Într-o veme când asistăm la masificarea culturii în dauna individualității, creativității și excelenței, în Clujul haosului social-economic post-decembrist de la începutul anilor 1990 lua ființă singularul festival de poezie tânără: Orfeu. Interesant că într-o perioadă de criză socială și sărăcie lucie, la Cluj-Napoca efervescența literară și lirismul înflorea, oferiind orașului și Ardealului cea mai valoroasă generație de poeți din istoria recentă. Fundamentul șlefuirii noilor voci lirice în acei ani au fost cenaclurile literare care astăzi nu mai există: Zalmoxis, Echinox, Ditamai Poezia sau Conexiuni. Prin anii 1997/1998 s-a impus în cadrul administrației publice locale ideea de a se înființa un festival de poezie tânără și un cenaclu literar pe lângă primărie, cu numele de Orfeu. Oh, ce vremuri când administrația era mecena literară! Un grup de ”poeți funcționari”, Dumitru Cerna, Ionuț Țene, Marius Țion sau Ligia Mihaiu în urma unor fructuoase dialoguri peripatetice cu criticul literar Petru Poantă, poetul Marcel Mureșeanu și scriitorul Constantin Cubleșan au pus bazele festivalului de poezie tânără Orfeu, care s-a desfășurat în două ediții: 1997 și 1998. Atunci Clujul a devenit capitala poeziei din România. În sălile administrației locale se organizau recitaluri poetice și conferințe literare cu participarea unor poeți din toată România. Era o febră a poeziei pe care Clujul nu a mai cunoscut-o niciodată. Lumea se duela atunci în versuri nu în etichete politice și propagandă ca și astăzi. Cei mai valoroși poeți au fost premiați cu fast în sala de sticlă, în prezența tuturor oficialităților locale.

În urma celor două festivaluri poetice s-au născut celebrele antologii lirice clujene, unice în literatura post-modernă de la noi din țară: Caietul cu poeți” (31 poeți post-decembriști, 1996); „Antologia poeților clujeni contemporani”, 1997; „Dicționar de poeți”; „Clujul contemporan”, 1998, editia a II-a, 1999. Criticul literar Petru Poantă s-a întrecut pe sine și a scris absolut magnific și cu acribie exhaustivă despre noua generație poetică, auto-denumită și proclamată ca ”milenaristă”. De atunci criticul Petru Poantă a fost singurul care a scris despre noua pleiadă de poeți. Din păcate astăzi nu mai scrie nimeni la Cluj despre poezie și sensul noului mers poetic în România. Cu festivalul Orfeu dar mai ales cu dicționarele și caietul cu poeți coordonate de Poantă s-au afirmat, pe lângă poeții consacrați, și noi nume lirice de poeți: George Tei, Dorin Almăşan, Valeriu Anania, Ion Anghel, Ion Antoniu, Ion Arcaş, Ioan-Pavel Azap, Alexander Baumgarten, Horia Bădescu, Alexandru Băeţan, Ioan Benche, Aurel Bodiu, Mariana Bojan, Petre Bucşa, Virgil Bulat, Adrian Mihai Bumb, Ioan Buteanu, Vasile Caia, Dumitru Cerna, Domiţian Cesereanu, Doina Cetea, Iustin Ceuca, Iulia Cibişescu, Ion Cocora, Stela Costan, Ion Cristofor, Dorin Crişan, Constantin Cubleşan, Dan Damaschin, Remus Damian, Dimitrie Danciu, Olimpia Brendea Deşliu, Vasile-Mircea Diudea, Ion Fîntînaru, Florentina Florescu, Vasile B. Gădălin, Sabin Gherman, Mircea Goga, Leon-Iosif Grapini, Gabriela Groza-Genţiana, Vasile Grunea, Alexandru Hălăgean, Ana Hompot, Ioan Horotan, Vasile Igna, Ilea Letiţia, Negoiţă Irimie, Ion Istrate, Stela-Maria Ivaneş, Virgil Leon, Voichiţa Marca-Vădan, Ioan Marinescu, Maria Mărgăianu, Luciana Medve, Ştefan Melacu, Judith Mészáros, Virgil Mihaiu, Rodica Scutaru Milaş, Nicolae Mocanu, Maria Munteanu, Horia Muntenuş, Ion Mureşan, Marcel Mureşanu, Mircea Muthu, Ioan Negru, Paul-Lucian Niculescu, Ion Noja, Mircea Petean, Gavril Pompei, Augustin Pop, Ioan Pop, Ion Pop, Adrian Popescu, Constanţa Prundeanu, Gheorghe Pugna, Ovidiu Purdea-Someş, Aurel Rău, Persida Rugu, Vasile Sav, Gheorghe Savu, Radu Săplăcan, Miron Scorobete, Adrian Suciu, Petre Şaitiş, Viana Şerban, Tudor Ştefan, Valentin Taşcu, Flavia Teoc, Teofil Tudoroniu, Victor Ţarină, Al. Florin Ţene, Ionuţ Ţene, Cornel Udrea, Dorel Vişan, Nicolae Zăinescu Deladara, Octavian Gr. Zegreanu.

Azi, Clujul are nevoie de nașterea unei noi generații lirice, cu sprijinul factorilor locali, pentru că între timp vorba cântecului popular, poezia ”n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’„.

Ionuț Țene