A trecut la Domnul Părintele Proclu, pustnicul și duhovnicul de la marginea lumii

Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a parintelui Proclu Nicău. De astazi, mai avem un rugător în Ceruri! Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!

Parintele Proclu Nicau, unul dintre marii parinti duhovnici romani, a vietuit intr-o smerita chilie sihastreasca, aflata la margine de codru, in satul Mitocu Balan, comuna Cracaoani, judetul Neamt. Parintele cu ochi albastri, scund, insa cu mintea inalta, rostea cuvinte duhovnicesti debandite in urma rugaciunilor neincetate, iar nu luate din carti sau studii.

Parintele Proclu Nicau, un parinte calugar din judetul Neamt. Intrat in obstea de la Manastirea Sihastria la varsta de numai 13 ani, fratele Gheorghe Nicau, dupa numele sau de mirean, a fost inca dintru inceput ascultator, smerit si iubitor.

Astfel, pe cand era frate la manastire, tanarului Gheorghe Nicau ii crescuse mai mult mustata decat barba, pentru aceasta, unii dintre calugari facand uneori glume pe seama lui. Pentru aceasta, el a mers la parintele Macarie, un batran care pustnicise impreuna cu parintele Cleopa, si s-a plans de cele petrecute. Atunci a primit urmatorul sfat: „Daca fratii rad de tine, razi si tu cu ei tot de tine, dar nu cumva sa razi de ei, ca pierzi.” Implinind cuvantul, fratii s-au smerit, iar ispita a pierit.

Fratele smerit Gheorghe Nicau a facut parte din grupul de calugari trimis de catre patriarh la Manastirea Slatina, spre revigorarea vietii monahale in vechea manastire. Aici, el a crescut sub indrumarea parintelui Cleopa Ilie. In obstea de la Manastirea Slatina, fratele Gheorghe Nicau a trait vreme de opt ani, tot aici el fiind tuns in monahism, sub numele de Proclu.

Cand a fost scos din manastire, de catre comunisti, parintele Proclu a fost trimis sa lucreze pamantul tarii. Auzind motivul comunist al scoaterii din manastire, parintele a raspuns cu indrazneala, zicand: „De ce nu opriti avorturile, ca sa aiba cine lucra pamantul?” Drept pedeapsa, comunistii i-au ras barba si l-au lovit peste cap.

Mai apoi, parintii de la Manastirea Sihastria l-au chemat inapoi, in obste, insa Decretul 410 avea sa-l impiedice, impreuna cu el multi calugari fiind fortati sa se intoarca in lume. Pentru aceasta, parintele Proclu Nicau s-a indreptat spre satul Mitocu Balan, din comuna Cracaoani, unde se afla mostenirea sa parinteasca.

Ajuns in locul natal, parintele Proclu s-a retras intr-o chilie saraca, pe cat de smerita, pe atat de linistita, aflata nu foarte departe de marginea padurii. Chilia sihastreasca a parintelui, o camaruta de lemn, construita de el insusi, se afla pe un deal impadurit, la poalele muntilor nemteni. Putin mai sus de chilia parintelui locuieste sora acestuia, Georgeta. Cand a implinit 82 de ani, parintele Proclu vietuia deja in chilie de aproape 50 de ani.

Cu cat a fugit mai mult de lume insa, cu atat lumea l-a cautat mai mult. Astfel, chiar daca drumul spre chilia sa este unul anevoios, desi se desprinde din drumul principal ce leaga localitatile Piatra Neamt si Targu Neamt, el a fost deja strabatut de numerosi credinciosi, unii dornici de binecuvantare, altii de sfat, iar altii poate numai de curiozitate, titrează Biserica Ortodoxă Românească.

Pe usa incuiata a chiliei sale sta scris: „Va rog, nu bateti. Sunt batran si bolnav.” Cu toate acestea, parintele se inmoaie aproape intotdeauna la rugamintile insistente ale unor credinciosi, dornici de mangaiere duhovniceasca si de binecuvantare.

Fiind intrebat de ce a ales sa duca o viata sihastreasca, departe de oameni, parintele Proclu raspunde smerit: „Ca-s prost, putina minte am. Ca, dac-as avea mai multa minte, ar trebui sa stau printre oameni! Ca sa spun drept, are cineva un animal si-l tine inchis. Si-l intreaba cineva de ce-l tine pe animal asa. „Ca are narav. Da din copite”, ii raspunde. Eu am naravul ca am observat pe la Sfintii Parinti, chiar si la Mantuitorul.”

Parintele Proclu Nicau, marturisa despre sine: „Eu sunt cu un picor in groapa si unul pe mal. Eu atata am trebuinta: a-mi tine gura si a ma ruga pentru toti. Vin multi la mine. Unii pleaca folositi, ti-e drag sa stai de vorba cu ei, parca ii simti ca sunt indumnezeiti. Cu altii e greu. Eu nu mai dau sfaturi. Stii de ce? Are cine sa dea: biserica, duhovnicii, presfintitii. Eu asa ma rog pentru toti. Nu ma uit ca a fost in partid, ca a fost de alta credinta: „Doamne, ajuta-le sa ajuga in Rai, ca daca eu ma rog pentru toti, bunul Dumnezeu ma primeste si pe mine.” Asa ii rog pe cei care vin: sa ma puna la pomelnic, la slujbe si la Sfantu Maslu.”

Scos de comunişti din mănăstire, sihastrul Proclu s-a refugiat, nici el nu mai ştie de când, într-o chilie în care vine lumea la el ca la Petrache Lupu.

De mai bine de jumătate de veac și-a dus zilele într-o chilie din lemn construită de el, pe un deal la poalele Munţilor Neamţului. Nu saltă mai mult de un metru şaizeci, şi are o barbă albă, de Moş Crăciun. Vorbeşte rar şi răguşit, iar ochii albaştri îi lăcrimează pe rând. E bătrân şi bolnav, dar mintea îi merge.

Cu anii care au trecut are o problemă. Nu-i mai ţine minte care şi când au fost. Nu mai ştie când l-au alungat comuniştii din mănăstire: „Atunci, cu decretu’…“. Se referă la prigoana călugărilor din anii ’50. Culmea, nici în evidenţele Patriarhiei nu figurează. Asta n-a împiedicat lumea să vină la el, până de curând, ca la Maglavitul lui Petrache Lupu. De câţiva ani nu mai poate să vorbească mult. Se pregăteşte de cele veşnice. Numele din buletin este Nicău, dar oamenii îi zic părintele Proclu. Mulţi spun că e un sfânt. E pustnicul de lângă pădurea ce ocroteşte cătunul Mitocu Bălan, cel mai mic dintre satele comunei Crăcăoani, din Neamţ.

NapocaNews