Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că are în vedere candidatura pentru președinția PNL, acesta explicând faptul că a luat această decizie deoarece „vremea celor care ajung să conducă partide prin combinaţii, prin grupări şi manipulări făcute în rândul membrilor, a încetat”.

Alin Tișe a explicat că din filiala PNL Cluj vor fi mai multe candidaturi pentru conducerea națională a partidului.

„Luni va fi Birou Permanent Naţional al PNL şi se va discuta despre convocarea unei Convenţii Naţionale unde să aibă loc alegeri, cel mai probabil la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. Vor fi mai multe candidaturi din partea PNL Cluj pentru funcţii la vârful partidului şi eu, personal, voi candida pentru una dintre funcţiile de vârf. E posibil şi pentru cea de preşedinte al PNL. Cred că, dincolo de persoane, ar trebui să discutăm despre principii şi despre o echipă care poate ajuta acest partid. În ceea ce priveşte experienţa profesională, rezultatele politice şi electorale, în ultimele cicluri electorale, PNL Cluj este îndreptăţită şi poate emite pretenţii chiar la funcţia de preşedinte de organizaţie naţională. Consider că vremea celor care ajung să conducă partide prin combinaţii, prin grupări şi manipulări făcute în rândul membrilor, a încetat”, a explicat Tişe.

Tișe a evidențiat faptul că la viitoarea conducere a partidului este nevoie de politicieni legitimați prin votul alegătorilor.

Pe surse, am aflat că numeroși liberali își vor da votul candidatului Ludovic Orban, foarte popular printre membrii patidului.

NapocaNews