Vineri, 8 aprilie a.c., s-au încheiat înscrierile la concursul pentru ocuparea posturilor de agenți de ordine publică, organizat pentru completarea deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române.

La nivelul județului Cluj s-au înscris 764 de candidați pentru cele 35 de locuri scoase la concurs.

Cea mai mare concurență este pentru ocuparea funcțiilor de agent de ordine publică de la posturile de poliție comunală din localitățile: Jucu de Sus, Căianu, Moldovenești, Vad, Bonțida, Vultureni, fiind înscriși peste 30 de candidați/loc.

Toate posturile de agenți de ordine publică destinate angajărilor din sursă externă urmează să fie ocupate în urma concursului ce va fi organizat la data de 14 mai a.c., în una dintre unitățile de învățământ ale Poliției Române.

NapocaNews