Marile unități militare din 21 de județe ale României și-au trimis astăzi reprezentanți la manifestările organizate în Cluj-Napoca, la împlinirea a 100 de ani de la înființarea Diviziei IV Infanterie ”Gemina”, care are ca arie de responsabilitate aproape jumătate din teritoriul țării.

La eveniment au participat atât ministrul Apărării, Mihnea Motoc, cât și șeful Statului General Major, generalul Nicolae Ciucă, care au tăiat pamblica unui muzeu militar în Piața Ștefan cel Mare, la sediul comandamentului Diviziei.

Drapelul de luptă al Diviziei ”Gemina” a fost decorat astăzi cu cel mai înalt ordin, ”Virtutea militară în grad de ofițer, de pace”.

Mitropolitul Andrei a săvârșit slujba de pomenire a sufletelor oastașilor care și-au dat viața pentru unitatea neamului românesc și a amintit în discursul său de cele două virtuți reafirmate cu acest prilej, la fel ca în intonarea imnului național: aprecierea față de valorile neamului și faptul că armata este creștină.

Ministrul Motoc a anunțat că în perioada următoare vor urma tot mai multe exerciții militare internaționale ”aliate” la care vor participa ostași români, într-un context regional cu multe dificultăți din punct de vedere militar. Acesta susține și proiectul-pilot prin care elevii de liceu şi studenţii să facă pregătire militară voluntară.

”În viața fiecăruia dintre noi există evenimente care ne marchează profund existența, pe care le trăim cu intensitate și emoție. Un astfel de moment este și împlinirea unui secol de istorie al Diviziei 4 Infanterie Gemina. Fiecare an sărbătorit poartă simbolul eroismului și jertfei dovedite de haina simplă de soldat, în suflet și pe epolet, lângă gradele mai mari sau mai mici într-o sută de ani, militarii marii unități și-au făurit un blazon pe care au scris onoare, sacrificiu și respect. Generația de militari de astăzi păstrează și întărește frumoasa imagine a acestei structuri militare. Recunoașterea de excepție prin decorarea drapelului de luptă cu unul din cele mai înalte ordine naționale, generează sentimente de mare satisfacție și bucurie, dar și imboldul de a continua tradițiile înaintașilor pentru depășirea provocărilor viitorului pentru ca istoria recentă să fie la fel de glorioasă precum cea scrisă într-un veac”, a declarat comandantul Ioan Manci, care a atras atenția și asupra locației în care se desfășoară evenimentul festiv, în Piața Avram Iancu, în fața Catedralei Ortodoxe Mitropolitană.

gemina1

gemina2

gemina3

gemina4

gemina5

gemina6

gemina7

gemina8

gemina9

gemina10

gemina11

gemina12

gemina13

gemina14