Am studiat cu mare atenție și acribie documentele așa-zisei ”rebeliuni legionare” din 21 – 23 ianuarie 1941 și mai ales misterul refuzului Comandantului Mișcării Legionare, Horia Sima de a accepta invitația lui Adolf Hitler de a merge împreună cu generalul Ion Antonescu, Conducătorul statului, la Oberzalzberg în 14 ianuarie 1941. Tot mai mult istorici serioși ca Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu sau filosofi ca Sorin Lavric consideră așa-zisa ”rebeliune legionară”, ceea ce a fost de fapt în realitate: o lovitură de stat dată de generalul Ion Antonescu pentru înlăturarea Mișcării Legionare de la putere, cu acordul direct al lui Adolf Hitler, pentru pregătirea României în vederea preconizatului război cu URSS, ce va fi declanșat în iunie 1941. Tensiunile dintre Mișcarea Legionară și Ion Antonescu erau arhicunoscute în epocă, mai ales după incidentele sângeroase de la Jilava din 26/27 noiembrie 1940, când legionarii s-au răzbunat cumplit pe asasinii lui Corneliu Zelea Codreanu. Vechiul sistem politic democrat și corifeii carlismului s-au aliat în spatele generalului Ion Antonescu, pentru a scăpa de răzbunarea legionarilor. Pe de altă parte, Adolf Hitler avea mai mare încredere în generalul român, om al vechiului regim, mai ușor de controlat și manipulat de către Reich. Pe legionari îi considera prea mistici. Ion Antonescu deliberat a pregătit înlăturarea Mișcării Legionare de la putere, în colaborare cu diplomații germani și în special cu Adolf Hitler. Devine futilă și neștiințifică teoria ideologică, tezistă și mai ales ilogică depre o rebeliune legionară. Adică un partid aflat la putere pornește o rebeliune ca să acceadă la putere? Nu are nicio logică. În realitate Ion Antonescu a pornit demersurile brutale de înlăturare a Mișcării Legionare din fruntea României, cu sprijinul Germaniei, deși ar fi trebuit să fie recunoscător partidului care l-a adus la putere, prin ”revoluția națională” din 3 – 5 septembrie 1940.

Statul național-legionar s-a consfințit la 14 septembrie 1940 prin decret regal și avea o conducere bicefală: Ion Antonescu – conducătorul statului, iar Mișcarea Legionară era singura forță politică conducătoare. Generalul Ion Antonescu a dorit ca el să fie singurul cap al statului și să înlăture concurența politică în stat: Mișcarea Legionară. Sorin Lavric în cartea ”Noica şi mişcarea legionară”, (Ed. Humanitas, 2007) explică tranșant lovitura de stat a lui Ion Antonescu din ianuarie 1941 și demnatelează teoria unei așa-zise rebeliuni legionare. Legenda ”rebeliunii legionare” a fost perpetuată în comunism și post-decembrism după cartea de propagndă emisă de regimul Ion Antonescu ”Pe marginea prăpastiei”, apărută în 1941, și folosită ca instrument de falsificare a istoriei până în anii 1990, când la facultatea de istorie clujenă era material bibliografic obligatoriu, deși era o excrescență a dictaturii militare. Pe de o parte istoriografia oficializantă din anii 2000 îl înfiera pe Ion Antonescu ca aliat al lui Hitler, pe de altă parte îi folosea produsele propagandistice ca adevăr peren pentru a lovi în imaginea legionarilor. Adevărul istoric despre ruptura Ion Antonescu și Horia Sima este mult mai simplu și clar deși încă mai planează unele necunoscute și imponderabilități. Pe 14 ianuarie 1940 Ion Antonescu este invitat în vizită oficială la Adolf Hitler, împreună cu ambasdorul demisionar Fabricius. La Oberzalzberg, Hitler îi spune clar lui Antonescu că ”statul este o mitralieră” care trebuie folosită de cel care o are în mână. Generalul a înțeles clar mesajul metaforic al Fuhrerului, de față fiind și viitorul ambasador în România, Killinger. Hitler dorea un singur cap politic în România pentru războiul antisovietic, soarta legionarilor fiind decisă deja: înlăturarea brutală de la putere. Ion Antonescu se întoarce cu Fabricius la București cu avionul. La aeroport Horia Sima, care era vicepremier, îi așteaptă și îi întreabă despre discuțiile avute. Antonescu și Fabricius se eschivează și surâd perfid și cu subânțelesuri. Horia Sima nu fusese înștiințat că fusese invitat la Hitler, cel puțin așa afirmă în memoriile sale: ”Era Libertății”. Vizita a fost organizată fără știința liderilor legionari.

rerbeliunea-legionara-1941

S-a creat legenda istorică că Horia Sima nu a dorit să meargă cu Antonescu la Hitler, fapt ce l-ar fi indispus pe Furher. În realitate jocurile fuseseră făcute, cancelarul german alesese cine să câștige partida politică în România, adică Ion Antonescu. Vizita lui Sima nu își avea rostul în aceste condiții. Posibil ca Horia Sima să fi știut de la anturajul lui Adolf Hitler și de la SD de vizită, dar i s-a dat de înțeles că prezența lui e inoportună, pentru că Furherul făcuse alegerea cine să conducă România pentru războiul antisovietic. Restul istoriei ”așa-zisei rebeliuni legionare” este cunoscut și a devenit un mit istoric, pe care Lucian Boia nu-l destructurează. Maiorul german Doring de la misiunea militară germană a fost împușcat pe 19 ianuarie 1941, în plin centrul Bucureștiul de către un grec, agent englez, care primise prelungirea vizei de ședere în țară de la colonelul Rioșianu, omul lui Antonescu. A fost pretextul care a precipitat ”nebunia” politică. Imediat, pe 20 ianuarie 1940, Ion Antonescu se folosește de pretext pentru a îl demite pe Constantin Petrovicescu, ministru de interne legionar, fără știrea și acordul vicepremierului Horia Sima. Astfel a început lovitura de stat antonesciană. Legionarii organizează demonstrații de protest în orașele țării. Ion Antonescu convoacă prefecții și chestorii legionari la București, iar în funcțiile acestora plecați din localitate, numește militari fideli. Legionarii rămași în prefecturi și chesturi se baricadează în locații, fiind în funcții numiți de partidul la conducere, nu de către armată, deci aveau temei legal. Armata română nu reușește să le disloce, ba mai mult există pactizări ale ofițerilor români cu legionarii în ciuda propagandei antonesciene și comuniste de mai târziu că militarii au ascultat cu strictețe ordinele. Armata Română nu a fost fidelă lui Antonescu, decât atunci când a intervenit misiunea militară germană în conflict. Pe 22 ianuarie 1941, legionarii păreau că vor câștiga partida cu Ion Antonescu, o parte a populației și o parte a armatei îi susțineau. Aici intervine clar Adolf Hitler care tranșează situația în favoarea lui Ion Antonescu. Între timp, Horia Sima se ascunde în câteva case conspirative și la sediul SD, serviciul secret al NSDAP și statului german. Deși legionarii care se baricadaseră ripostând pentru păstrarea pozițiilor și deturnarea loviturii de stat a lui Ion Antonescu nu știau că nu a existat un centru de comandă organizat de Horia Sima. Legionarii sperau că prin apărarea pozițiilor mențin ordinea constituțională consfințită la 14 septembrie 1940 și nu cunoșteau jocurile de culise sau înțelegerile dintre Antonescu și Hitler, cu știința sau ignorarea lui Horia Sima. Liderul legionarilor a fost depășit de situație și s-a retras la sediul serviciului secret german SD din București cu aprobarea SS-ului. Aici pur și simplu i s-a prezentat ultimatumul lui Hitler ca legionarii să înceteze lupta și să se retragă de la putere. Dar să vedem ce spune Horia Sima în memoriile sale: ”Joi, 23 Ianuarie, misterul chemarii mele la SD se lămureste. Nu era vorba de siguranța mea, ci de o comunicare importanta de la cele mai înalte foruri germane. Apare Neubacher, condus de Bolschwing si Gunne. Era contractat la fata. Scoate o hârtie si îmi citește un ordin al Führerului, prin care eram somați sa încetam orice rezistenta. Nu îmi aduc aminte exact textul ultimatumului lui Hitler, dar l-a înregistrat Sturdza, care venise între timp si el la locul unde ma aflam. Îl reproduc după cartea lui: „Führerul face apel la patriotismul legionarilor si insista ca linistea sa se restabilească cât mai curând. Evenimente importante se pregatesc în aceasta parte a Europei, care necesita ordinea si linistea în România. Generalul Antonescu este de acord să promită ca dacă rezistenta legionara încetează imediat, nici un legionar nu va fi urmărit si Mișcarea nu va fi trasa la răspundere”. În fata acestui ultimatum, nu mai am alta alegere decât sa ordon încetarea rezistentei si retragerea legionarilor din institutiile publice, pe care le detineau în mod legal. Împreuna cu Neubacher, am redactat comunicatul de încetare a rezistentei, cu următorul cuprins: Ordin catre toti legionarii -„Pentru împiedicarea varsarii de sânge, pe care noi nu am vrut-o si care n-a servit decât dușmanilor comuni ai României si ai Axei, cunoscând ca politica Germaniei și a Italiei cere condiții speciale, pe care Mișcarea Legionara le recunoaște, si având în vedere ca între Conducerea Statului și Mișcarea Legionara au început tratative pentru limpezirea situației, ca să ușurăm mersul acestor tratative,

Ordon

Ca să înceteze orice lupta.

Legionarii vor părăsi de îndata institutiile publice ocupate și vor reintra în viața normală.

Cer ca acest ordin să se execute fără șovăire și cu cea mai mare strictete.

Vreau ca în cel mai scurt timp Țara să-si reia aspectul normal”.

Horia Sima Bucuresti, 23 Ianuarie 1941, ora 5 dim”.

ordin-horia-sima1a

Prima parte a ordinului a fost scris în germană de ofițerii SD și tradus apoi în română, doar finalul îi aparține lui Horia Sima. În urma acestui ordin impus de Adolf Hitler și dictat lui Horia Sima, legionarii abandonează lupta pentru păstrarea puterii. Culmea că Ion Antonescu în loc să respecte înțelegerile de pacificare ordonă împușcarea celor care doreau să iasă din prefecturi și chesturi. Numeroși legionari cad împușcați de armată, alții se retrag și își apără viața până la ultimul glonț, că altă scăpare nu mai aveau. Deși lui Sima i s-a promis de către conducătorul reprezentanţei SD, căpitanul (Sturmhauptführer) Otto Albrecht von Bolschwing și de către  Kurt Geissler, șeful Gestapoului bucureștean, că legionarii nu vor suferi rigorile legii, aceștia erau arestați și împușcați de armată când erau prinși la fel ca în perioada prigoanei carliste. Deși înțelegerea se referea doar la instituții, armata a luat cu asalt și sediile Mișcării, împușcând sau arestând pe cei prezenți înăuntru. După peregrinări dus – întors Brașov și București, Horia Sima e scos din țară spre Bulgaria de către SD în uniformă germană. Între timp Ion Antonescu lasă liber soldaților să împuște pe cine era suspect în plină stradă. Gloanțele soldaților au ricoșat și în femei și copii. Au murit circa 800 de români nevinovați după ce Horia Sima dăduse ordinul ca legionarii să înceteze focul și să se retragă, datorită furiei generalului Ion Antonescu, care își justifica prigoana și măsurile forte. Istoria românilor trebuie scrisă cu sinceritate așa cum afirmă Florin Constantiniu și acest episod tragic din ianuarie 1941 trebuie interpretat în spiritul adevărului istoric ca o luptă pentru putere dintre doi actori politici, în care unul dintre aceștia, generalul Ion Antonescu a ieșit victorios prin lovitura de stat datorită sprijinului oferit de Adolf Hitler și de către armata germană, ce s-a implicat în lichidarea focarelor legionare. Tot mai mult iese în evidență, în urma cercetărilor din arhive, memorii și presa vremii că Horia Sima era conștient de sprijinul acordat de Germania lui Ion Antonescu, iar el prin canalele secrete SD și SS a fost prevenit să se retragă tacit de la putere și să nu opereze contramăsuri ce veneau în contradicție cu obiectivele Reichului. În acest context geopolitic trebuie înțeleasă absența lui Horia Sima la audiența acordată de Hitler lui Antonescu pe 14 ianuarie 1941. Jocurile fuseseră făcute dinainte, iar Sima știa sau bănuia acest lucru.

Ionuț Țene

14840_540550622635415_1912838999_n