Ţări est-europene, inclusiv România, au aprobat vânzări de armament de peste un miliard de euro, în ultimii patru ani, spre ţări din Orientul Mijlociu care alimentează cu arme grupări implicate în războiul civil din Siria, inclusiv reţeaua SI, arată un raport elaborat de Reţeaua de Investigaţii Jurnalistice din Balcani (Balkan Investigative Reporting Network, BIRN) şi Proiectul de Monitorizare a Infracţionalităţii Organizate şi Corupţiei (Organised Crime and Corruption Reporting Project, OCCRP), citat de Mediafax în pagina electronică.

Mii de arme automate de tip AK-47, obuze de mortieră, lansatoare de rachetă, sisteme antitanc şi sisteme de artilerie sunt exportate din estul şi sud-estul Europei în ţări din Orientul Mijlociu care se învecinează cu Siria.

Există suspiciuni că cele mai multe dintre armele exportate au ca destinaţie finală Siria, alimentând războiul civil izbucnit acum cinci ani, relevă raportul.

Date despre exporturi de armament, rapoarte ONU şi contracte demonstrează că armament în valoare de 1,2 miliarde de euro a fost exportat, începând din anul 2012, din România, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Cehia, Muntenegru, Slovacia şi Serbia, precizează documentul.

Conform concluziilor investigaţiei, România ar fi exportat în Orientul Mijlociu, în ultimii patru ani, armament în valoare de 81 de milioane de euro.