Cristina Tunegaru, profesoara de limba romana de la Scoala nr. 95 din Bucuresti care a contrazis-o public pe Gabriela Firea la inceputul lunii ianuarie si si-a criticat colgii care „au participat cu slugarnicie la circul desfasurat” de primarul Capitalei, a ramas fara ore la scoala respectiva.
Cristina Tunegaru, profesoara care a creat o „furtună” pe Facebook după ce a spus că nu respectă programa școlară de limba română: nu citește cu elevii săi poeziile de Eminescu sau „Amintirile” lui Creangă a fost dată afară de la școala unde preda.
„Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară!Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017.
Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe București anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o școală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoțional, am luptat și am muncit pentru progrese uimitoare, neașteptate care au surprins școala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt.
Și totuși, nimic din toate astea nu are vreo relevanță pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază”, a spus Cristina Tunegaru.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

