Dupa traseul pe care vi l-am propus zilele trecute, revin astazi asupra ultimei recomandari facute şi anume peştera Huda lui Papară. Nu întamplător. Ci pentru că este pe cât de spactaculoasă, pe-atât de învăluită în mistere şi taine iar legendele ei sunt dintre cele mai fascinante.

Huda lui Papară se află în apropiere de comuna Sălcuia de Jos, jud. Alba.

Într-o traducere interpretată, numele peşterii ar însemna Adăpostul conducătorului, trimiţând astfel la posibilitatea ca aceasta să fie peştera în care s-ar fi ascuns Zamolxes, zeul dacilor.

Este o peşteră care se evidenţiază nu numai prin poveştile ţesute în jurul istoriei ei ci şi prin superlativele de care se bucură. Pentru că Peştera Huda lui Papară este cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cele mai lungi şi mai numeroase stalactite crescute strâmb şi cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa.

Reîntorcandu-ne la denumirea ei, pentru a-i descifra măcar o parte dintre taine, trebuie să ţinem cont de faptul că Huda este un regionalism ce înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peşteră sau adăpost.

Iar dacă pe asta am lămurit-o uşor, haideţi să vedem ce-i cu Papară.

O variantă luată în calcul de cercetători, ar fi aceea că provine de la latinul ”papa”, ce înseamnă conducător religios.

Termenul, preluat în limbile ”barbare”, s-ar fi transformat în papar. Deci Huda lui Papară ar putea înseamna adăpostul sau casa conducatorului religios.

În susţinerea acestei teze, arheologii au evidenţiat deja că, în preistorie şi în vremea dacilor, peştera a fost folosită ca locuinţă şi loc de cult.

Au fost identificate urme ale omului preistoric şi resturi de unelte de piatră neslefuite care ar putea aparţine omului de Neanderthal.

La toate acestea se adaugă şi Legenda solomonarilor. Pentru că, prin excelenţă, Huda lui Papară este locul care a ţinut în viaţă tradiţia si misterele solomonarilor, acele enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti.

Stăpâni ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc în poveste dar şi prin pădurile sau prin cătunele Apusenilor.

Iar faptul că, în zi senină de vară, fără nici un semn de ploaie, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, măturând în cale animalele si căpiţele de fân de pe lunci, nu poate avea decât o explicaţie: în peşteră îşi au ”sălaş, solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Poveştile din bătrâni ne spun că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval.

În realitate, fenomenul este cu totul altul, dar prefer să vă las fascinaţi de legendă.

Legenda unei peşteri dintr-un sat în care soarele răsare de două ori, pentru că, la orele dimineţii, soarele apare de după culmea Bedeleului şi se ridică pe cer. După câteva ore dispare, însă după vârful peretelui de calcar ce adăposteşte peştera Huda lui Papara. Este un perete impozant care acoperă aici jumătate din bolta cerului. Iar după aproape două ore, soarele se arată din nou, pentru a doua oară, în partea vestică a muntelui şi apune seara după culmile mai domoale de la vestul depresiunii.

De aceea, pentru toate aceste mistere şi lucruri fascinante, vă invit într-o excursie în trecutul îndepărtat al comorilor ce scot în lumină ameţitoarea succesiune a mileniilor, în negura cărora ne pierdem originea. Pentru că Apusenii sunt locuiţi din Paleolitic iar primul om în zonă nu a fost nici Petre, nici Ionci. A fost Omul de Neanderthal, acum 50.000 de ani.

Iar dacă urmele lăsate de el în galerile din Huda lui Papara au fost şterse de viituri, în Sala Minunilor, cu siguranţă se găsesc stratificate vieţile miilor de generaţii care au trăit aici.

Şi de-aici, povestea merge mai departe…

Alin Pop, Sursa: Radio Cluj