Mult scandal, de vreo doi ani, legat de sigla Stelei. Din păcate, voit sau nu, se scapă din vedere un lucru esențial. Și fanii steliști sunt primii căzuți în capcană.

Puțină istorie. Istorie recentă.

După Revoluție, toate cluburile de fotbal din România au fost obligate să se reorganizeze conform Legii 21/1924 și, ulterior, conform Legii 69/2000. Acesta e primul aspect esențial.
Astfel, grupările au fost nevoite să se desprindă de ministerele, instituțiile de învățământ etc. de care aparțineau până atunci. Și, la fel, cum de exemplu, Politehnica Timișoara a fost nevoită să se ”rupă” de Universitatea Tehnică (acum Universitatea Politehnica) din Timișoara, Universitatea Craiova – de Universitatea din Craiova, Dinamo – de Ministerul de Interne, iar Rapid – de Ministerul Transporturilor, așa și Steaua a făcut acest pas în 1998.

Atunci secția de fotbal s-a separat de CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, devenind club propriu-zis de fotbal, cu denumirea de FC Steaua București (pe scurt, ca și până atunci, Steaua). Atunci, în 1998, clubul s-a și ”privatizat”, ieșind de sub tutela Ministerului Apărării Naţionale (MApN) și fiind preluat de omul de afaceri Viorel Păunescu.
Ca la toate celelalte cluburi, preluarea s-a făcut cu tot ceea ce ține de (cum zicem azi; pe atunci, cuvântul ăsta nu apăruse în limba română) brand: denumire, palmares, culori, siglă etc. Acesta este al doilea aspect esențial.

Atunci, sigla era cea cu vulturul (simbolul armatei române), pe care apărea, micuță, și o stea, pe scutul vulturului.

În 2003, Gigi Becali preia, ca investitor, Steaua. Cu tot activul și pasivul, activul incluzând tot ceea ce ține de brand: denumire, palmares, culori, siglă etc.

În acel an, Gigi Becali alege să schimbe sigla. Astfel, logo-ul cu vulturul este înlocuit cu vechea siglă, existentă între 1974-1991, adică în toată perioada de maximă glorie internațională a Stelei (1985-1989). Acestei sigle i se adaugă, deasupra, două steluțe, simbolizând cele peste 20 de titluri naționale pe care le avea clubul atunci.

Așadar, sigla aceasta, celebră (în primul rând deoarece cu ea a câștigat Steaua, în 1986, CCE) și atât de disputată acum, a fost readusă ”la viață” de Becali! Acesta este al treilea aspect esențial, dar doar cu referire la fanii care azi îl înjură, în problema siglei, pe Becali.

Avea Becali dreptul să adopte acea siglă? Avea! Da, pentru că, tot ce ține de identitatea și de istoria clubului, de la înființarea din 1947, a fost preluat de FC Steaua de la CSA Steaua în 1998.

Ei bine, instanța a decis altceva, atât în privința siglei, cât și, mai recent, a denumirii. Deciziile au fost, desigur, conform legii, dar atunci legea nu-i bună și trebuie schimbată!

Un război civil, surd și inutil, zguduie din temelii singurul club românesc de fotbal cu performanțe internaționale constante.

OCTAVIAN STĂNCIOIU

P.S. Sperăm ca peste câțiva ani, când nu va avea finanțare suficientă pentru marea performanță, CSA Steaua să nu apeleze la Gigi Becali.