus de diplomatul american la București? Deci în concluzia lui Hans Klemm, România veche, etnică, ortodoxă, tradițională, mioritică trebuie să dispară ca să facă loc imigranților musulmani, moscheilor, parteneriatelor civile și unei comunități LGTB care să pună în practică metodele moderne de exploatare de către companiile multinaționale americane și a intereselor politice ale Washington-ului în România nouă colonială, în care românii vor fi studiați cu lupa în rezervații ca indienii americani. Dacă îi iubește atât de mult pe imigranții musulmani, Hans Klemm le poate oferi refugiaților veniți în România cât mai multe vize de la ambasada pe care o conduce, ca să trăiască visul sovietic în SUA. Noi am depășit încă din 1964 sindromul sovietic, Hans Klemm se pare că nu.

Ionuț Țene

klemm web