Încet, Încet ne interzic pe toți, pe rând

Poetul nu are drepturi să intre în cetate
Vai de patria care pune index poeților
Vai de poporul care-și uită barzii la bordura prăfuită a istoriei

Dintre ei vor rămâne doar mușuroaiele de furnici
și viespile rătăcite în pădurea de salcâmi
Fără roade

Când poezia e interzisă în burg
Dumnezeu plânge și lacrimile se fac crini
iar apele repezi curg tânguind spre izvoare
când poeții sunt țintuiți între lacăte
Libertatea e doar o amintire
iar conștiința o Fata Morgana pe cruce

În ce țară trăim cartonați, ce lume de pitici pregătește…

Încet, Încet se arată la colț cimitirul
unde dorm și visează în versuri cu zornăit de lanțuri
prinși de piroane, bătuți cu sânge și frânți pe altare
poeții români interziși de uitare

Ionuț Țene