S-a retras din politică, dar se pare că nu poate sta deoparte. Gigi Becali se gândește să revină cu un partid naţionalist ortodox. Dar mai întâi, latifundiarul din Pipera se gândește să se retragă din business și să își vândă afacerile. Cât despre membrii noului partid, aceștia ar trebui să fie doar academicieni, profesori universitari, în general oameni cu studii, credincioşi şi corecţi.
”Acum mă retrag din toate afacerile, vând tot, eu nu candidez, finanțez un partid de oameni patrioți, iar oamenii aceia, oameni cu studii sperioare, profesori universitari, academicieni vor fi numai în conducerea partidului. Membrii partidului pot fi din orice clasă socială. Partidul nu știu exact cum se va numi pentru că denumirea o vor pune acei oameni care vor conduce partidul. Eu voi fi un fel de antreprenor”, a declarat Becali într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV.
”Eu nu mai vreau ca în Parlamentul țării mele să fie oameni pe care îi pune Dragnea, 50-60 de inși, apropiații lui. În Parlamentul României vor fi oameni de bună-credință, cu studii superioare, care să reprezinte țara, nu toți tractoriștii și toți cărutașii vin și candidează și se fac deputați și senatori. Că avem mulți tractoriști. Avem acum un tractorist șmecheraș care se numește Dragnea, tractorist este el.
El crede că poate să conducă țara cum conduci un județ ca Teleorman. Ca să conduci un partid ca PSD, și mai ales Țara Românească trebuie să ai dragoste, înțelepciune, bună-credință și să lași șmecheria de tractorist la Teleorman. Dar cred că lui îi merge mintea, că dacă nu era deștept, nu putea el să acapareze toată puterea PSD-ului, să-i pună pe toți acei deputați să părăsească sala la ordinul lui. I-a pus, am vorbit eu după aceea. L-am salutat pe Teodorovici, i-am dat un mesaj și l-am felicitat că are demnitate și nu a părăsit sala la îndemnul tractoristului șmecheraș.
Mi-a spus și Teodorivici: ”Domnul Gigi, conduce partidul, nu ascultă pe nimeni, dacă te duci să spui ceva în Biroul Permanent nu te ascultă pentru că are numai servitorii lui”.
Eu nu pot să am un război cu Dragnea că e pitic, nu îmi poate călca nici umbra mie. El pentru mine este un licurici”, a mai declarat Gigi Becali, conform B1.ro.
Gigi Becali vrea să înființeze un partid naţionalist ortodox: În Parlament vor fi oameni de bună-credință, nu toți tractoriștii. Avem acum un tractorist șmercheraș care se numește Dragnea.
NapocaNews