Pentru români este o istorie puțin cunoscută în legătură cu războiul nordului dintre țarul reformator Petru cel Mare, care a europenizat Rusia, și Suedia lui Carol al XII-lea, considerat un Alexandru cel Mare al secolului al XVIII-lea. În acest război, Petru cel Mare a reușit după lupte grele să ocupe o porțiune a țărmului baltic de la suedezi pentru a putea întemeia noua capitală a imperiului rus, Sankt Petersburg. Dar ceea ce știm noi românii foarte sporadic, pentru că adevărata istorie a românilor a fost întotdeauna ocultată de interesele prezentului totalitar, că în armata țarului Petru I au luptat numeroși oșteni români, numiți de documente cu numele generic de valahi, împotriva lui Carol al XII-lea, aliat cu Imperiul Otoman. ”Valahii” erau în general boieri și soldați profesioniști din Moldova, dar și din Țara Românească. Când a avut loc tratatul de alianță de la Luțk dintre Cantemir și Petru I, în aprilie 1711, acesta nu a venit de nicăieri doar din interese geostrategice nobiliare egoiste, ci era rezultatul unei stări de spirit populare a românilor din cele două țări românești, care vedeau în Rusia lui Petru cel Mare aliatul de nădejde, sprijinul și momentul istoric așteptat de eliberare de sub stăpânirea Imperiului Otoman. În lumea tainelor, Constantin Brâncoveanu a dus tratative secrete cu Petru I pentru a elibera Țara Românească de sub jugul turcesc, fapt ce i-a atras moartea în 1714, în urma aflării trădării de către Carol al XII-lea, un principe suedez care nu înțelegea nimic din conflictele epocii și din dorința de libertate a popoarelor asuprite de Semilună. Execuția ritualică a lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi în ziua de Sfânta Marie a fost aleasă special, ca un cadou ofrandă oferit de turci lui Carol al XII-lea, care turbat de nervi că a pierdut războiul cu Petru cel Mare, era o consolare morală pentru un aliat de nădejde a sultanului. Carol al XII-lea a fost invitat să participe la execuție, ca o recompensă, că l-a deconspirat pe Constantin Brâncoveanu în fața turcilor, că ducea tratative secrete cu rușii pentru eliberarea Țărilor Române de sub teroarea islamului.

mai-2-cu-2-1petru-cel-mare-2

În războiul nordic dintre Rusia și Suedia, între bătăliile de la Narva și Poltava, 1700 și 1709, oștenii și vitejii români au luptat de partea lui Petru cel Mare. A existat și un batalion de mercenari valahi care a luptat de partea regelui suedez. O parte dintre aceștia l-au părăsit peCarol al XII-lea, care sprijinea asuprirea popoarelor creștine din Balcani de către aliatul său turc. La 1700, oștenii români au înțeles că Petru cel Mare este ocazia istorică de eliberare a Țărilor Române și a creștinilor de sub ocupația musulmană. Boierii și căpitanii Melaghie Lungu, Constantin Turculeț și Apostol Ghigheci s-au acoperit de glorie împotriva regelui suedez, care reprezenta occidentul opac și orb la interesele poparelor creștine. Suedezii au câștigat în 1700 bătălia de la Narva, țarul Petru I fiind pe cale să se retragă dincolo de Moscova. Moldovenii s-au acoperit de glorie în luptele cu cazacii lui Mazepa, dar au existat și un caz inedit într-o bătălie din 8 aprilie 1708, când două detașamente de români s-au bătut până la moarte, unii erau în armata lui Carol al XII-lea, altul în slujba țarului. Românii din armata țarului au trecut Serezina și au nimicit detașamentul românesc din armata suedeză, iar cei luați prizonieri au fost interogați de moldoveni pentru a spune pozițiile armatei lui Carol al XII-lea. Mai mult, căpitanul Dănilă Apostol din armata suedeză, cuprins de remușcări și de faptul că suedezii rătăceau în stepa rusă fără soartă de izbândă, trece de partea cazacilor lui Mazepa, care și el la rândul său trădase partida suedeză, și luptă de partea coaliției ortodoxe anti-otomane. 200 de cavaleriști români seduși de discursul pan-ortodox și eliberator al țarului rus și de opacitatea regelui suedez față de interesele popoarelor estice, care doreau să scape de Semilună, fug în tabăra moscovită. Rămâne de partea partidei occidentale pro-turce, doar căpitanul Sandu Colțea, care pleacă în Moldova să recruteze oșteni pentru Carol al XII-lea, dar Constantin Brâncoveanu reușește să-l blocheze, lucru care nu-l va ierta suedezul și-l va pârî la Poartă, de unde i s-a tras moartea martirică.

carol_al_xii-lea_al_suediei

Românii s-au implicat vitejește în lupta de la Poltava din 8 iulie 1709, unde Petru cel Mare câștigă marea bătălie care i-a decis soarta lui Carol al XII-lea, rănit și fugit de pe câmpul de luptă. Contribuția românilor la victoria rusească de la Poltava a fost apreciată de țar, cancelar și domnii valahi. Carol al XII-lea fuge la Tighina urmărit și de detașamentele moldovenești care blochează apa Ceremușului pentru a nu a ajunge în Polonia controlată de suedezi. Carol al XII-lea începe acțiunea de răzbunare împotriva lui Constantin Brâncoveanu, dând sultanului corespondența secretă interceptată dintre acesta și emisarii țarului rus. După câțiva ani de recluziune în teritoriul otoman Carol al XII-lea pleacă spre Suedia. Prea târziu, Carol al XII-lea și-a dat seama de valoarea militară a detașamentelor românești. Începe să înroleze mai mulți oșteni ”valahi”, pe care se sprijină în luptele din Pomerania poloneză, Danemarca și în Norvegia. Carol al XII-lea moare foarte ciudat lovit la asediul unui cetăți norvegiene, la Federikshall, alături de unitățile de cavalerie ușoară ale românilor. Să fi fost un ”glonte rusesc” din partea românilor credincioși ideii lui Petru cel Mare de eliberare a popoarelor creștine din Balcani?

Ionuț Țene

 

poltava