Între suflet şi trup stă îngerul

suflând peste carne uitarea

şi peste uitare îndoiala apoi neputinţa

peste toate cele întâmplate

în muchia acestora –

ca în tabloul acela târziu

de octombrie cu frunzele toamnei

căzute în noi

fără arbori ci doar cu frigul lor făcut ghem

priveliştea de atunci cernea gândul uituc

pleoapa de cer oprită pe loc în creştetul nostru

vedeam amândoi cum deodată curgea timpul

doar în noi şi într-un unic sens

doar într-un singur contur arătându-ni-se –

ai şi spus-o dându-ţi capul pe spate

şi privind doar norii cu-nfrigurare

yes Doamne mulţumesc ochiului

că este văz şi pot vedea acum şi aici cu partea de suflet

a trupului şi a buzelor şi

a cerului gurii şi şi

ai spus-o tocmai în acest fel ciudat amestecând totul

mirată că înnourate ele cuvintele trec prin tine

fără oprire

iar eu tot tăceam şi te înfăşuram în mine

ca niciodată

uitându-mă

 

Ștefan Melancu,
Sursa: Ramuri, Foto: Wikipedia

 

Ștefan Melancu: (n. 16 aprilie 1958, Albeni/Gorj). Poet şi eseist. Facultatea de Filologie a UBB Cluj-Napoca (1985). Echinoxist. Doctorat în Litere, 2000. Debut absolut în Ramuri, 1977.

Volume: Elegii întâmplătoare, versuri, 1995; Eminescu şi Novalis. Paradigme romantice, 1999; Apocalipsa cuvântului. Pamfletul arghezian, 2001.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.