Simone Hericourt, o locuitoare din Calais, vorbeşte despre iadul migranţilor şi comportamentul poliţiei şi a politicienilor în acest context. Mai jos regăsiți și traducerea mesajului acesteia.

„Poliţia chiar nici nu poate să intre în zona, pe care o numesc Cartierul musulman. Este interzis. Până acum, am îndurat tot felul, dar omul nu poate suporta insuportabilul. Când vede încontinuu, în fiecare zi, în fiecare noapte, revolte.

Ei vin în centrul oraşului în număr de doi, trei, patru mii – sunt peste tot, bat în maşini cu răngi de fier, atacă oamenii, chiar atacă copiii, violează, fură … Este de neînchipuit ceea ce suferim. Intră în casele particulare şi atunci când oamenii sunt acasă. Simplu vin şi cer ceva de mâncare sau cer ajutor. Uneori, îi bat pe oameni şi fură ce vor şi ceea ce nu pot lua cu ei sparg.

Şi dacă vrem să ne apărăm, avem imediat în spinare poliţia. Poliţia nu primeşte anunţurile noastre deja de mult timp. Fiul meu a fost atacat. Trecea paşnic prin centrul oraşului cu căştile pe urechi şi asculta muzică atunci când cineva l-a bătut pe umăr. S-a întors crezând că e un prieten şi s-a uitat la feţele celor trei migranţi ilegali. A primit o lovitură puternică în faţă cu o rangă de fier.

Fiul meu este destul de puternic, aşa că a încercat să se apere şi aceştia trei s-au retras. Iar apoi a auzit dintr-o parte zgomot – şi acolo stăteau treizeci de migranţi care au venit să-l masacreze. El a fugit pentru că nu este nici un kamikaze. Când l-am văzut, în ce condiţii fiul meu s-a întors acasă, mi-am spus, că putea să-l omoare. Și el nu este singurul caz.

Migranţii atacă copii şi studenţi pe drumul spre şcoală şi de la şcoală. Chiar ajung aşa departe încât pătrund în autobuzele şcolare.

La 23 ianuarie migranţii au organizat în Calais o revoltă mare. A fost oribil, a durat toată după-amiaza şi toată seara. Au distrus şi statuia generalului De Gaulle. Au scris pe ea „Fuck France!”. Şi sub au pus steagul statului islamic.

Despre ce altceva pot să vorbesc, decât despre ceea ce se întâmplă? Ei demonstrează datorită condiţiilor lor, dar cu cât primesc mai mult, cu atât îşi doresc mai mult. Niciodată nu vor avea destul – niciodată, niciodată, niciodată. Când trecem pe lângă ei, imediat auzi „Dă-mi mobilul …”. Şi dacă nu-l daţi, vă bat.

Şi să nu vă bazaţi cumva că poliţia vă ajută. Aşa cum am spus, deja de multă vreme nu primesc nici o plângere. Dar de îndată ce cineva demonstrează, poliţia îi este imediat în spate. Iar când cineva este atacat şi se duce să anunţe, îl întreabă „Ce doriţi?”. Şi se înţelege un singur lucru: „Nu putem face nimic”.

Într-adevăr nu vă mint, vă jur.

Eu personal mergeam cu plăcere acolo, adică la mormântul fiului meu. Este lângă mare. Mi-am pierdut fiul şi cenuşa lui am risipit-o în mare, cum şi-a dorit. Am respectat dorinţa lui.

I-am spus seara soţului meu: „Du-mă la mormântul fiului meu, am nevoie de acest lucru”. Acum nu mai putem merge acolo, deoarece şi o trecere obişnuită prin centrul oraşului Calais este un risc. Seara, de îndată ce se întunecă, sunteţi în pericol.

Eu deja nu mai pot merge acolo, unde îmi era drag să merg, niciodată, nu este posibil, mi-e frică. Mi-e frică, şi în Calais mulţi suntem cu această frică. Ce nu mai înţeleg deloc sunt calaisiană. Ieri a fost demonstraţia şi am fost acolo aproximativ 10 calaisieni – Unde au fost restul? Dar frica nu vă salvează de la pericole.

Guvernul ne-a părăsit. S-au decis să arunce Calais peste bord. Şi dacă noi calaisienii nu ne mişcăm, aşa că aici vor îndesa toţi migranţii din Franţa. Şi va fi sfârşitul nostru – va fi după noi. Dar calaisienii sunt precum oile. Nu îi înţeleg.

Ieri am fost la demonstraţie, am participat la ea cu soţul, fiul şi prietenii. A fost acolo generalul Piquemal (75 ani, fost comandant al Legiunii Franceze). Îl vor judeca pentru acţiunea lui împotriva migranţilor. Nu am de gând să tac cu privire la ceea ce am fost martor ieri. Nu am putut dormi toată noaptea, aveam mereu acele scene în faţa ochilor. Nu s-a vorbit despre asta la televiziune, nici la radio şi chiar nici în ziare.
Am văzut cum pe (general) l-au arestat, l-au încătuşat – ca pe un hoţ -, omul care este un simbol al Franţei, imaginea ei, omul care merită să fie tratat cu respect şi onoare.

Am văzut cum l-au pus la pământ, poliţistul i-a pus piciorul pe gât.

Vă jur, că am văzut. Apoi l-au ridicat, l-au târât, cu picioarele pe pământ. Şi ne-au amendat, desigur. Sunt norocoasă că astăzi sunt aici cu voi, pentru că soţul meu m-a adus prin spate pe lângă poliţie. Fără acest lucru, la fel m-ar fi ridicat şi aş fi fost în închisoare astăzi. Dar ce am făcut atât de rău?

Am mers acolo, ca să protestez împotriva invaziei masive a migranţilor, de care noi suferim în Calais. Şi comercianţii pierd 40% până la 60% din venituri. Cândva Calais a fost un oraş înfloritor, a fost viu, agitat, pe timpul vacanţei de vară şi de sfârşit de an întotdeauna erau străini.

Astăzi nu a mai rămas nimic din el. Toate magazinele din centrul oraşului au fost unul câte unul închise. Calais este un oraş mort – oraş mort datorită migranţilor pe care îi avem aici. Şi când vin în oraş, pe străzile din Calais, înarmaţi cu răngile de fier şi cocktailurile Molotov, atunci începe într-adevăr răul.

Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu sunt pedepsiţi? De ce poliţia îi eliberează de îndată ce sunt prinşi, în timp ce noi calaisienii, fiind francezi, avem ghinion atunci când greşim. Imediat suntem arestaţi şi persecutaţi.
Am pierdut toate drepturile.

Să vorbim acum despre doamna Bouchard, Natacha Bouchard (primarul Calais). (Murmure de nemulţumire de la ascultători) Vă spun cum o numesc. Îi spun „sferă”. Da, pentru că cu cât este mai mult în funcţie, cu atât este mai rotundă şi aparent nu face nimic pentru locuitorii din Calais.

Calais a obţinut milioane ca ajutor de la preşedinte. Aceşti bani au fost destinaţi ca oamenii să-şi găsească mai uşor de muncă. Primul lucru pe care l-a organizat a fost construirea de containere de locuit pentru migranţi. Nu le-a lăsat să se fabrice în Calais, s-au fabricat în Marea Britanie. Singurele locuri de muncă pe care le-a creat în Calais – şi eu ştiu asta, pentru că am o prietenă căreia i s-a oferit un asemenea loc – au fost 50 locuri de muncă pentru curăţarea rahatului rămas de la migranţii din Junglă. Iată locurile de muncă promise, doamnă Bouchard.

…
Am văzut poliţia de ordine retrăgându-se în faţa migranţilor. M-a făcut să plâng pentru că am zis: aşa ceva nu este normal. Nu este normal, doar suntem în casele noastre, în ţara noastră şi în oraşul nostru.
Poliţia de ordine ar fi trebuit să ordoneze migranţilor să se retragă – şi nu invers.

Demonstrează că vor 2000 euro pe lună. Eu personal nu am atâţia bani. Vor maşină şi de asemenea casă, desigur. Şi când suntem deja cu vorba la case. Doamna Bouchard a mutat oamenii în Calais din casele lor din zona „Les Dunes” sub pretextul că nu este adecvat pentru a trăi acolo, că sunt prea aproape, suferă atacuri, furturi etc. I-a mutat, chiar şi dacă plăteau la zi chiria.

Şi pe mine mă vor evacua luna viitoare din casa mea. Îmi iau casa mea – deşi întotdeauna am fost corectă. Dar asta este o poveste lungă. Este aici hotărârea, iar ei luna viitoare îmi vor vinde casa. Nu există nimic pentru care am putea fi criticaţi”.

17-03-2016