Oameni de marcă ai lumii culturale din Cluj, Alba Iulia, Sibiu și Bistrița Năsăud au umplut astăzi Sala Armelor a Cercului Militar din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde istoricul, jurnalistul, publicistul și poetul Ionuț Țene a lansat cartea în care a cuprins biografia teologică a lui Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor. Autorul a revenit cu drag în mijlocul Ligii Scriitorilor Români, după ce anterior a lansat tot în acest cadru și volumul ”Contra curentului – Radiografii istoriografice post-moderne”, un succes inclusiv la marile târguri de carte din România.

Evenimentul desfășurat astăzi a debutat cu un moment de reculegere pentru Ilie Călian, trecut la cele veșnice, considerat un jurnalist clujean aproape de scriitori.

Membrii Ligii Scriitorilor Români au apreciat faptul că Ionuț Țene a abordat o problemă forarte dificilă din perspectivă complexă, modernă, care ajută atunci când vrem să cunoaștem adevărul pentru că trebuie să-l privim din mai multe perspective, cu transdisciplinaritate. ”Se vede că autorul este om de știință, dar se vede că este și poet sensibil la oameni și că iubește cartea și țara”.

De asemenea au fost aplaudate comparațiile făcute de Ionuț Țene în carte, care asemăna bătălia pentru credință a Sfinților Închisorilor cu bătăliile apostolilor din catacombe. ”Acolo s-au întâlnit din toate credințele și eroul reușește să depășească această limitare încât să atingă un sacrificiu rar. Autorul arată că ei au reușit să redescopere libertatea interioară, încât considerau că sunt mai liberi ei, în închisoare, unde puteau să se roage, decât cei care se aflau în afara închisorii, întrucât în acea vreme era interzisă frecventarea bisericii și manifestarea credinței. Ionuț Țene spune frumos că Valeriu Gafencu a reușit să dezvăluie oamenilor fericirea, autorul consideră că Valeriu Gafencu a înețeles cel mai bine sensurile învățăturilor răspândite de Iisus Hristos pe Muntele Fericirilor”.

Starețul Arsenie Gălățean, despre carte:

Citiți cartea și veți observa cum Valeriu Gafencu devine prin excelență un sfânt al închisorilor. Pe toți îi șochează eleganța spiritualității lui, știe să dea cuvinte potrivite fiecăruia, știe să dăruiască celuilalt starea lui de beatitudine (…) Ar fi bine să luăm exemplul celor care au practicat într-adevăr sfințenia și nu au purtat-o cu hainele acestea negre. Nădăjduim ca și noi în viața monahală din acest secol destul de secularizat să găsim ca cei din temnițele comuniste acel gram de râvnă duhovnicească, acel dram de asumare a ceea ce înseamnă monahismul vieții în Hristos și să căutăm să ne gândim că o dată și o dată vom da răspuns pentru fiecare clipă a vieții și pentru fiecare vorbă. Noi nădăjduim ca Biserica Ortodoxă să reușească o dată și o dată să canonizeze pe mucenicii din închisorile comuniste, cum a făcut-o Rusia și ca Valeriu Gafencu să fie un nume de referință pentru sfinții mucenici și pentru cei care și-au dedicat viața pentru Hristos acolo, unde alții l-au blestemat pe Dumnezeu pentru că au suferit atât de mult și Dumnezeu era atât de departe. Dar pe cât de departe e Dumnezeu în această viață, pe atât de aproape este de fapt El în viața fiecăruia care își duce cu bucurie și asumare chinurile unei vieți și teroarea unei vieți pe care noi ar trebui să o încununăm prin faptul că ar trebui să ne gândim la ce înseamnă viața pentru noi.

Ionuț Țene: ”A fost un subiect dificil de abordat. De Valeriu Gafencu am auzit pentru prima oară demult deși par tânăr, la începutul anilor 90, când participam la cenaclul literar Mihai Eminescu ținut de un clujean greco-catolic, se numea Nicolae Trifoiu. Mergând acolo am auzit prima oară, de la dânsul, că a fost în închisoare coleg de celulă și la Aiud, precum și la Galda, cu un anumit tânăr, Valeriu Gafencu. Am auzit și că Nicolae Trifoiu – fac o paranteză: în 90-91 toată presa era plină de articole cu seniorul Corneliu Coposu care a trecut prin suferințe – aflu că el a făcut 24 de ani de închisoare. Am avut o întrebare ca student: nu sunt 24 de ani, sunt 17 ani, ca și Corneliu Coposu? Aflu apoi că au fost foarte mulți tineri care au intrat mai repede în pușcărie, unii din întâmplare, alții din avânt tineresc, printre care a fost și Valeriu Gafencu, pe care l-am regăsit și în arhivele CNSAS. Atunci a apărut și o carte la editura Dacia, se numea Jurnalul Fericirii, a părintelui Nicolae Steinhardt, unde spune că l-a cunoscut pe Valeriu Gafencu, care a decedat, ”acest sfânt al închisorilor”. Apoi în 1999 la editura Napoca Star, Dinu Virgil scoate o carte a lui Nicolae Trifoiu despre Valeriu Gafencu și așa am început să-l cunosc pe acest tânăr și să mă întreb de ce a stat 24 de ani în închisoare, de ce au fost probleme la Târgu Ocna, unde orașul i-a oferit titlul de cetățean de onoare, care i-a fost retras la presiunea unor institute.

Am scris această carte. M-a interesat mai puțin biografia lumească, e mult mai importantă – cum spunea părintele Arsenie – metanoia sfințitoare a lui Valeriu Gafencu”.

Autorul a subliniat și faptul că Valeriu Gafencu se trage dintr-o familie de luptători naționali. Tatăl lui, Vasile Gafencu, membru în Sfatul Țării, a semnat unirea Basarabiei cu România și nu a dorit să fugă din calea comuniștilor care au cucerit Basarabia.

După ce a fost arestat, doi ani de zile Gafencu suferă foarte mult în închisoare, după ce a făcut parte din Frățiile de Cruce, până în preajma Paștilor din 1942, când își dă seama că trebuie să sufere pentru neamul românesc, că trebuie să se sfințească, și are și un citat: Libertatea mea este în sufletul meu. Își dă seama că libertatea unui om este libertatea interioară, sufletească. Din acel moment se întâmplă o metanoia în inima lui, dar și a celor din închisori, în care nu își mai pun problema lumească, politică. Gafencu transformă închisoarea într-o mănăstire, începe să se roage foarte mult, să țină post, să spună: eu mă sacrific pentru poporul meu, pentru religia mea, pentru credința mea. Am scris o biografie teologică pentru că și exemplul lui Gafencu nu este unul lumesc. E importantă desăvârșirea lui sufletească. M-a interesat partea sfințitoare a sufletului său.

Vine 23 august, nu este eliberat, după cum fals spun filmele lui Sergiu Nicolaescu, știți citatul: toți deținuții politici sunt eliberați. Numai deținuții comuniști au fost eliberați, ceilalți au rămas în închisori. A fost o perioadă de regim deschis, Gafencu putea să se elibereze. Este mutat la Galda de Sus, lucrează la o colonie deschisă. Mulți colegi de-ai lui au fugit în Ungaria, în Occident. Chiar îi spun și lui să fugă, dar el le răspunde: Eu vreau să mă desăvârșesc întru Hristos, să sufăr pentru neamul românesc. Este un apropiat al lui Arsenie Boca. Are loc în 46 o întâlnire tainică între Valeriu Gafencu și Arsenie Boca. Faptul că avea regimul semideschis, fiind acoperit de colegi, i-a permis să meargă pe jos până la Arsenie Boca, după care îi scrie o scrisoare extraordinară, un testament a ceea ce înseamnă credința ortodoxă. Vine comunismul la putere, situația se înrăutățește. Ajunge la penitenciarul de la Târgu Ocna, opusul experimentului Pitești. Dacă acolo avem de a face cu un experiment satanic, se mutila sufletul omesc, mulți au căzut în acel mecanism care zdrobea conștiințe, la Târgu Ocna se întâmplă un efect invers, este o stare sfințitoare a lui Valeriu Gafencu, dar și a altora precum Ioan Ianolide. Au ajuns la așa o stare de sfințenie încât îi dă medicamentele sale împotriva TBC-ului, care l-ar fi putut salva, pastorului evreu Richard Wurmbrand, care de asemenea suferea de TBC. I-a salvat viața.

”Nu înțeleg de ce Biserica Ortodoxă Română nu îl canonizează pe Valeriu Gafencu deși este perceput de către preoți ca și sfânt popular. Sunt anumite institute care se opun, dar sunt alte popoare, alte patriarhii care și-l asumă deja pe Valeriu Gafencu. Mitropolia Moldovei, care aparține de Patriarhia Moscovei, a încetat deja cercetarea canonică de sfințire a lui Valeriu Gafencu și a trimis dosarul la Moscova. Urmează în baza unor cercetări de 2-3 ani ca Patriarhia Moscovei să-l canonizeze pe Valeriu Gafencu. Mitropolia Moldovei deja îl consideră sfânt. Federația Rusă a canonizat toți Sfinții închisorilor. Noi nu știu ce mai așteptăm”, a mai precizat Ionuț Țene.

Publicistul a dezvăluit că lucrează deja la o carte despre Valeriu Gafencu în care va prezenta documente inedite din arhivele CNSAS.

Comandă cartea AICI


NapocaNews

valeriu gafencu ionut tene3

valeriu gafencu ionut tene

valeriu gafencu ionut tene1

valeriu gafencu ionut tene2

 

valeriu gafencu ionut tene4

valeriu gafencu ionut tene5

valeriu gafencu ionut tene6

valeriu gafencu ionut tene7

valeriu gafencu ionut tene8

valeriu gafencu ionut tene9

valeriu gafencu ionut tene10

valeriu gafencu ionut tene11