Astăzi când canonizarea și ideologizarea libertății de expresie, creație și de conștiință a devenit un labil și sufocant ”pat al lui Procust”, amintirile despre începuturile literare post-decembriste mi se par acum ca ”paradisul pierdut” al dreptului la opinie. În Cluj-Napoca la începutul anilor 1990, în ciuda haosului social-politic și crizei economice, un lucru înflorea în germenii unei libertăți asumate și independente: literatura. Atunci orașul nu era consumatorul masificat de evenimente culturale de astăzi, ci un adevărat producător de creații și opere culturale, care au identificat Clujul pe harta istoriei literaturii române post-decembriste. Genul liric și creația poetică clujeană reprezenta un adevărat ”Koine” al limbajului literar românesc. Chiar discutam mai acum câțiva ani cu poetul Dumitru Cerna că ”Anul `93” nu era pentru noi clujenii un titlu de roman celebru scris de Victor Hugo, ci un timp de referință, o hronică a afirmării lirismului în mod plenar în urbea de la poalele Feleacului. Efervescența lirică la începutul anilor 1990 a atins cote sublime în Cluj-Napoca, care a devenit un adevărat incubator de opere literare originale și inedite în peisajul României post-moderne.Un grup de tineri poeți au început să se afirme în revistele literare ale epocii și să-și șlefuiască talentul în celebrele cenacluri locale: Zalmoxis, Ditamai Poezia sau Echinox. Eram student la Istorie când a apărut în anul 1991 celebrul articol critic și programatic din revista ”Tribuna”, semnat de Ion Mureșan și intitulat ”Lupii tineri din poezia românească”, în care se făcea un elogiu pertinent al noii generații fulminante de poeți avangardiști ai Clujului post-decembrist: Adrian Suciu, Horia Muntenus, Ioan Buteanu, Ionuț Țene sau Adrian Bumb. Această generație lirică post-decembristă se șlefuia sub bagheta unor maeștrii străluciți ca Teohar Mihadaș, Mircea Muthu, Petru Poantă, Constantin Zărnescu sau Ion Cristofor. Se făcea legătura transcedentală dintre perioada interbelică, maturitatea liricii optzeciste și neo-avangarda post-decembristă. Se aduceau în peisajul liric teme noi, îndrăznețe și combustii interne inedite care aruncau în aer o gramatică fosilizată de limbajul de lemn comunist, plus o îndrăzneală a metaforei nemaicunoscută până atunci ce amintea de cabaretul Voltaire al lui Tzara.
La Croco, Arizona, Ema sau la Casa de Cultură a Studenților se scria poezie pe șervețele, pagina de gadă a cărților cumpărate din anticariate sau pur și simplu pe tichete de bibliotecă (BCU). În anul 1993 a debutat în volum o pleiadă de poeți clujeni, care au intrat în dicționarul de istorie literară al orașului. Semnalul l-a dat Horia Muntenus cu placheta ”Ioan”, o sinergie între creștinism și neo-modernism. A venit Adrian Bumb cu volumul ”Neopoesia” lansat la Librăria Universității în prezentarea lui Ion Mureșan, o încercare de a rupe poezia de tradiția optzecistă. Tot la aceeași librărie am lansat volumul de versuri avangardiste ”Bal ca-n iad”, (Ed. Zalmoxis), prezentat de Teohar Mihadaș, Constantin Zărnescu, Adrian Bumb și Horia Muntenus, ce spărgea toate canoanele literare. Viitorul profesor de la Filosofie, Alexander Baumgarten a debutat în același an cu placheta de versuri ”Ied” promovată de poetul Adrian Bumb. Criticul de film de mai târziu I.P. Azap a debutat editorial tot atunci cu volumul de versuri ”Autoportret cu mască”, care a și fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Poetului Dumitru Cerna îi apărea volumul de debut ”Cireșe amare”, iar Adrian Suciu își publica fulminant volumul ”E toamnă printre femei și în lume” (Editrua Echinox), cu o prefață de Mircea Muthu. Tot în acel an publicau sau debutau în revistele literare Flavia Teoc, Alexandru Hălmăgeanu, Daniel Moșoiu sau Victor Țarină. Istoria acelei epoci nu a fost scrisă exhaustiv. Petru Poantă a relatat comprehensiv despre generația `93 în Dicționarul cu Poeți, iar opera acestor poeți a fost prinsă în lucrările de licență, masterat și doctorat al absolvenților de Filologie. Clujul liric de ieri poate fi un model de urmat astăzi. Numai că politica de masificare culturală prezentă sufocă afirmarea individualității și excelenței creative. Să sperăm că lucrurile se vor schimba și, de ce nu, o ”generație `18” să se nască măcar la fel de valoroasă ca cea de la începutul anilor 1990, când prețul cafelei de la ”Croco” se schimba de două ori pe zi datorită inflației.
Ionuț Țene
