În cursul acestei săptămâni (17-21 mai 2017), municipiul Cluj-Napoca găzduiește congresul Uniunii Federative a Naționalităților Europene – FUEN, o instituție care sprijină cererile de autonomie și separare a unor regiuni din Europa, și care nu este deloc străină nici de interesele Federației Ruse, în cuprinsul Europei (este suficient doar să amintim că anteriorul congres al acestei societăți de binefacere europeană s-a desfășurat la Moscova), dar nici de cele ale Budapestei (mai ales de când organizația este condusă de un membru destoinic al UDMR – Vincze Lorant). De altfel, princialul invitat la acest eveniment de marcă vine tot din Ungaria, în persoana lui Tibor Navracsics, comisar european pe probleme de educație, cultură, tineret și sport.

Ați auzit oare sau l-ați văzut cumva pe domnul Tibor Navracsics până acum? Dacă nu, asta nu e foarte bine, pentru că acest domn are un cuvânt greu de spus, fiind un fel de ministru în guvernul european (Comisia Europeană), care vrea numai binele tuturor statelor, națiunilor și naționalităților din Uniunea Europeană. El este originar din Ungaria, este coleg de partid cu premierul ungar, Viktor Orban, și a fost ministrul acestuia, în recenta legislatură 2010-2014, pentru Administrație și Justiție, iar mai apoi pentru Comerțul și Afacerile Externe.

Iar aici intervine dojana pentru faptul că nu l-ați cunoscut și auzit pe acest mândru slujbaș european, pentru că domnia sa a auzit de noi, românii, și s-a arătat dornic să joace un rol în viețile noastre (pe care noi le credem cele mai insignifiante și grele din lume, dar care totuși atrag atenția unor comisari ungari!).

Domnul Tibor Navracsics a dorit atât de mult să se implice în viața cetățenilor din România încât în elanul său creator nu a mai stat să țină cont de legi sau tratate, de atribuții sau de fișa postului, pe care orice angajat european, obișnuit cu rigoarea și disciplina, le au clar definite. Ca să o spunem pe șleau: s-a folosit de funcția sa de comisar european pentru a intra cu bocancii în treburile interne ale României și a încercat să aranjeze, cumetrește, balcanic și rușinos… un interes al Ungariei în țara noastră. Cum? Prin faptul că, în martie 2017, Tibor Navracsics a adus grave ofense statului român, trimițând, cu uzurparea funcției, o scrisoare ministrului român al educației, prin care solicita segregarea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și rezolvarea, pe repede înainte, a problemei Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș. Dacă nu știați, e bine să aflați că este de notorietate faptul că asupra înființării liceului mureșean se derulează o anchetă de natură penală, pentru suspiciuni de comitere a multiple infracțiuni.

Această solicitare, care este una jignitoare, imorală și ilegală, încălcând atât norme de drept european, cât și chestiuni ce țin de incompatibilitate (un comisar european din Ungaria acționează pentru realizarea intereselor guvernului ungar într-un alt stat), este una care excelează la un capitol, despre care urmează să vorbim. Știm, folosindu-ne de simțul comun, că ministrul român nu ar putea să intervină într-o anchetă penală în desfășurare. Dar bunul simț nu ne ajută să înțelegem de ce politicienii de la Budapesta ne acuză că statul de drept nu există în România, sau este doar o mască, concomitent cu lansarea de cereri șocante, de nerespectare a unei cercetări penale în desfășurare. Într-o anchetă activă nici autoritățile din interiorul țării și nici vreo parte din afară nu au dreptul să interfereze, după cum orice angajat național sau european ar trebui să știe.

Dar oare de ce nu ne învață Tibor Navracsics, care provine dintr-un stat atât de conștient și mândru de istoria, așezămintele și tradițiile sale, să respectăm și străvechea instituție europeană a autonomiei universitare? Nu am vrea să credem că Tibor Navracsics consideră că independența decizională a universităților este mai importantă dacă se manifestă la Budapesta sau Bruxelles, decât la Târgu Mureș sau București! Însă, atunci cum să înțelegem de ce solicită nerespectarea autonomiei universitare a UMF Târgu Mureș, unde se învață în limba maghiară de atâția zeci de ani, dar al cărei Senat universitar a decis cum dorește să fie organizată instituția?! Pentru că asta a cerut comisarul european de la guvernul român, care se luptă să aplice descentralizarea!

Suntem curioși să vedem ce poziție va avea domnul Navracsics la congresul FUEN. Poate, o dată ce va fi prezent în Cluj-Napoca va conștientiza că România asigură mai mult decât suficiente drepturi pentru concetățenii noștri maghiari, care duc o viață normală pe pământul natal și nu au nevoie de o Ungarie care să-i incite permanent împotriva românilor…

Gigi Stoian