CFR Cluj și-a ales noul antrenor. Vasile Miriuță a semnat, luni, cu deținătoarea Cupei României, un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

Miriuţă, singurul antrenor din Liga 1 care a avut curajul să-și critice public patronul și președintele, din cauza întârzierilor salariale uriașe la acea vreme, se întoarce astfel la echipa pe care a părăsit-o în noiembrie 2014, când a

acceptat oferta de la Gyor, club intrat între timp în faliment. ”Aş fi rămas dacă se respectau promisiunile care mi s-au făcut. Eu am fost loial, i-am respectat pe toţi.

Dar nu mai puteam sta”, a spus Miriuță la ultima conferință de presă din 2014, după victoria CFR-ului, scor 4-0 cu CSMS Iași.

Astăzi, site-ul clubului clujean a anunțat despărțirea de Antonio Conceicao și staful său și a oficializat revenirea lui Miriuță la cârma vișiniilor.

”Clubul CFR 1907 Cluj a ajuns astăzi la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractelor antrenorului Antonio Conceicao şi a secundului acestuia, Manuel Baltasar.

Le mulţumim amândurora pentru ceea ce au reuşit în acest sezon dificil pentru clubul nostru, cu atât mai mult cu cât finalul acestuia a fost încununat cu ridicarea unui trofeu important.

Suntem recunoscători pentru efortul pe care aceştia l-au depus în această perioadă la echipă şi pentru că au reuşit această performanţă cu un grup minunat de jucători, care au înţeles că indiferent de ce se întâmplă în afara terenului,

pe teren trebuie să dea totul. Noi, toţi cei de la club, le mulţumim încă o dată şi le urăm mult succes în continuare în carieră”, se arată în comunicatul clubului.

În vârstă de 47 de ani Vasile Miriuță a antrenat ultima oară în Germania, la Energie Cottbus. Pe banca CFR-ului antrenorul maramureșean a adunat 37 de partide. A câștigat 19, opt s-au terminat la egalitate și 10 au fost înfrângeri.

Paul Panait