Autoritatile germane au desfasurat perchezitii la locuintele si birourile unor angajati ai politiei, suspectati de legaturi cu un coleg care ar fi falsificat un dosar privindu-l pe Anis Amri, autorul atentatului comis in decembrie la un targ de Craciun in centrul Berlinului, in care au fost ucise 12 persoane, a indicat Parchetul.

Fortele de securitate germane au fost criticate dupa ce s-a aflat ca Amri, sosit in Germania in iulie 2015, fusese monitorizat de acestea si ar fi trebuit deportat, dupa ce solicitarea de azil ii fusese respinsa, transmite luni DPA.

Anis Amri, care avea legaturi cu Statul Islamic, a intrat cu un camion in vizitatorii unui targ de Craciun si a fost ucis patru zile mai tarziu, intr-un schimb de focuri cu politia italiana, intr-o gara de langa Milano.

Imediat dupa atentat, Politia a declarat ca in dosarul lui Amri nu se afla nicio informatie care ar fi necesitat intensificarea monitorizarii tunisianului inaintea atacului.

Ulterior, s-au vehiculat insa informatii potrivit carora Politia ar fi falsificat un dosar preexistent cu privire la Amri, pentru a reduce la tacere criticile legate de monitorizarea insuficienta a atacatorului.

Mai precis, un politist este acuzat ca a sustras un dosar ce data din noiembrie – din care ar fi reiesit ca Amri era un traficant de droguri important-, inlocuindu-l cu o versiune mai scurta din care rezulta ca tunisianul nu era decat un infractor marunt.

In urma perchezitiilor de luni, au fost confiscate telefoane mobile, laptopuri si dispozitive de stocare a memoriei.

Colegi ai politistilor acuzati sunt considerati martori in ancheta, a precizat Martin Steltner, purtator de cuvant al Parchetului din Berlin.

NapocaNews