Klaus Iohannis a greșit grav când a afirmat public ”românii mei” referindu-se la cei care au ieșit în stradă numai împotriva Guvernului, iar pe ceilalți români i-a ignorat cu un aer de superioritate. Un președinte trebuie să fie un mediator așa cum prevede Constituția și nu un instigator, dincolo de gafele impardonabile ale cuplului guvernamental Grindeanu/Dragnea. Și în parlament, Klaus Iohannis în loc să facă apel la calm a făcut vorbire doar despre ”luminițe” și românii care au protestat împotriva ordonanțelor, fără să facă nicio referire la românii care protestează la Palaul Cotroceni. Iohannis nu a înțeles că el trebuie să fie președintele tuturor românilor. Nu poți împărți țara între ”românii mei” și ”românii nimănui”. O altă greșeală pe care o face Iohannis este aceea de a ignora protestele românilor care îi cer demisia în urma instigării sale când a participat la o manifestare neautorizată în Piața Universității. E o discriminare care trebuie să intre în atenția CNCD.Cei care au ieșit în stradă la Palatul Cotroceni, nu sunt ”poporul pesedist”, majoritatea dintre ei fiind români indignați pentru că votul lor din 11 decembrie 2016 le este încălcat de interese politicaniste, dar și pentru că sunt ignorați, un fel de ”români ai nimănui”. Iohannis se înșală amarnic să creadă că România tăcută, care nu a ieșit la proteste, nu e îngrijorată de anarhia din țară care aduce a Euromaidan, cu pericolul dezmembrării țării, datorită conflictului UE/SUA contra Rusia. Cei care se revoltă împotriva lui Iohannis, paradoxal nu sunt pesediști, ci majoritatea celor din România conservatoare, chiar anti-pesedistă ideologic, a celor 3 milioane de români care au semnat pentru un referendum privind definirea căsătoriei dintr-un bărbat și o femeie și care au fost ignorați de Klaus Iohannis, considerând petiția Coaliției pentru Familie irelevantă, în schimb dacă au ieșit 200.000 de corporatiști, ong-iști și studenți în stradă trebuie neapărat să cadă Guvernul pentru a reveni tehnocrații cu ”epoleți” de la Bruxelles înapoi la București, care au dat cele mai multe OUG din istoria României fără să iasă niciun ”tânăr liber și frumos” în stradă. Klaus Iohannis nici nu știe ce uriaș adormit a provocat, nu ”poporul pesedist”, ci România conservatoare și creștină. Iohannis nu conștientizează faptul că nu se războiește cu PSD și Parlamentul, pe care le provoacă ca pe vremea lui Băsescu în eterne crize politice arhicunocute, de data aceasta președintele se joacă cu focul pe falia cutremurului geopolitic est-european, cu o Rusie care revine la gloria țarilor. Președintele se confruntă cu o mocnită revoltă populară. Nu PSD-ul complice tuturor malversațiunilor corupte transpartrice îl va suspenda pe președinte, dacă acesta ignoră valorile României profunde, conservatoare și creștine în favoarea intereselor economice ale ambasadelor străine, ci chiar poporul român.

Recenta criză politică mi-a adus aminte de conflictele politice din Moldova medievală. În subconștientul poporului român există mitul “bunului străin” și al neamțului ”superior”, un fel de ubermenschen, care trebuie să ne conducă. Când Klaus Iohannis, un sas de religie lutherană a fost ales președinte de către români, primul gând m-a dus la celebra nuvelă a lui Costache Negruzzi, intitulată “Alexandru Lăpuşneanul” şi pe care cu toţii am studiat-o la şcoală. În nuvelă autorul ne prezintă plastic venirea în Moldova lui Alexandru Lăpuşneanul a unui aventruier de origine greacă, din Samos, un anumit Iacob Heraclid. El se dă rudă, văr, cu doamna Ruxandra şi e un adept al reformei lui Martin Luther. În realitate, Iacob Hraclid era un agent al împăratului german Ferdinand, o unealtă a habsburgilor, care a trecut la reformaţi în peregrinările din Suedia, Bruxelles şi Danemarca, pentru a controla Moldova. Doamna Ruxandra e fascinată de aventurier şi îl sprijină indirect în înlăturarea soţului de la domnie, care era aliat cu Polonia şi pierduse încrederea împăratului german. Sigur pe domnie, Lăpuşneanul este detronat de Iacob Heraclid, poreclit Despotul.Această politică dusă de Lăpuşneanu faţă de polonezi a atras asupra lui ura lui Ferdinand, Împăratul Germaniei, din cauza ca regele Poloniei era fratele Izabelei, regina Ungariei, care era în relaţii duşmănoase cu Ferdinand. Din acest motiv, Ferdinand a încercat prin toate metodele sa-l răstoarne de pe tron. Turcilor, le devine suspectă domnia lui Lăpuşneanul, aflat sub protecţia Poloniei şi în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, şi trimite pungi cu bani, punându-se astfel bine si cu Poarta şi în acest fel îşi întăreste domnia fiind protejat şi de polonezi şi de turci. Tot atunci, Lăpuşneanu îi ajuta pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe Regina Izabela (1556), care era refugiată în Polonia. În momentul în care era cel mai sigur pe domnie, este detronat de un venetic crescut la curtea sa, Iacob Heraclid, poreclit şi Despotul. Acesta, prin înşelăciuni şi intrigi, îşi adună o oaste de mercenari şi-l bate pe Lăpuşneanu la Verbia la 18 noiembrie 1561. Ţara devine repede nemulțumită din mai multe motive, nu neapărat că domnul era străin ci, mai ales de propaganda protestantă protejată de Despot, în serviciul căreia pusese și școala înființată de el, la Cotnari, care deranja așezămintele bisericii ortodoxe. Criza a fost agravată de decizia lui Despot de a bate monedă, pentru care s-a folosit aurul și argintul bisericilor ortodoxe. Despot Vodă emite primul taler moldovenesc, după sistemul monetar occidental. Încercările lui de a reforma moravurile şi tradiţia țării, marginalizarea boierilor prin aducerea de consilieri străini, saşi, și împovărarea poporului cu noi impozite, i-au grăbit căderea. Mănăstirile ortodoxe sunt prigonite şi se duce o propagandă Reformată în ţară. Se începe construcţia de biserici lutherane. În fruntea nemulțumirilor se pune hatmanul Ștefan Tomșa, ca şef al unei partide naţionale avant la lettre. Amenințat din toate părțile, Despot Vodă se refugiază în Suceava, care, după un asediu de trei luni, este silită să deschidă porțile lui Tomșa. Despot moare lovit de buzduganul lui Tomșa la 5 noiembrie 1563, după care trupul său a fost decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol. Aşa s-a încheiat domnia primului „lutheran” al Ţării Moldovei.

Un alt domn străin a fost Iancul Sasul. Acest sas a fost domn al Moldovei în perioada 21 noiembrie 1579 – august 1582. Era fiul lui Petru Rareș cu soția sasului Jörg Weiss din Brașov. El a aflat din copilărie de la mama sa secretul nașterii lui, renunță la moștenire și pleacă la Constantinopol să-și încerce norocul în privința domniei. Aici, s-a însurat cu o principesă din neamul împărătesc al Paleologilor și, profitând de slaba situație a lui Petru Șchiopul din Moldova, se implică în lupta pentru domnie. Ajutat de banii împrumutați mai ales de la Bartolomeu Brutti, și de influența sorei sale Chiajna, care îl prefera pe Iancu oricui altcuiva pe tronul Moldovei, reușește să preia domnia în 1579. Pe tot timpul domniei sale lutheranul Iancu Sasul duce o politică de jafuri și biruri nemaipomenite, inventând și văcăritul (din 10 vite, una era luată bir). Sasul punea noi dări pentru a plăti datoriile și pentru a strânge o avere cât mai mare. Aventurierul veneţiano-albanez Bartolomeu Brutti, venit cu Iancu, ajunge mâna dreaptă a acestuia, ocupându-se de afacerile bănești. El e numit postelnic şi duce opolitică furibundă de promovarea a catolicismului şi de toleranţă faţă de reformaţi în Moldova. Acestă poziție privilegiată a lui Brutti, o nemulțumește pe Doamna Chiajna a Ţării Româneşti, soţia lui Mircea Ciobanu, fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare, care pleacă și începe să-l sape pe Iancu, pentru a-l readuce pentru a doua oară pe tron pe Petru Șchiopul. Intrigile Chiajnei sunt sprijinite atât de plângerile boierilor aflați în pribegie, cât și de relațiile dubioase ale lui Iancu pe care le avea cu nemții şi străinii în general. Sasul favoriza consilierii străini şi comercianţii maghiari şi saşi în dauna celor moldoveni. Aceste relații aveau ca scop să-i pregătească retragerea. Poarta hotărăște mazilirea și prinderea sa. Iancu fuge cu 100 de care cu avere, dintre care 40 numai cu bani, prin Polonia, pentru a se duce în Transilvania la moșiile cumpărate de curând. Este însă prins, i se ia averea și este ucis la Liov în septembrie 1582, conform wikipedia.ro.

În concluzie, se pot extrage câteva motive pentru care nu au dorit moldovenii domni străini şi de altă religie. Domnii străini favorizau curţiile imperiale străine în dauna interesului strategic al Moldovei. Ei puneau consilieri străini să gestioneze afacerile statului şi o parte din averi erau expediate la proprietăţiile lor din străinătate sau la agenţii de influenţă de pe lângă dregătorii marilor imperii. Dar cel mai mult a deranjat clasa boierească din Moldova medievală politica religioasă dusă de domnii străini în favoarea Catolicismului şi Reformei în dauna Bisericii Ortodoxe şi a dreptei credinţe a majorităţii locuitorilor ţării.

Ionuţ Ţene