A treia ediţie a Festivalului Internaţional “Sigismund Toduţă” îl omagiază pe compozitorul şi muzicologul de renume, format la Cluj, şi aduce pe scenă, între 15 şi 21 mai, evenimente artistice şi invitaţi de prestigiu Europa.

Ansamblul de Percuţie al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” inaugurează seria concertelor duminică, la ora 17.00, în sala studio, într-un eveniment aniversar-surpriză, sub genericul “La început a fost ritmul…”.

Noua orgă a Academiei de Muzică va fi inaugurată în concertul oficial de deschidere de luni, de la ora 19.00. Tot luni, la ora 12.00, AMGD îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului finlandez Eero Tarasti, o autoritate în semiotica internaţională.

Din program fac parte si cursurile de măiestrie pentru studenţi, şi o conferinţă cu tema “Politic şi social în muzica secolelor XX-XXI” (marţi, 17 mai, de la ora 10.00). La finalul fiecărei zile sunt programate concerte, care includ lucrări în primă audiţie, semnate de invitaţii de marcă ai festivalului.

Potrivit Ecaterinei Banciu, preşedinte al festivalului şi al Fundaţiei “Sigismund Toduţă”, festivalul doreşte să promoveze artiştii Clujului, aducându-i pe scenă pe câţiva dintre cei mai cunoscuţi şi mai îndrăgiţi.

“Serile concertistice sunt gândit sub forma unor dialoguri componistice: muzica secolului XX, de la mijlocul secolului, îmbinată cu muzica secolului XXI. Deci, vechi şi nou, cu care publicul doritor şi iubitor de muzică se va putea confrunta în serile noastre.” (conf.univ.Ecaterina Banciu, AMGD)

În afara concertului vocal-simfonic de joi, care va avea loc în sala filarmonicii, Auditorium Maximum, intrarea la toate evenimentele festivalului este liberă.

Organizatori principali: Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Şcoala Doctorală “Sigismund Toduţă”, Fundaţia “Sigismund Toduţă”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Cluj. Parteneri Filarmonica de Stat “Transilvania”, Opera Română, Opera Maghiară, Universitatea “Babeş-Bolyai”.

NapocaNews