Familia Cantemir a fost liantul istoric dintre Moldova și Rusia țaristă în secolul al XVIII-lea în lupta de eliberare de sub stăpânirea islamică a Imperiului Otoman. Tratatul secret de la Luțk din aprilie 1711 dintre Dimitrie Cantemir și țarul Petru I a fost baza unei viitoare colaborări, a unei familii mari boierești românești și curtea de la Moscova, nu numai o alianță militaro-politică. După cum se știe după înfrângerea trupelor ruso-moldovenești în bătălia de la Stănilești din iulie 1711 de către Poarta Otomană, domnitorul și cărturarul Dimitrie Cantemir se retrage cu circa 400 de boieri în exil la curtea țarului rus. Petru I, deși a fost amenințat de Poarta Otomană, nu l-a predat pe domnul moldovean fostul vasal Turciei, răspunzând dur sultanului, într-un mod plastic spus de cronicarul Neculce: „Aș putea să dau turcilor toată țara până la Kursk, pentru că îmi rămâne speranța de a o recupera, dar nu pot în nici un mod să frâng credința și să extrădau pe un principe care pentru mine și-a lăsat principatul; căci este cu neputință a repara onoarea ce o dată s-a pierdut”.

Dimitrei Cantemir a primit o moșie lângă Harkov, unde a trait în mijlocul exilaților, inclusiv cronicarul Ion Neculce. Inițial Petru I nu l-a folosit pe fostul principe în acțiuni politice și la curte. Abia spre anul 1720 Dimitrie Cantemir e chemat la curtea țarului ca și consilier sau sfătuitor în războiul din Caucaz și din Persia. Ascensiunea lui Dimitrie Cantemir se datorează și iubirii secrete dintre fiica sa Maria și țar. Se pare că ar fi avut un băiat cu Petru I. Dimitrie Cantemir a fost fondatorul Academiei ruse și un savant apreciat în Rusia. Moare la întoarcerea din campania din Caucaz, la 1723, lăsându-și familia într-o poziție privilegiată la curtea țarului. Fiul său Antioh Dimitrievici Cantemir a devenit un arhicunoscut poet și scriitor rus, precum și un excelent diplomat, cu mare influență la curtea țarilor. Era fiul mezin al domnului Dimitrie Cantemir și al doamnei Casandra, fiica lui Șerban Cantacuzino, născut în 1709 la Constantinopol. Vorbea la perfect limbile greacă, turcă, latină, italiană, rusă, franceză și engleză. A studiat cu savanții străini Daniel Bernoulli (cu care a studiat matematica la Sankt Petersburg), Georg Bernhard Bilfinger, Baier și Gross la Academia de Științe din Rusia, precum și cu Ivan Ilinski. A intrat în legătură cu cărturari celebri, de pildă cu Voltaire, când se afla la Paris. Antioh Cantemir a fost unul dintre inițiatorii clasicismului în literatura rusă, militând pentru progresul științei si al culturii de pe pozițiile iluminismului. A tradus din Horatiu, Anacreon, Montesquieu, Fontenelle. Astfel, a tradus in rusa cartea lui Fontenell intitulata Entretiens à une marquise sur la pluralité des mondes (Convorbiri cu o marchiza asupra pluralitatii lumilor). A publicat satire, epigrame, fabule. Antioh Cantemir a scris un poem epic encomiastic intitulat Petrida sau descrierea în stihuri a mortii lui Petru cel Mare, împăratul întregii Rusii, ramas din nefericire neterminat, și a publicat un volum de Satire (printre care Mintii mele sau Celor ce hulesc stiinta, 1729), fiind considerat un întemeietor al genului în literatura rusă. A favorizat publicarea în limba engleză și franceză a celebrei opere a tatălui său ”Istoria Imperiului Otoman”. Este considerat părintele clasicismului in literarura rusa. Geniu precoce, Antioh Cantemir a fost primul poet rus de stil occidental. L-a tradus pe Newton în limba rusă. La Londra, a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz și Maupertuis și a colaborat sau corespondat cu comunitatea științifică a epocii, cu savanți ca Bernoulli, Euler.

465x0_screen_shot_2014-02-02_at_8-38-23_pm

Dar ceea mai importantă calitate a demnitarului rus de origine română a fost abilitatea de a fi un excelent diplomat. Ana, noua împărăteasă a Rusiei, o stea politică în ascensiune la începutul secolului al XVIII-lea, dorea recunoașterea ca putere imperială a țării sale de către forțele occidentale. Petru I câștigase războiul cu Suedia, Rusia devenise un actor strategic major pe plan geopolitic, dar nu avea recunoașterea diplomatică internațională. Nu întâmplător împărăteasa Ana l-a ales pe românul Antioh Cantemir, dintr-o familie domnitoare și de cărturari, să reprezinte Rusia la Londra și să inițieze demersurile recunoașterii titlului de împărat al țarilor ruși pe plan international. La 1731, deși avea numai 22 de ani, cultivatul român Antioh Cantemir, este trimis rezident rus la Londra, pentru a impune viziunea Rusiei puterilor occidentale. Anglia și Rusia erau într-o stare de semi-război, iar perfidul Albion își trimitea frecvent flota în golful finic, amenințând Sankt Petersburgul. Țarul fusese obligat să încheie la 1726 o convenție comercială cu Anglia pentru a avea liniște. După o călătorie prin Prusia și Haga, tânărul Antioh Cantemir trimis de țarină cu o misiune special ajunge la Londra, unde este primit în audiență de regele George al II-lea. Este primit rece datorită faptului că englezii nu-l considerau ambasador, ci doar rezident. Vicecancelarul rus Osterman nu i-a dat lui Antioh Cantemir la început puteri mari și nici un salariu pe măsură. Tânărul diplomat român având un salariu de doar 3000 de ruble pe an, foarte puțin pentru viața scumpă din Londra. Mai mult, Antioh Cantemir este spionat de agenții englezi și cifrul său spart de la rezidență. Antioh își schimbă cifrul cu unul performant pentru comunicarea cu țarina. Englezii aplică o altă tactică perfidă izolându-l pe tânărul prinț pentru că nu are funcția de ambasador și nu este lord. Cantemir pune problema ”titlului” la Petersburg și în sfârșit cancelarul rus îl numește pe tânărul poet român ambasador la Londra pentru a putea negocia recunoașterea Rusiei ca imperiu. Momentul propice se ivește când Franța aliată cu trupele generalului polonez Stanislav Leszczinski pornesc război împotriva Rusiei. Trupele ruse luptă eroic și îi înfrâng pe franco-polonezi, iar Danzingul e ocupat de armata țaristă. Victoria rusă a fost posibilă datorită diplomatului român de la Londra care convinge pe englezi să păstreze neutralitatea. Antioh Cantemir reușește să blocheze alianța dintre Anglia și Suedia, fapt ce a făcut ca suedezii să nu poată veni în ajutorul francezilor. Antioh Cantemir semnează convenția dintre Rusia și Anglia la 1733 prin care englezii recunosc titlul de împărat al țarilor de la Petersburg. Antioh Cantemir devine vedeta Londrei invitat de lorzii locali și la curtea Anglia. Petersburgul e mulțumit de Antioh pe care îl promovează printr-o altă misiune încredințată la Paris în ”orașul luminilor”. La Londra traduce pe Anacreon și istoria lui Justin, dar nu neglijează nici creația de satire și poezii. Întocmește cu seriozitate un dicționar francez – rus. La 1737 Antioh Cantemir e trimis de Rusia la Paris la inițiativa ministrului francez Chavigny. Rusia dorea să se împace cu Franța pentru a nu mai sprijini Turcia. La Paris lui Antioh Cantemir i se mărește și salariu. Regele Franței e bucuros să primească la curtea sa un ambasador rus de origine princiară din casa Cantemireștilor. Premierul francez, cardinalul Fleury era însă un om foarte viclean și un politician perfid cu care Antioh Cantemir nu a avut o bună comunicare, datorită firii sale oneste. Ca să nu încheie pacea cu Rusia, cardinalul viclean ca o vulpe transmite Petersburgului mesajul că regele Ludovic al XV-lea nu-l poate primi pe ambasadorul rus că nu are rangul de ministru plenipotențiar. Vicecancelarul Osterman a considerat cerința francezilor o intrigă a lui Antioh pentru a crește în rang, fiind criticat pe nedrept de demnitarul rus în numele țarinei. Circa trei luni a trait izolat la Paris Antioh neprimit de rege că nu avea titlu cerut de Fleury, care se folosea de acest pretext să nu trimită un diplomat francez la Petersburg. Până la urmă Antioh Cantemir primește titlul cuvenit și este primit de regele francez. Speriat de perfidia și nesinceritatea politicienilor francezi Cantemir vrea să demisioneze, fiind și în conflict cu Osterman. Până la urmă cancelarul rus îi refuză demisia și îi cere să se adapteze cerințelor, ”caracterului și împrejurărilor” miniștrilor francezi, deci să aibă inventivitate. Antioh Cantemir ca poet sensibil și sincer nu înțelegea minciuna la rang de stat a politicienilor francezi, care una vorbeau și alta făceau pe la spatele lui. Franța sprijinea pe ascuns Suedia și Turcia împotriva Rusiei. Cardinalul Fleury îl lăuda pe față și-l dădea exemplu pe Cantemir la ceilalți diplomați, iar din umbra uneltea împotriva lui cu rapoarte false la Petersburg. Noua țarină Elisabeta Petrovna a apreciat calitățile lui Antioh Cantemir și l-a făcut consilier de stat în ciuda intrigilor franceze. Dezamăgit de politicienii francezi și de minciuna ridicată la rang de stat la Paris, Antioh Cantemir, spirit sensibil se îmbolnăvește de stomac. Are dureri cumplite. Face cure de ape minerale la Aix-la-Chapelle și Plombieres la 1742. Tot mai bolnav cere un concediu în Itlaia unde clima era mai blândă. Abia pe 14 februarie 1744 țarina aprobă ucazul care ajunge târziu la Antioh Cantemir, un muribund pe pat. Prietenii devotați Vernutti și Maupertuis îi alină suferințele bolii. Venutti ne-a lăsat o descriere a spiritului creștin a lui Antioh Cantemir în fața morții: ”Gândul morții care l-a început m-a îngrozit, acum mă mângâie, fiindcă mă gândesc că vine de la cel ce mi-a dat viață”. Ce esențială mărturisire de credință a poetului român și diplomat rus. La 31 martie 1745, poetul Antioh Cantemir moare la numai 35 de ani. Versurile sale i-au influențat pe Pușkin, Lermontov sau Belinski, iar realizarea sa diplomatică de excepție a fost recunoașterea de către Occident a titului de împărat al țarilor ruși. E înmormântat lângă tatăl său, domnitorul Cantemir, la Dmitrievka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași.

Ionuț Țene

 

antioh_2_cantemir