Referitor la cererile numeroase formulate de societatea civilă, primarul Emil Boc a decis astăzi, în ședința Consiliului Local, să retragă de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privitor la schimbarea denumirii străzii Radu Gyr în strada Jenő SZERVÁTIUSZ.

Cetățenii au adunat deja peste 6000 de semnături pentru desființarea proiectului realizat la solicitarea Ministerului de Interne, pentru interzicerea faptelor cu caracter fascist, legionar, pentru că poetul persecutat de regimul comunist ar fi fost director de teatru în timpul guvernării legionare.

Primarul Emil Boc a adus mulțumiri pentru modul în care s-au făcut aceste solicitări, în manieră democratică. „E nevoie ca împreună să găsim soluții la problemele noastre comune. Proiectul este retras, fiind necesare dezbateri și discuții suplimentare și puncte de vedere de la alte instituții”, a adăugat Emil Boc.

NapocaNews