Mi-am propus să vorbesc despre o persoană pe care nu o cunosc dar care rămâne un ambasador cultural al Clujului și al României în Spania. Este vorba despre Alexandra Prodan. Prima expozitie a Alexandrei Prodan in Cluj Napoca s-a întitulat „ELECTRIX WOMAN” acum un an și a avut ca temă principală cele 12 zodii, prin care femeia, indiferent de rasă și confesie, explodează în sentimente și în stări și exploatează cu tenacitate, abilitate tatuajul ca formă a picturii moderne. Picturile sale trădează rafinament și senzorialitate, forme impresionante de stări, în care lumina și umbra se combină și se completează, iar abisul (vital/ teluric) poate fi depășit prin scara care urcă către tărâmurile ancestrale. Expoziţia ne-a plimbat prin analele istoriei artei plastice și în mod special în cea legată de tatto.

Tatuajul, pirsingul, body-art sunt din nou la modă. Termenul de „tattou” a fost împrumutat din limba polineziană, ceea ce în dialectul taitian cuvântul „tatau” semnifică un desen. Pentru prima dată cuvântul este utilizat de călătorul englez James Cook în raportul său care descrie călătoria pe care o realizase în jurul lumii,în 1773. «Signum» și «stigma» sunt niște cuvinte pe care le întâlnim în literatura Romei antice, cuvântul «stygmat» îl întâlnim în Biblia care a fost tipărită de Luter în anul 1534, «grafizm» îl regăsim la J.Casanova. În «Nunta lui Figaro» a lui P.Beaumarchais descoperim cuvântul «hieroglif», iar în unul din romanele lui V.Hugo întânim cuvântul «semn», «amprentă» în romanul „Les Misérables”. În același timp la sfârșitul secolului XUIII pe teritoriul Europei Occidentale lar a fost răspândită denumirea – «desen tăiat» sau termenul francez «piquage», al cărui autor a fost marchizul L.de Montcalm (1712-1759), care personal luase contact cu tradițiile indienilor canadieni din acea perioadă. Olandezii desemnau procesul de tatuare prin «prikschildern» sau «stechmalen». Britanicii utilizau cuvântul «punctures» și«punctation», spaniolii îi spun «pintados».

Tatuajul a fost considerat de-a lungul timpului ca reprezentând decadența, sclavia, semnele prin care se identifică lumea interlopă sau sunt desemnate pozițiile sociale. Această percepție rămâne actuală și este pe deplin întemeiată. Tatuajul are magia sa și dispune de o dublă forță: artă vizuală și marcaj social.

Cercetătorii consideră că tatuajul a apărut acum șapte mii de ani și scopul acestuia a rămas același, pentru că se aplică pe trupul omului semne, inscripții, compoziții complicate și care formează o exprimare vizuală specifică.

Tatuajul a fost extrem de popular în trecutul îndepărtat. Acesta a fost răspândit în Asia Nord Estică, în Japonia, China, Asia Sud Estică, Oceania. Prezența tatuajului este consemnată în vechime și pe teritoriile ambelor Americi, iar săpăturile arheologice ne arată că locuitorii din Peru se tatuau cu mult timp în urmă până să ajungă Hristofor Columb în America. În alt context, reprezentanții numeroaselor triburi indiene care populau teritoriile Statelor Unite și pe cele ale Canadei își înfrumusețeau trurpurile cu tatuaje maya. Același lucru îl realizau și eschmoșii. Tatuarea a fost îmbrățișată de mai multe popoare asiatice- picții, indoiraniene – samarii și sciții, hamide –vechii egipteni, semite- assiriene, dar și de cele indioeuropene – celții, ilirii și tracii. Trebuie să menținomăm că datorită expansiunii iliro-tracice tatuarea s-a extins la sfârșitul celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre pe întreaga peninsulă Balcanică. La începutul perioadei neolitice, estimativ 4000-1700 de ani până la era noastră, sunt considerate figurinele descoperite în localitatea Todos, Ungaria. Aceste figurine aveau piept și pe alte părți ale corpului diverse ornamente.

Istoricii și filosofii precum au fost Ciceron, Iulius Ceasar, Claudius, Plinius, Pomponius Mela, Tacitus, Marcellinus Ammianus și alții astăzi știm că tatuajul era utilizat în așa zisele triburi barbare. Acest obicei era larg răspândit la briți, gali, germani, picți, sarmați și sciți, dar mai ales la daci. Denumirea unor popoare, spre exemplu a picților, reiese din cea care indică că trupul a fost pictat (picti – a picta).

Istoricii arabi și etnografii au desemnat ca patrie a tatuajului vechea Mesopotamie. Cercetătile arheologice de la sfârșitul secolului XX ne aratp că în cel de-al V mileniu î.e.n. femeile shumere din Irak își pictau pe corpul lor „tablouri eterne”, pentru că astfel erau denumite în acea perioadă tatuajele.

Cercetătorii care au studiat monumentele Egiptului antic au concluzionat că în acest stat tatuajul ar fi fost cunoscut acum 3000 ani î.e.n.

În timpurile noastre există date surprinzătoare care descriu tatuarea datorită marelui Herodot. Istoricul ne comunică cum Histiaeus, tiranul Miletului, a transmis o informație secretă ginerelui său Aristagoras. Pentru că Histiaeus a expediat o scrisoare „vie”, printr-un text tatuat pe capul ras al unui sclav, care s-a pornit la drum după ce i-a crescut părul și textul nu mai era la vederea ochilor oamenilor.

Este puțin probabil ca grecii din epoca clasică, care posedau tainele și tehnica tatuajului, l-ar fi aplicat asupra oamenilor liberi. Nu sunt atestate fapte și nu există în cronicele istorice, măcar aluziv, date care să demonstreze că locuitorii Elladei s-ar fi tatuat. Că tatuajul era răspândit în perioada Grecii antice ne-o spune chiar geograful grec Strabon, autorul «Geograficelor». În Grecia antică și în Roma antică existau obieceiuri care se refereau la identificarea oamenilor. Sclavii fugari erau tatuați și inscripționați prin intermediul matrucelor metalice speciale care erau trecute prin foc. Spre exemplu, în Roma îi insemnau pe frunte și li se aplica litera «F». Tatuajele erau adeseori întâlnite la legionari romani. Cetățenii simpli ai Romei erau supuși tatuării în cazuri exclusive. În perioada împărăției lui Caligula (12-41) în Roma a existat un ordin prin care au fost supuși tatuajului un anumit număr de cetățeni onorabili. În schimb în Imperiul Roman era interzis ca trupurile cetățenilor liberi să fie desenate. Acest fapt este confirmat de Constantin cel Mare (estimativ280-337), care în perioada mpărăției sale a emis decrete care condamnau și interziceau « pictarea fețelor».

Există opinii întemeiate că primii creștini se tatuau și purtau inițialele lui Hristos –H sau I.N. (Isus din Nazaret), a mielului, crucii sau peștelui – în limba greacă Ichtys – pe frunte sau laîncheieturile mânilor. Acest fapt este confirmat de Procopius din Gaza, care scria că primii creștini doreau să fie inscripționați pe palme și pe umeri cu semnul crucii, cu numele lui Christos, prin monograma HR sau cu semnul T pe frunte, care reprezenta crucea. Acest ritual a fostîmprumutat ulterior de cruciați (cavalerii templieri), care au substituit crucea greacă cu crucea latină. Cruciații își aplicau tatuajul în formă de cruce, pentru că atunci când vor părăsi viața terestră să fie îngropați ca niște creștini.

Este interesant faptulcă în anul 1933 atunci când în Germania a ajuns la putere Hitler și a introdus legislația național-socialistă, care sancționa ingerința statului în toare sferele vieții culturale, sociale și în cea politică și care limita drepturile omului și pe cele ale cetățeanului, prezentările publice de tatuaj pe care le aveau oamenii erau categoric interzise. În schimb național-socialiștii au folosit tatuajul. Trebuie să ne amintim de practica de umilire a demnității umane în lagărele de concentrare naziste, unde încarcerații eray tatuați ca să fie identificați mai bine. Deținuților li se aplica o literă sau un număr. Litera însemna convoiul cu care a sosit în lagăr, cifra reprezenta numărul personal din lagăr. Deținuților evrei li se aplica în mod suplimentar un semn în formă de stea. Trebuiau să fie tatuați, în mod obligatoriu, membrii SS, cărora li se adăuga și numărul grupei sanguine. Aceste tatuaje erau aplicate pe umăr, sub braț sau pe cer. Pe de o parte, tatuajul simplifica căutările dezertorilor din SS, pe de altă parte oferea avantajul ca aceștia să beneficieze de un prim ajutor medical în spitalele de pe front, iar în nefericitele cazuri permiteau ca în mod rapid să fie realizat transferul de sânge. În același timp nu putem să nu menționăm faptul că în lagărele de concentrare naziștii scoteau de pe victime pielea tatuată și făceau din ea îmbrăcăminte. Cel care practica acest experiment inuman și care a fost denumit «hiena din Buchenwald» se numea Ilse Koch.

Tatuajul a reprezentat o armă a revoluției ca în cazul răsculaților din India împotriva coloniștilor britanici, care și-au aplicat tatuajul ”Garuda”.

Revenind la Alexandra Prodan trebuie să spunem că ea s-a născut la 21 ianuarie 1987, în Câmpia Turzii, România. Alexandra Prodan a absolvit Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea”, din Cluj Napoca, clasele V-VIII, plecând cu familia în Spania, îşi contună studiile la Colegiul „Pablo Serrano” (sculptor spaniol postbrâncuşian), din Zaragoza, Provincia Aragon. Urmează ulterior cursurile unei şcoli tehnice speciale „Master D.”Sonido y Luz (Sunte şi Lumină) şi se specializează în desene animate 3D. Îşi continuă specializarea prin cursurile de pictură şi desen ale unor şcoli particulare de artă fiind îndrumată de pictori licenţiaţi şi afirmaţi în plan internaţional. Actualmente lucrează în Zaragoza. Dispune de un atelier de tatuaje împreună cu prietenul şi colaboratorul său, State, un spaniol specializat în graffitti pentru spaţii publice de anvergură, sub auspiciile Primăriei din Zaragoza. Alexandra colaborează cu mai multe reviste şi cărţi din Spania asigurându-le designul, adică desenele animate şi ilustraţiile din interior cât şi coperţile acestora. În Spania Alexandra Prodan şi-a etalat calităţile într-o expoţiziţie colectivă pe care a organizat-o Primăria din Zaragoza.

În anul 2016, în data de 1 august, părinţii Viorel şi Elena Prodan au realizat o expoziţie cu picturi ale fiicei lor la Cluj Napoca, în absenţa artistei. Aceasta s-a desfăşurat în holul Bibliotecii judeţene „Octavian Goga”. Evenimentul a fost organizat de Fundatia „Teofilos”.

Octavian Sergentu