Pe pagina de Facebook SOS Nice, deschisa pentru a ajuta victimele atacului din 14 iulie, a fost postat un anunt prin care se cer informatii despre doi romani despre care se stie ca erau in Nisa si care nu raspund apelurilor cunostintelor.

Cei doi sunt Alexandru Goldan – un tulcean stabilit in insula Capri – si Elena Condei – din Bacau. Potrivit profilului de Facebook al femeii, si aceasta locuieste in Capri.

Pe aceeasi pagina de socializare, o multime de oameni dau share postarilor si pozei familiei in incercarea disperata de a obtine informatii. Cu totii spera ca romanii sa fie in viata. Deocamdata, nu exista nicio reactie oficiala de la Ministerul roman de Externe.

NapocaNews