Păi’, are o „meserie” grea, cum altfel?! Că nu e treabă ușoară să-și tot târască hidoșenia de față-spate pe podelele alunecoase din Parlament ori să se strecoare prin colțurile urnelor de vot, pline, nu cu pământ după cum ar merita, ci de hârtia din care își hrănește impostura prezenței sale, rânjindu-și tâmp fața de ploșniță bărboasă la electorat. Și nu e de colea nici efortul de zi cu zi de a-și lăsa lipicioasa sa urmă (scârbavnică, dar unică dovadă a trecerii sale de gândac păros prin viața celorlalți), prin studiourile de televiziune sau la întrunirile altor ploșnițe, libărci și felurite scârboșenii de etiologie politică.

Și totuși, chiar dacă recentele inepții debitate au fost de-a dreptul grotești, nu doar mizera sa prezență ne face să-l dăm cu… flit (iar de data asta ar merita una, nu în „luneta” de curcubist, ci în „parbriz”, între ochii ăia de sconcs nesimțit), dar mai ales lipsa de reacție a unei săli letargice în fața unei oratorii veninoase. Pentru că în vorbele lui pentru Aleșii Locali ai Dezastrului Epic nu a fost vorba de autovictimizarea specifică politrucă de azi, javra politicianistă care nici măcar rangul de subepigon al „clasicului” animal politic nu și-l poate reclama, ci de o ură viscerală față de ceilalți. Față de cei Demni și Bravi. O ură însoțită și de instigare.

Cei prezenți, fie ei și de la sinistrul ALDE, ar fi trebuit să fie primii care să-l huiduie și să-l trimită acolo unde îi e locul unui sconcs. Dar au tăcut complice, fraternizând, ca de la aleși la (ne)aleși, cu fratele mai mare în ale gândăcismului politic. Iar din acel moment au devenit la rândul lor biete exemplare ale politicodiversității de podea. Podeaua submediocrități, acolo unde se agită furnicarul acestor gândaci tot mai scârboși.

Ei au dară „o meserie grea”! Politicienii, aceste subspecii ai clasei „blatodeelor” (și ce bine li se potrivește științifica denumire dată de dinaintea de a se fi înfiripat ei pe eșichierul politic!). Ei sunt cei expuși „riscurilor”! Și adevărat grăita poate această sinistră viețuitoare, dar înjumătățit! Căci da, este un risc, dar acela de a fi politician corupt.

Jigodismul ploșniței de parlament nu s-a oprit însă doar la fluturarea pseudoriscului expunerii lor pe podelele politicii. Acolo unde, da!, ar trebui striviți de tălpile celor ce duc greul țării. Veninul i-a curs aidoma sângelui din nara celui înfierbântat de ură, aruncând mizeria unei subcomparații pe umerii poate a celor mai demni oameni ai țării. Ostașii. Cei ce în anonimat își riscă viața în teatrele de luptă. Și care sunt, în viziunea ploșniței de parlament, doar simple urme în comparația cu PAȘII pe care îi lasă ei, politicienii, sub riscul zilnic de a fi călcați în picioare pentru singura lor „valoare”: furtul. Sau pentru pensiile lor nesimțite de aleși, ce vor deveni poate indemnizații de politicieni veterani, nu?!

Și nu, pentru astfel de subspecii, politica nu este doar o meserie grea, ci mai ales una infectă. Mai ales când se înghesuie pe ciolan. Dar ca gândac de „cultură”, senatorul Daniel Barbu știe bine despre ce e vorba. Dacă nu, ajunge să-și privească fața (sau dosul, că-i tot una în subspecia lui de „blatodee” politică!), în oglindă.

Și să nu-și facă griji! Că poate îl salvează de riscul de a risca din nou să fie el un risc (pentru noi) dezinsecția generală numită Alegeri.

Ce ziceți, domnule Daniel Blatodee?!

Cezar Adonis Mihalache – Ziarul Natiunea

Ministrul-Daniel-Barbu--atacat-cu-rosii-la-Cluj--Video-