Revoltele izbucnite de câteva zile în suburbiile Parisului în replică la violența acțiunilor polițienești au atins joi după amiază o cotă alarmantă. Protestatarii s-au adunat în fața tribunalului din Bobigny (3 km nord-este de Paris) începînd cu ora 16:00, în urma unui apel, neelucidat, dar făcut cel mai probabil pe rețelele sociale. Numeroase forțe de ordine au fost imediat dislocate în zonă, potrivit RT France.

În jur de 200 de manifestanți, susținători ai lui Theo (tânărul presupus a fi fost violat de un polițist și care a dus la declanșarea revoltelor) s-au regrupat apoi în zona gării Bobigny-Pablo Picasso.
Situația s-a degradat repede, după ce polițiștii au lansat primele șarje de gaze lacrimogene. Protestatarii au spart câteva vitrine și au răsturnat pubelele de gunoi întâlnite în cale. Polițiștii au decis apoi să tragă cu gloanțe de cauciuc în mulțimea care s-a dispersat prin oraș în grupuri mici, unii dintre ei deplansându-se spre Drancy.

Jurnaliștii RT France prezenți la fața locului au relatat că poliția a reținut unele persoane.
Pentru a preveni alte proteste, autoritățile au decis să oprească transportul în comun și să închidă marile centre comerciale. Au fost dislocate forțe de ordine suplimentare și un elicopter a început să survoleze zona.

NapocaNews