Protestul din Piața Victoriei de la sediul Guvernului s-a încheiat după miezul nopții, după ce mai mulți protestatari au aruncat cu obiecte și petarde în jandarmi, care au intervenit și i-au dispersat. Au fost reţinute 20 de persoane ca urmare a incidentelor de la manifestaţia din Piaţa Victoriei. Au fost confiscate sticle incendiare, petarde, torțe. Patru persoane rănite au fost duse la spital.

Liderul ultrașilor care au provocat forțele de ordine ar fi Elias Bucurică, liderul galeriei lui Dinamo,cel care a realizat în 2014 coregrafia de pe Arena Națională de la lansarea candidaturii la prezindențiale a lui Vicor Ponta, conform b1TV. Bucurică a adus atunci pe Arenă o mare parte a galerie dinamovoste, fapt care a dus la o ruptură față de ceilalți suporteri care cereau depolitizarea galeriei.

Acesta a mai fost în prim planul unor manifestații politice și în anul 2010. Mobilizat de Gabriel Oprea, Bucurică și ajutat de alţi membri ai galeriei lui Dinamo, el a coordonat la portavoce glasul comun al susţinătorilor candidaturii lui Neculai Onţanu la Primăria Capitalei, scrie ProSport.

Om de incredere al lui Gabriel Oprea, lider UNPR, formațiune politică ce și-a exprimat susținerea față de candidatura lui Ponta, Bucurică a repetat episodul din 2010 și pe Național Arena.

Dispozitive impresionante ale jandarmeriei au fost mobilizate în Piața Victoriei, inclusiv o parte din Brigada Specială de Intervenții a Jandarmeriei.

Carmen Dan, ministrul de Interne al României, a lansat un apel pentru manifestanții pașnici din Piața Victoriei, în contextul violențelor recente.

„Un jandarm a fost dus la Spitalul Floreasca, este sub îngrijirea medicilor. Mai sunt câțiva jandarmi care au fost răniți, dar s-au întors la muncă. Atenție, trebuie să fac un apel: jandarmii sunt agresați și îi rog pe cetățenii care manifestă pașnic să se distanțeze de aceste grupuri de manifestanți violenți, să nu îngreuneze intevenția forțelor de ordine. Toți agresorii vor fi sancționați. Îi rog pe cetățeni să se îndepărteze de huligani, ca să îi putem izola pe aceștia din urmă. Îi rog pe colegii mei să îi protejeze în continuare pe manifestanți.”

Un jurnalist Antena 3 a fost atacat de o parte din manifestanți. Conform reporterului Antena 3 Roxana Ciucă, un grup de aproximativ zece oameni a venit să îl atace pe colegul nostru, dar ceilalți jurnaliști au prins momentul și au reacționat.Din fericire, jurnalistul nu a fost rănit în urma atacului.

“Da, sunt bine, au venit mai mulți indivizi, ne-au bruscat, au început să tragă de cabluri, m-au luat cu forța de aici, au tras de alimentarea de la generator. Nu par să fie din grupul de agresori, o doamnă încerca să îl tempereze pe unul dintre acești oameni. Nu cred că sunt ultrași. Aveau fețele descoperite, colegii mei chiar au filmat momentul, deci nu cred că erau ultrași”, a explicat ziaristul.

Jandarmii au avut mai multe valuri de riposte la atacurile ultrașilor, dar aceștia din urmă nu se retrag. Oamenii strică „nu plecăm!” și continuă să atace jandarmii, organizați în dispozitive speciale, conform antena 3.ro.

Protestatarii paşnici au părăsit Piaţa. Mai multe persoane au fost rănite în urma violenţelor.

Ultrașii au incendiat o stație RATB din zonă și au stârnit un nou răspuns din partea jandarmilor. De asemenea, o echipă a Antena 3 a fost atacată de mai multe persoane.

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că doi jandarmi și doi protestatari au fost răniți în urma violențelor de la Piața Victoriei.

Jandarmii au lansat un atac asupra manifestanților violenți, încercând să răspundă atacurilor membrilor galeriilor. Aceștia au venit pregătiți, înarmați și echipați și continuă atacul asupra jandarmilor.

Bilanţ provizoriu al Jandarmeriei Capitalei: 20 de reţineri după incidentele din Piaţa Victoriei, 20 de reţineri au fost efectuate după incidentele de la protestul din Piaţa Victoriei, acesta fiind un bilanţ provizoriu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Jandarmii care au intervenit la protestul din Piaţa Victoriei, miercuri seară, au reţinut, până la ora transmiterii ştirii, 20 de persoane, pe care le-au condus la secţia de Poliţie, a anunţat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

„Încă nu se ştie dacă erau ultraşi, se vor face verificări şi dacă va reieşi că aparţineau unor galerii ale echiipelor de fotbal, se va face public”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

NapocaNews