Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj a organizat astăzi o nouă conferinţă din ciclul Scriitorul în cetate. De această dată, Călin Teutişan a dezvoltat un discurs interesant asupra relației dintre Eminescu şi Maiorescu și asupra actualității lor, evocând și dezbaterile aprinse care s-au creat în societatea românească având ca subiect pe cei doi.

Evenimentul a fost dedicat poetului național Mihai Eminescu, dar şi Centenarului Maiorescu, aniversare UNESCO.

Călin Teutișan a abordat chiar și lipsurile justificabile ale operei maioresciene, cum ar fi lipsa culturii imaginarului, exemplificată prin modul în care Maiorescu a analizat Epigonii și Venere și Madona.

Acesta a abordat și problema Numărului din 97 al Dilemei cu privire la Eminescu, care a stârnit discuții printre scriitorii clujeni.

Constantin Cubleșan a afirmat că totuși boomul pe care l-a creat respectivul articol, a făcut pe foarte mulți tineri, despre care se spune că nu prizează pe Eminescu, să se ducă să vadă ce e cu Eminescu, pe care l-au descoperit, iar de atunci încoace au apărut multe studii serioase cu acest subiect.

Irina Petraș, președintele Uniunii Scriitorilor, a dezvăluit că în 1965, când a dat examenul de admitere la Litere, înaintea sa, la oral, a răspuns un băiat căruia i-a venit subiectul Maiorescu și Eminescu. „Respectivul a început să combată foarte aprig cum că Maiorescu era burghezo-moșier și era din ce în ce mai înflăcărat. Eu am avut norocul să am profesori de română foarte buni, care ne citeau din Blaga pe vremea când Blaga era interzis și cunoșteam o cu totul altă poveste. N-am fost mai îndrăzneață, însă am fost așa de șocată, deși eram în examen, cu toată comisia în față, am dat un pumn în masă și am spus că nu e adevărat și am luat apărarea lui Maiorescu, cum puteam să o fac la cei 17 ani ai mei. Comisia a fost șocată, dar era de partea mea categoric. În 70 apărea contradicția lui Maiorescu a lui Manolescu și am susținut prima recenzie din viața mea”, a spus Irina Petraș.

Conferinţa a fost urmată de Recitalul de poezie „Cu gândiri şi cu imagini…”, la care au participat: Horia Bădescu, Hanna Bota, Doina Cetea, Minerva Chira, Ion Cristofor, Alexandru Jurcan, Rodica Marian, Alice Valeria Micu, Emilia Poenaru-Moldovan, Marcel Mureşeanu, Maria Pal, Nicolae Mocanu, Rodica Scutaru-Milaş și Ionuţ Ţene.

NapocaNews