Primăria Cluj-Napoca va efectua, în perioada 3 – 19 octombrie 2016, o nouă acţiune de dezinsecţie pe domeniul public și privat, în spații deschise (curți, grădini) ale persoanelor fizice și juridice. Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 – 06.00. În cazul condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata prevazută se va decala și/sau prelungi.

Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, actiunile de dezinsecţie trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spații deschise ale persoanelor fizice și juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomanda tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Cluj-Napoca, să efectueze tratamente de dezinsecţie în subsoluri, casa scării de la blocuri, depozite de anvelope uzate, etc în această perioadă.

Substanţele folosite în acţiunea de dezinsecţie sunt KOTHRINE PROFI EC 250 – substanță pentru combaterea adulților, inclusiv a speciei Aedes Albopictus, responsabilă pentru răspândirea virusului Zika și BAYCIDAL WP 25 – insecticid pentru combaterea larvelor. Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, fac parte din grupele Xn, respectiv Xi de toxicitate și se regăsesc în Registrul Național al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană.

Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale:

– Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor (republicată);
– Ordinul nr. 119 din 2014 pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din municipiul Cluj-Napoca, aprobat prin HCL nr. 350/2015.
HCL 420/2016 privind încheierea unui Act Adițional, la contractul de delegare a gestiunii cu nr. 53590/443/7.07.2006, privind concesionarea serviciilor de deratizare, dezinfecție și dezinsecție a Municipiului Cluj-Napoca, aprobat prin Hotărârea nr. 184/2006, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 82/2015 și ale Hotărârii nr. 350/2015.

Activitatea de dezinsecţie este realizată de firma S.C. CORAL IMPEX S.R.L., conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca.

NapocaNews