Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

NĂSUI GABRIEL ADRIAN, la data faptelor judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca , cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

— luare de mită,

— fals în înscrisuri sub semnătură privată,

BABOȘ CRISTIAN IOAN, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

— dare de mită,

— fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt, titrează Agerpres:

În cursul anului 2008, inculpatul Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboș Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboș Cristian Ioan avea calitatea de reclamant.

În perioada 30.05 — 03.06.2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul ‘a achitat’ suma de 3.740 euro inculpatului Baboș Cristian Ioan.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 3.740 euro depusă de inculpatul Năsui Gabriel Adrian, la o unitate bancară și indisponibilizarea acesteia la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau a instanței de judecată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Târgu Mureș, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

NapocaNews