Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, vrea ca noul Guvern al României să aducă ceva nou în relaţiile româno-ruse, iar acestea să să fie îmbunătăţite în beneficiul ambelor ţări.
„Credem că noul Guvern al României va aduce ceva nou în relaţiile româno-ruse pentru că istoria recentă nu a fost foarte încurajatoare. Aşadar, cu acest ceva nou sperăm şi ne dorim să putem înainta şi să dezvoltăm relaţiie şi cooperarea în beneficiul ambelor ţări, pentru că am observat că avem interese comune în mai multe domenii. Suntem atât de aproape unii de alţii, trăim în aceeaşi regiune, şi avem multe interese comune, cum ar fi pescuitul în Marea Neagră, exploatarea gazului, ca să nu mai vorbesc despre colaborarea ştiinţifică”, a declarat azi Kuzmin în urma unei întâlniri de aproape 2 ore cu subprefectul judeţului Cluj, Gyorke Zoltan.
Radu Ştefan