În tradiționalul mesaj de Crăciun, Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, a vorbit despre avort, pe care l-a calificat drept ucidere premeditată, și despre motivele pentru care pornografia ar trebui interzisă.

„Din nefericire, observăm că în lumea noastră se duce o luptă împotriva pruncilor şi se încearcă o corupere a lor. Pe vremea naşterii Mântuitorului, Irod, văzând că a fost înşelat de magi, „s-a mâniat foarte şi trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos” (Matei 2,16) Irod are urmaşi. În România, în ultimii cincizeci de ani, s-au făcut 22 de milioane de avorturi. O ţară întreagă a fost ucisă. Pentru că avortul sau întreruperea sarcinii, nu este un oarecare act nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanţări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este ucidere, mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez”, a susținut Andreicuț, citat de Adevărul.

Mitropolitul s-a mai referit și la alte forme de ”agresiune împotriva pruncilor”, ”modalităţi perverse prin care se încearcă prematur o „educaţie” sexuală, accesul facil la site-urile erotice, influenţa prieteniilor rele, le mutilează sufletul şi le pun în pericol sănătatea”.

Credincioșii au primit cu speranță și încredere esajul de Crăciun în bisericiile paohiale arhipline de Crăciun.

NapocaNews