Astăzi, 7 octombrie 2016, Târgu Mureș a fost capitala culturală a Transilvaniei. Sub patronajul Asociaţiei Culturale „PUNŢI DE LUMINĂ”, Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI și a  Ligii Scriitorilor Români, filiala Mureş, s-au desfășurat ample manifestării cultural-artistice. La eveniment a participat elita intelectuală românească din județele Mureș, Bistrița-Năsăud și Cluj.

Acest eveniment a debutat vineri, 7 octombrie 2016, la Hotel Continental Târgu-Mureş, Sala „Tonitza”, ora 11.00. În cadrul acestui segment al evenimentului cultural a fost lansată la ora 14.00, cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor” de istoricul Ionuț Țene (Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,2016). Lansarea a fost moderată de scriitoarea Mariana Cristescu, care a subliniat necesitatea cunoașterii istoriei adevărate și rolul important a celor care s-au jertfit în închisorile comuniste pentru neamul românesc.

tene2

Istoricul clujean a prezentat personalitatea theandrică a lui Valeriu Gafencu, a criticat ocultarea unei perioade a istoriei naționale de către comuniști sau neo-bolșevici și a evidențiat necesitatea recunoașterii sfințeniei din închisorile comuniste. Istoricul a făcut un apel pentru canonizarea Sfinților Închisorilor, care sunt modele de jertfă și regenerare spirituală pentru români. ”Trebuie scrisă istoria adevărată a românilor, iar Sfinții Închisorilor canonizați” a mai declarat Ionuț Țene.

Jurnalistul și scriitorul Lazăr Lădariu a sublinat că a fost un act de curaj publicarea de către Ionuț Țene a unei astfel de cărți ce recuperează eroismul celor din închisori în perioada comunistă. Lazăr Lădariu, care a publicat editoriale despre Radu Gyr și Valeriu Gafencu în ”Cuvântul Liber”, a apreciat apariția unei astfel de cărți, care recuperează un trecut ocultat intenționat pentru ca poporul român să nu mai aibă repere morale și intelectuale.

NapocaNews

20161007_142021